Am lipsit și eu puțin. Mi-am răsfățat după cum urmează: copiii, soția și, cu voia dumneavostră, ultima pe listă, coloana. Pe ea încă trebuie s-o mai răsfăț o perioadă, căci abia s-a obișnuit. Altfel, am revenit vesel din zăpezi, la întreprindere. Ceea ce înseamnă că de azi redeschid telefonul mobil, căsuța poștală și viața socială.
E greu să găseşti cântecul la care ţii cel mai mult – unul dintr-o sută. Făcând o alegere, comiţi nouăzeci şi nouă de nedreptăţi. Şi nu numai atât. Obiceiul de-a clasifica şi de-a ierarhiza totul (echipe de volei, mărci de maşină, detergenţi şi actriţe) riscă să devină manie.
Tocmai de aceea celor paisprezece semnatari ai volumului De la Waters la Similea nu li s-a cerut să aleagă un cântec preferat, ci o bucată muzicală care a produs ceva în vieţile lor: o bucurie, o revoltă, o dezamăgire etc. Rezultatul e un cocktail confesiv care pleacă din balet şi rock, baladă şi muzică progresivă, jazz şi şlagăr şaptezecist românesc.
La invitația lui Radu Paraschivescu, am fost unul din cei paisprezece. Aproape că-mi vine să inserez aici cântecul asupra căruia m-am oprit, dar chiar nu vreau să stric surpriza. Lansarea va avea loc în cadrul Târgului Gaudeamus, duminică, 24 noiembrie, de la ora 15.00, sub bagheta autorului, în prezența martorilor Dan C. Mihăilescu, Robert Şerban și Cătălin Ştefănescu.
Domnule Andi Moisescu,
Îndrăznim să vă scriem, noi, cei trei prieteni (Oana Boca, Vasile Ernu & Bogdan-Alexandru Stănescu) care am inițiat în 2008 Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB).
FILB este, astăzi, cel mai important festival independent & internațional de literatură din Romania. Cea de a VI-a ediție este planuită să aibă loc în perioada 4-6 decembrie.
Ne-am bucura și ne-ar ajuta enorm dacă ați avea încredere să ne lasați să povestim despre proiectul nostru. Știm, e de nișă, dar toata lumea buna vine la FILB și, la fel, toata lumea buna ne laudă. Nu câștigăm bani de pe urma FILB, doar dragostea pentru literatură ne mână în „luptă”.
Nu numai că vă las să-mi povestiți mie, ba chiar vă invit să le povestiți, despre proiectul vostru, tuturor celor care vor intra aici, curioși să vă cunoască mai bine.
De întors, m-am întors. Vacanța s-a încheiat. Vă mulțumesc pentru răbdare și înțelegere.
În curând mă reapuc și de scris. Însă încet-încet, să nu-mi stric mâna.
Am avut azi, pe la prânz, o discuție cu mine însumi și-am ajuns la concluzia că vine o vreme când e bine să mai apeși și pe frână dacă vrei să poți accelera din nou, odihnit. De regulă, vremea de care vorbesc poartă numele de vacanță și, nu știu cum s-o spun mai pe șleau, dar nu prea rimează deloc cu email sau mobil. Așa că, pentru o perioadă limitată, dar binemeritată, eu o să le abandonez pe amândouă. Să-și mai tragă sufletul și ele, căci destul mi l-au mâncat pe-al meu.
Pe lângă mulțumirile anticipate pentru înțelegere, mai adaug doar c-am descoperit aici (la pagina 34, ca să nu mai pierdeți timpul dacă tot am studiat eu) și genul de vacanță la care ar trebui să apelez, ca să pot da vina pe lipsa semnalului, respectiv a netului și să nu pară că vin cu idei revoluționare de izolare a celor două mijloace de comunicare, măcar pe perioada concediului.
P.S. Un sincer mulțumesc celor care, în comentarii, mi-au sugerat Lefkada ca o alternativă la Skiathos, căci, fără să vrea, mi-au dat o idee.
Când sună ceasul la 7 dimineața și-n tur a fost 4-0 pentru Bayern, tot ce poți spera e să mai prinzi avionul și, eventual, să vezi un meci frumos, demn de o semifinală de Liga Campionilor. Ce-i cert, e că la ora 12, eram deja în Princesa Sofia, la o aruncătură de bâț de Camp Nou, în echipă completă. 11 jucători de câmp, atent supervizați de Gemma, până la ora respectivă, singura prezența feminină din cadrul lotului.
Cum până la debutul oficial al partidei mai erau 8 ore, gazdelele noastre ne-au propus un scurt program artistic. Citez din program: Official Lunch, Guided tour of Barcelona, Beer testing session, Visit three of Heineken’s key concept bars in Barcelona & entertainment. Încălzirea fiind făcută, nu s-a opus nimeni. Dimpotrivă.
Mi s-a părut puțin ciudat când am vazut c-am trecut cu autocarul pe lângă aeroport, părăsind orașul, dar m-am liniștit gândidu-mă că începem probabil cu degustarea. Începusem să fac glume pe tema asta, când brusc, în mijlocul câmpului, autocarul nostru a început să scoată un fum îngrozitor. Am tâșnit cu toții afară din el, în timp ce ghidul își cerea scuze, asigurându-ne că în scurt timp, agenția va trimite o altă mașină și că totul va continua, conform planului.
După vreo 5 minute, apare într-adevăr o mașină, iar ghidul, nici una nici două, sare în fața ei, făcând semne disperate, în timp ce striga, Stop, Stop! N-am apucat să mai zic nimic, pentru că noul bus părea desprins dintr-un film cu nebuni. Cum nebunii însă păreau extrem de prietenoși, iar noi suficient de singuri în câmp, am zis că merită încercat. Așa că, într-un minut, am bătut palma.
În autocar, după cum se poate constata, a început o cumetrie generalizată, în toată regula. Claie peste grămadă, printre baloane și confetti, trebuie să recunosc că n-am suferit câtuși de puțin. Aproape că și uitasem de ce-am venit.
Mă rog, când ne era lumea mai dragă și mai aveam puțin până la prima destinație sigură, ne-am trezit cu două echipaje de poliție, care au tras imediat bus-ul în care ne aflam pe dreapta. A urmat un dialog aprins în limba spaniolă, din care am reținut doar esențialul. Bus-ul n-avea acte. Prin urmare, am fost coborâți imediat, pentru un control amănunțit.
Poate am omis să precizez. Toate actele noastre rămăseseră în mapa Gemmei, care ne-a asigurat că-i mai bine așa, ca să n-avem grija lor. Am primit, pe șest, un atestat de preot, cu care mi s-a sugerat să mă legitimez, atunci când va imi va veni rândul și, în general, să stau calm, pentru că, de regulă, polițiștii nu prea citesc cu atenție.
Nu mai insisit cu detaliile, una peste alta, ne-au arestat pe toți, invitându-ne respectuos la secție. Acum, pas de-i convinge pe polițiști că noi n-avem niciun amestec și că totul e doar o întâmplare. (Nefericită, dar, de fapt, fericită, după cum se putea citi pe fețele noastre).
Părea că totul s-a sfârșit când polițiștii ne-au propus un troc. Dacă tot am venit pentru meci, să ne jucăm libertatea la penalty-uri. Câte cinci lovituri de căciulă. Cine înscrie, e liber. Cine nu, nu. Mai jos, după cum se poate observa, mi-am luat în serios rolul de eliberator.
Liberi, deci, am pornit spre prima terasă de pe plajă, să sărborim ceea ce se dovedise a fi de fapt The Heineken Experience. Mai ales că, într-un final, gazdele ne-au asigurat că asta a fost.
Mi s-a părut puțin ciudat că, imediat după terasă, părea să aibă loc o nuntă în aer liber, dar m-am gândit că-n ziua unui meci mare, orice e posibil. Foarte agitat părea tatăl miresei, care urla la un telefon, că nu-i admisibil ca preotul să-l anunțe cu 5 minute înainte, că nu mai poate ajunge, când are deja toți invitații pregătiți pentru marele eveniment. În momentul ăla mi-a fost limpede. Clipa în care, pe baza atestatului proaspăt primit, urma să oficiez căsătoria nu putea fi foarte departe.
A urmat o petrecere memorabilă, în care singura mea grijă, în calitate de “părinte”, a fost să consum responsabil entertainment. Ca să dau un exemplu bun tinerilor căsătoriți.
Ca niște adevărați zei ai mării, am părăsit petrecerea cu ajutorul bărcii pe care tata socru ne-a pus-o la dispoziție, până la iahtul care ne aștepta în larg.
Ca și când n-ar fi fost de ajuns, din iaht am sărit direct într-un elicopter, devenind tot mai evident faptul că retrăiam, într-un fel, o aventură apropiată de cea din reclama Road to Wembley.
În mod firesc, de la heliport am fost preluați de o ricșă-bicicletă, cu are am ajuns, într-un final, pe Camp Nou.
Ce-i scriam Oliviei, într-un mesaj, în fotografia de mai sus? Dacă-ți spun că autocarul în care m-am suit a luat foc, că am fost cules de pe câmp de niște nebuni, cu un bus hippie, că am fost arestat, că mi-am câștigat libertatea la penalty-uri, că am devenit preot, că am căsătorit un cuplu pe plajă, că am plecat de acolo cu un iaht, după care am fost preluat de un elicopter și, într-un final, am ajuns cu ricșa la stadion, mă crezi în toate mințile?
