Până la urmă nu e nimic ieșit din comun. În viața fiecăruia dintre noi vine un moment în care mai trebuie să dai și cu capul de prag, ca să descoperi ce-nseamnă cu adevarat măsura. Cât timp nu devine un obicei care se tot repetă în zadar, aș îndrăzni să spun că e poate una dintre cele mai bune lecții.
Am trăit s-o văd și pe-asta. În Piața Hala Traian, a apărut primul POS. Am fost să văd miracolul cu ochii mei. Am cumpărat căteva legături de ridichi, roșii și castraveți și am plătit cu cardul. Nu mai spun ca terminalul era contactless și că n-a fost nevoie nici măcar să dau cardul din mână. Într-o Românie depășită de bunele intenții, am simițit nevoia să filmez momentul aproape istoric.
Știu că pentru unii ar putea să sune un pic ciudat, dar eu am ajuns să fac matematică din pură pasiune. Sigur, există o explicație și ea e legată în primul rând de mediul în care am crescut. Când ai în familie un unchi care până și la propria nuntă, între două feluri de mâncare, rezolvă o problemă pe un colț de șervețel, e limpede că n-ai cum să adormi atlfel decât cu capul pe gazeta matematică.
În calitatea mea de fericit conducător al unui Mercedes-Benz GLA, am privilegiul să dau startul unui strașnic concurs. Mă rog, cum avem de-a face cu un adevărat aventurier, n-ar trebui să vă mire dacă provocarea are, pe undeva, parfum de orientare turistică. Deși, sigur, “turistică” reprezintă pentru România încă o valoare aspirațională.
Nu știu dacă ați simțit vreodată acel fior unic. Privești cu emoție banda rulantă, îi invidiezi de-a dreptul pe cei care, zâmbind, se reped să-și ridice bagajul și… al tău nu mai apare deloc. E acea senzație sublimă pe care o trăiești doar atunci când banda se oprește și, după câteva secunde de blocaj, te întrebi tu cu ce-ai greșit de meriți o asemenea pedeapsă?
Singura consolare? Tuturor li se întâmplă cel puțin o dată în viață. Din fericire, lui Bogdan i s-a întâmplat în calitate de câștigător al competiției “Legendary Travelers Wanted”. Ținând cont că la mijloc e mâna lui Heineken, e la fel de limpede precum berea că ăsta-i doar începutul.
Am auzit că atunci când a creat lumea, Dumnezeu l-a chemat la el pe Sfântul Petru, pentru a îi împărtăși planurile și a îi cere într-un fel sau altul părerea. I-a mărturisit de la bun început că și-ar dori foarte mult să facă o țară nici mică, nici mare, în care cele trei forme de relief, câmpiile, dealurile și munții să se regăsească în proporții egale. Sfântul Petru și-a exprimat imediat convingerea că asta ar fi o idee foarte bună.
Mulțumit, Dumnezeu a continuat, adăugand ca ține neapărat ca această țară să aibă ieșire la mare și că plajele ar trebui să fie formate dintr-un nisip cât mai fin. Impresionat, Sfântul Petru s-a grăbit să aprecieze și aceasta a doua dorință, adăugând că o țară ca asta ar trebui să fie minunată.
Mi-aș dori foarte mult, a adăugat Dumnezeu, să aibă forma unui pește, să fie traversată de un fluviu și, dacă nu ți se pare prea mult, fluviul să se verse în mare printr-o frumoasă rezervație naturală, sub forma unei delte, în care flora și fauna să fie unice în lume. Doamne, a exclamat atunci Sfântul Petru, dar asta pare să fie chiar țara perfectă!
Stai să vezi ce popor îi pun, a încheiat Dumnezeu. Și mie mi se pare că atunci când românii au creat acest banc, au demonstrat că pot defini fără nici cel mai mic efort autenticitatea.
Pentru că, după părerea mea, autentic e ceea ce mă inspiră pe mine în fiecare zi. Uneori involuntar, alteori șlefuit până în cel mai mic detaliu, autentic e ceea ce mă face să simt că trăiesc. Mai bine ca alții. Autentic e umorul românesc.
P.S. Am scris textul ăsta, pentru că Jack Daniel’s m-a provocat să spun, de ziua lui Mr.Jack, ce cred despre autenticitate. Surse foto: 1, 2, 3, 4.
Sincer, nu cred că e nevoie să mai insist cu detaliile în ce privește fotografia de mai jos. Așa era pe vremea aia. Multă verdeață, flori, coronițe, premii. Dacă îmi dădea prin cap să și păstrez ceva de-atunci, astăzi vă încurcam rău dacă intram în concurs.
Cu diplomele rătăcite prin casa mamei, rămân doar o voce care amplifică un mesaj pe care l-am primit de la Diverta. Tu ce obiecte ai mai păstrat din timpul școlii?
Care ați fost mai strângători din fire și-aveți chef de-un concurs, intrați aici, încărcați o fotografie cu obiectele pe care le-ați păstrat (manuale, carnetul de note, cravata de pionier, penarul de piele, stiloul cu pompiță, trusa de geometrie etc) și să-nceapă goana dupa like-uri.
Fotografia cea mai apreciată va aduce celui care a încărcat-o un citybreak la Berlin. Și să nu uit. Cine a păstrat stiloul cu cap de ursuleț să ridice mâna sus.
