Browsing Category

Advertising

Advertising

The Voyage (II)

De ce nu mă surprinde că după 3 săptămâni de căutări, printre cei 2200 de pretendenți la titlul de Legendary Traveler, Heineken l-a desemnat câștigător pe Bogdan Dăscălescu (26 de primăveri, pe muchie), absolut întâmplător, pe deasupra, și blogger? În fond, în fiecare dintre noi zace un mic blogger, poate doar nedescoperit încă. Ca să fie limpede, ca berea, pentru toată lumea. Aventura lui abia de-acum încolo începe, deci ar fi bine să-și ia notițe, urmărind cu atenție ce-au pățit până acum alții.


În fine. Eu mi-aduc foarte bine aminte că pentru bloggeri există o întrecere separată, despre care am vorbit, pe scurt, aici. Sper doar că și ei au înțeles asta. Căci, în continuare, Space Training-ul își caută cumătrul potrivit, la locul potrivit. Ceea ce înseamnă cu merită să insistați.

Advertising

Hai cu egalarea

Acum să vedem cine îndrăznește, dacă într-adevăr poftește. Începând de ieri, e oficial. Heineken® caută călătorul legendar al blogosferei românești, capabil să se adapteze oricărei situații. Drept urmare, cine chiar vrea să trăiască o experiență unică și să pornească într-o călătorie inedită, să facă bine și să răspundă provocarii, după ce în prealabil studiază cu atenție regulamentul campaniei, aici.

Ce-i așteaptă pe cei cu adevărat curajoși? O spune deschis comunicatul. O călătorie legendară, inovatoare, progresistă și un premiu cum numai Heineken® știe sa ofere: UN SPACE TRAINING.

Ca să vă faceți o idee despre ce-i vorba, vă puteți arunca un ochi peste cea de-a doua serie Dropped, parte din campania The Voyage, care își propune să descopere ce fac oamenii atunci când sunt scoși din cotidian și abandonați în marele necunoscut, având la îndemână doar câteva lucruri utile pentru a găsi drumul spre casă.


În ce mă privește, nu e nevoie să-mi țineți pumnii. Îmi va fi imposibil să concurez. Pentru simplul motiv că, de data asta, voi face parte din juriul competiției, alături de Manafu, Cristina Bazavan, Chinezu și Răzvan Pascu.

Advertising

The Voyage

Am trăit-o deja pe pielea mea, după cum am povestit chiar aici, deci îmi pot imagina ce v-așteaptă. Mă rog, îmi pot imagina presupune o sensibilă exagerare din partea mea, căci niciodată nu-ți poți imagina până unde poate merge o veritabilă Heineken Experience.

Anunt de presa_Voyage_Heineken
Oficial vorbind, The Voyage își propune să descopere călătorul român legendar, capabil să se adapteze oricăror situații neașteptate. Fiind vorba de situații neașteptate, înclin să cred că Heineken s-a gândit chiar la noi când a creat campania asta, dacă mă gândesc puțin la… viața noastră de zi cu zi.

O singură precizare m-aș grăbi să fac. Arde, frați călători!!! Căci numai azi nu-i mâine, deci dacă vă simțiți apți combatanți pe timp de pace, năvăliți degrabă aici și înscrieți-vă, până nu e prea târziu. Căci 29 iunie este ultima zi.

O spun sincer, după ce-am trecut prin aventura Road to Wembley. Orice Heineken Experience e minunată și povestită, dar trăită e ceva ce fiecare dintre noi ar merita măcar o dată în viață.

Advertising

Stirile ProTV Reloaded

Ca să vezi ce face tehnologia din om, dar mai ales un gadget proaspăt lansat dintr-un site. Inspirat de Samsung Galaxy S4, portalul stririleprotv.ro s-a dat peste cap și-a băgat suflu proaspăt în varianta mobilă. După cum m-a anunțat Vlad printr-o depeșă, principalele 3 beneficii imediate sunt: fotografiile mai mari, o noua experiență video și viteză mare de încarcare, mulțumită integrării tehnologiei HTML 5.

Stirile ProTV 2
Acum dacă încep aud claxoane din spate, la semafor, când se pune verde, măcar știu pe cine să dau vina.

Advertising

După 140 de ani

Ce face un brand mare când împlinește 140 de ani? Practic, absolut orice îi trece prin cap, căci fiind atât de mare, nu văd ce l-ar împiedica să pună în practică orice idee.

Printre multe altele, Heineken a produs un film de lunga metraj, un Ebook și, pentru că tot trăim în era gadget-urilor, un eran uriaș, în care led-urile sunt chiar sticle de bere.


Cât despre standardul de producție la care a ajuns ultimele sale reclame, nici măcar nu simt nevoia sa mai insist cu vreun calcul. Căci mi se face brusc sete.

Advertising

Personal branding

Am primit următorul mail:

Bună seara,
Am învățat că atunci când îți dorești ceva, trebuie să parcurgi câțiva pași obligatorii: să spui unei persoane potrivite, să ceri acel lucru sau să te apuci pur și simplu să-l faci. În cazul de față am ales prima variantă.

Am multă experiență în vânzări cât și în organizarea evenimentelor corporate, chiar dacă am 23 de ani. Vă scriu acest mail în speranța că v-ați propus dezvoltarea departamentului PR, iar eu cred că sunt o persoană potrivită pentru a face parte din echipa dumneavoastră.



Plăcut suprins, i-am răspuns așa:

Îți mai vând un pont. A patra variantă.
Când îți dorești ceva, gândește-te inainte de toate cum ai putea să-l câștigi.
E cea mai simplă și mai sigură cale de a-l obține.
Eu aștept.


Mi-a răspuns după cum urmează:

Adevarat, varianta propusă este cea mai ușoară, însă aș beneficia de ea doar dacă, în acest context, eu aș putea câștiga un loc în echipa Dvs prin comparație sau în concurs cu alții. Dacă-mi oferiți această variantă ca fiind posibilă, atunci cel care așteaptă sunt eu.


Să fi fost eu cel care aplicam pentru un job, odată ce aș fi câștigat atenția interlocutorului meu,
n-aș fi ratat ocazia să-i comunic imediat cele mai mari 3 succese profesionale pe care le-am obținut.

Chiar dacă nu mi-ar fi garantat imediat un loc în echipă, măcar m-aș fi asigurat că-n memoria lui sunt mai mult decât unul dintre cei care doar așteaptă ceva.

Advertising

Enigmele comunicării

Am revăzut-o zilele trecute și mi-am adus aminte. Îmi cer scuze că nu m-am învrednicit să caut varianta autohtonă. Oricum, întrebarea e aceeași.


Dacă înfundatul din imagine are nasul prins în menghină, cum inspiră soluția minune care-i înlătura necazul?

Puteți să răspundeți și-n ceha. Poate așa e mai ușor.

Advertising

Enigmele ambalajelor

Din seria “Enigmele ambalajelor” vă prezentăm astăzi ceaiul polonez de fructe de pădure.

Prevăzut cu o gaură de dimensiuni impresionante, strategic poziționată în centrul produsului, pentru a ușura accesul la pliculețele cu ceai fără a mai deschide cutia, pachetul din imagine beneficiaza de un avertisment esențial în obținerea aromei maxime.

Pentru menținerea aromei păstrați cutia închisă.


O singură întrebare își caută în zadar răspunsul, chiar din pricina acelei găuri. De ce?