Până la urmă nu e nimic ieșit din comun. În viața fiecăruia dintre noi vine un moment în care mai trebuie să dai și cu capul de prag, ca să descoperi ce-nseamnă cu adevarat măsura. Cât timp nu devine un obicei care se tot repetă în zadar, aș îndrăzni să spun că e poate una dintre cele mai bune lecții.
Îmi amintesc perfect ce-am spus acum o lună de zile, mai exact pe 25 mai. Îmi cer scuze, pe această cale, băieților de la Peco, taximetriștilor, precum și tuturor ospătarilor, cărora le voi strânge doar mâinile, cu căldură, în următoarele 30 de zile și asta doar pentru a încerca să văd cum arată o lună doar cu cardul.
A fost o vreme când bancnotele și monedele au avut un scop. Au făcut posibil comerțul între oameni și națiuni. Dar, oare mai servesc ele, în continuare, acestui scop? Chiar mai avem nevoie de numerar? Și uite așa, Muzeul ABBA din Stockholm a anunțat oficial că nu acceptă plăți cash. Nu mai spun că Suedia a câștigat din nou și Eurovision-ul, c-asta-i altă poveste.
S-a demonstrat deja: noi să fim sănătoși, căci toate celelalte se rezolvă.
Vă doresc un 2015 în care să aveți toate motivele să săriți în sus de bucurie, dar să și aterizați în condiții perfecte, la final!
P.S. Cu mulțumirile de rigoare pentru înțelegere, pentru următoarele 10 zile trec pe modul offline, fără Facebook, Twitter, Instagram, mail și telefon mobil, dăruindu-mă în exclusivitate familiei mele.
În 2006, Andreea avea 15 ani, iar Alex 18. Iubeau teatrul, asta-i cert. Altfel nu-mi explic de unde curajul nebun și ambiția de a organiza, la o vârsta atât de fragedă, un Festival național de teatru tânăr, în chiar orașul în care nu există nici măcar un amărât de cinematograf, ci doar o biată casă de cultura. Orașul lor natal, Alexandria.
Am plecat și eu 3 săptămâni în vacanță cu familia, ca omul. Asta explică pe undeva de ce mobilul meu respingea automat orice apel, iar mail-urile urlau degeaba în pustiu. Am făcut-o pentru ăia mici, cum se spune. Pentru copii. Sper doar că n-am scos pe nimeni din sărite. Ce pot să vă asigur, e că ai mei s-au bucurat nespus.
În calitatea mea de fericit conducător al unui Mercedes-Benz GLA, am privilegiul să dau startul unui strașnic concurs. Mă rog, cum avem de-a face cu un adevărat aventurier, n-ar trebui să vă mire dacă provocarea are, pe undeva, parfum de orientare turistică. Deși, sigur, “turistică” reprezintă pentru România încă o valoare aspirațională.
Am tot răspuns astăzi la interviuri, de când m-am instalat la butoane. Sigur, mă măgulește faptul că oamenii încă mai au întrebări pentru mine, deși s-au adunat între timp niște ani de când eu tot răspund. Dar asta nu mă împiedică să-mi pun din ce în ce mai des, singur, o întrebare. Oare cât va mai rezista interviul?
