Personal

Mulțumim, Geza!

Aș enumera doar atât: Statele Unite ale Americii, Canada, Finalnda, Suedia, Norvegia, Austria, Germania, Franța, Italia, Elveția. În total, 10 țări. Pentru care, deloc întâmplător, snowboardul înseamnă ceva. Ceva mai mult chiar decât înseamnă pentru noi fotbalul.

Dacă fiecare dintre aceste 10 forțe ar avea doar câte 4 atleți de top, mă întreb doar cât de dificil ar fi să dai unul dintre ei la o parte, pentru a te clasa în primii 40 din lume? Căci numai astfel poți ajunge la Olimpiadă.

Geza 5
A încercat imposibilul. Kinda Geza. Cum snowboard-ul era oricum viața lui, ce-avea de pierdut?

Am fost cucerit de talentul și atitudinea lui. În aceeași situație au mai fost și alții. Din fericire, printre ei, sponsori și susținători. Începând cu Federația Română de Schi-Biatlon, Primăria Miercurea Ciuc sau Consiliul Județean Harghita și terminând cu Burn sau Burton. La mulțumirile lui Geza, adaug și eu admirația publică pentru gestul lor, firesc de altfel.

Geza 1
N-a avut antrenor, n-a avut medic, n-a avut asistenți. A umblat de unul singur prin lume, în încercarea de-a strânge puncte. Pentru ca atât i-a permis bugetul pe care a reușit să-l adune. De-aici i s-a tras și porecla. The Lonely Rider.

Geza 3
Nu l-am auzit să se plângă niciodată. Nici din cauza diferenței de fus orar, nici din cauza celor 60kg de bagaj, nici din cauza accidentelor. A crezut până în ultima clipă în șansa lui și-a mers cu fruntea sus până la capăt.

Geza 2
N-a fost să fie de data asta. Încercarea însă a meritat toți banii. Pentru că datorită ei, snowboardul a devenit pentru prima oară un subiect în România. La televiziune, în presa scrisă sau pe net. Iar ăsta mi se pare, de departe, cel mai mare câștig.

De-aia mi-am și permis să spun în numele celor mulți care gândesc ca mine, mulțumim, Geza!

Previous Post Next Post

You Might Also Like

14 Comments

  • Catalin 20.01.2014 at 7:15 pm

    bravo lui!

  • Sebi 20.01.2014 at 7:29 pm

    Extraordinar … sper ca performanta lui sa nu se opreasca aici si sa continue sa faca ceea ce face, fara accidentari si cu multa zapada. Snowboardul este in gura presei datorita lui si asta e de departe cel mai mare castig cum spune Andi, pentru boarderi, pt copii si aduce o schimbare benefica de atitudine. Incetul cu incetul snowboarding-ul devine din ce in ce mai accesibil ca sport in Romania. Geza are o mare parte din “vina”.

  • hangya 20.01.2014 at 7:45 pm

    Miercurea-Ciuc ruuuuulzzz 😀

  • Mihai P 20.01.2014 at 9:21 pm

    M-am uitat pe pagina lui de facebook, e tare baiatul. Bafta in continuare!

  • Paula T 20.01.2014 at 9:52 pm

    Când l-am văzut în emisiunea ta, am trăit un gen de frustrare că a fost un moment prea scurt (stiu, formatul emisiunii, ce să încapă mai întâi, nu o lua ca pe o critică) despre un om atât de ”curat”. Cu această postare ai completat ceva din emisiune…(din nou, nu e o critică, deși sună ca una).
    Dar parcă aș vrea să îl văd amintit pentru un timp la finalul știrilor de la orice oră (să nu zic 5), ca să mi se liniștească temerile că nu mai putem să trăim frumos.
    Fiecare dintre noi ar trebui să fim un ”Lonely Rider”.

  • Sebestin Gabriel Andrei 20.01.2014 at 10:51 pm

    Felicitari si iti multumim pentru curajul de care ai dat dovada cu siguranta se va vorbi mult de acum inainte ce a facut acest erou al Romaniei.
    RESPECT!

  • Marius 20.01.2014 at 11:25 pm

    Bravo Geza ..mergi inainte!!!
    tara asta are nevoie de un Lonely Rider ..sau mai multi!!!

  • Cristi 21.01.2014 at 9:30 am

    Foarte fain acest sport, mereu mi-am dorit sa invat…

  • Laszlo 21.01.2014 at 11:15 am

    Articol si subiect de nota 10!

  • Natural 21.01.2014 at 4:29 pm

    Pai decat talentat si pline de fite ca fotbalistii care se nasc vedete si mor sperante, mai bine muncitor si perseverent.
    Nu zic ca n-ar fi talentat, Doamne-fereste. Sper ca perseverenta lui va fi rasplatita pana la urma.
    Spor(t)!

  • Doru Panaitescu 22.01.2014 at 12:53 pm

    Baietii de la Madaras merita podiumul! Felicitari si ne vedem pe partie!

    • Andi Moisescu 22.01.2014 at 5:28 pm

      Desigur, Domnu’! Pe mine o să mă reperezi ușor, nefiind camuflat. 🙂

  • Biro Sandor 28.01.2014 at 10:03 am

    Superb articolul. Felicitari Geza. Reprezinta mentalitatea secuiului, de a se descurca singur, fara a cere de la altii… Aceeasi mentalitate am observat si in timpul inundatiilor din 2008.

  • Suciu Andras 29.01.2014 at 12:17 am

    Bravo Geza! Respenct pentru ceea ce ai reusit sa faci. Succes in continuare , iti multumim ca reprezinti orasul nostru cel mic M-Ciuc si la fel si Romania!