Din punctul meu de vedere, deși e încă destul de mult verde împrejur (după cum se poate observa și-n fotografia de mai jos), oficial a început. Geza și Bobo îmi sunt martori. În primul week-end din Octombrie, la Hintertux am deschis sezonul de iarna 2013-2014. Toți trei am semnat condica, ei la rubrica pro riders Burn, eu în categoria snowboard addicted.
În mod surprinzător, deși reuniunea din seara precendentă a lotului s-a întins puțin peste programul regulamentar al restaurantului, prima ședință tehnică a avut loc, cu ochii vizibil cârpiți ce-i drept, vineri, la 9:00 fix, la modesta altitudine de 3280m.
Soția ta a aflat cu ce te ocupi la 41 de ani, m-a întrebat Geza? Ia s-o sun eu să văd dacă i se pare normal, a adăugat. Reacția mea (mai jos) denotă nu numai siguranță și maturitate, după cum se poate observa, ci mai ales faptul că încă dormeam pe mine.
Kinda Geza, pentru cei care nu l-au cunoscut încă, este unul dintre cei mai minunați oameni pe care îi poți întâlni într-o viață. Să zicem că ăsta e un alt noroc al meu. Nu numai pentru că mi-a băgat în sânge microbul snowboard-ului, ci pentru că, deși e limpede că nu există pericolul să mă mai vindec, el continuă să-mi alimenteze pasiunea, de fiecare dată când are ocazia. Chiar și în perioada asta, în care se pregătește intens pentru a reprezenta România la Olimpiada de iarnă, de la Soci.
Ce se-ntâmplă, de fapt? La Hintertux, în fiecare prim week-end din luna Octombrie, majoritatea producătorilor de snowboarduri fluieră adunarea la deschiderea oficială a sezonului și testarea noilor colecții de plăci și cam de fiecare dată răspund rideri din lumea întreagă, cam cât să umple bine, cei 32 de km de pârtie, acoperită cu zăpadă, chiar și-n timpul verii. Printe ei, și noi.
Nu ne uitam după gagici, dacă asta e impresia pe care v-o lasă fotografia de mai jos. Doar că, după două zile în care ceața ne-a adus aminte de concursurile de orientare turistică, cam așa reacționezi când apare prima rază de soare și vezi, în sfârșit, snow park-ul în toată splendoarea sa.
Pentru a elimina orice confuzie, zburătorul din fotografia de mai jos aș putea fi eu, doar în cazul în care aș apela la photoshop. Intrucât fanele și-ar putea dori informația corectă, neastâmpăratul cu geacă galbenă poate mult mai mult decât lasă să se vadă aici, e rider profesionist, răspunde la numele de Bobo și stăpânește cel puțin la fel de bine skateboard-ul, camera și aparatul foto, facebook-ul personal și, evident, arta seducției.
L-am provocat la duel, că n-am mai rezistat. Toată lumea avea ochi numai pentru Bobo. I-am promis că până la sfârșitul sezonului, dăm un simultan în snow park, la Harghita Mădărași. Să iau și eu un pic din faima lui.
Mult nici n-am de recuperat. El are 15 ani de snowboard în fața mea, iar eu dacă am vreo 16, în plus, în buletin, față de el…
Mă înclin. Și pe pârtie. Voie bună.
Mă rog, e posibil să fi și înnebunit cumva (nu exclud complet ipoteza), cert e că pasiunea pentru snowboard m-a răvășit complet și n-am putut decât să-i cedez sincer. Drept urmare, când toată lumea își tragea în fugă costumul de baie ca s-o întindă spre mare, eu am sărit din avion direct în boots, am apucat placa de-o legătură și când ardea soarele mai cu spor, m-am cocoțat direct pe ghețarul Hintertux, la 3300m, cu un singur gând. Să mă dau.
Nu-s tocmai îngrijorat, dacă tot e să fiu sincer, căci n-am fost chiar singur în toată aventura asta. Și de data asta i-am avut alături pe îngerii mei păzitori, din echipa Burn, Kinda Geza si FloFly (foto jos), care, dacă tot mi-au pus snowboard-ul în picioare, m-au și învățat de data asta ce să fac cu el și, desigur, pe partenerul meu din #oldboysburnteam, Cristi Linaru (foto sus).
Jos, 30 de grade, ca să fie bine. Sus, 3 metri de zăpadă, ca să nu fie rău. Mă rog, după orele prânzului, începea și ea, ușor-ușor, să se lase din ce în ce mai moale. Simt nevoia să adaug informația asta, ca să nu stârnesc invidii inutile.
La Hintertux am văzut pentru prima oară în viața mea o coadă la zăpadă, vara. Întrucât e unul dintre puținele locuri în care pârtiile sunt deschise 365 de zile pe an (administratorii garantează pentru cel puțin 13 km, chiar și în zilele toride), nu e de mirare că la 8:15 dimineața, am dat nas în nas cu loturile naționale de ski, din cam toata Europa.
Singurul aspect care m-a surprins, trebuie să recunosc, a fost o barieră care închidea circulația în fiecare zi între 9:30pm si 6:30am, despre care am aflat însa abia în momentul în care am întâlnit-o. La ora 10:30pm. Deci, cam târziu. Între a merge pe jos 7 km, prin beznă și a mă mai caza o dată, pentru o noapte, la 7 km distanță de locul în care mă cazasem c-o zi mai devreme, am ales a doua variantă.
Una peste alta, la 40 de ani, am ajuns s-o fac și pe-asta. Să închid sezonul de snowboard în a doua jumatate a lunii Iunie, ca să treacă timpul mai ușor până-n primul week-end din Octombrie, când se redeschide, în același loc. Și uite așa am mai întinerit cu 10 ani.
10:15PM. Primesc mesaj de la Radu. Sunt în față. Take your time. Ținând cont că abia mă dădusem jos de pe-o scenă, am mai avut nevoie de vreo 10 minute. Cât să ies din black tie. Plăcile erau deja la el în mașină, așa că pe la 10:30PM am fixat cap compas Harghita Mădărași. Pe Instagram, Cosmin Tudoran tocmai se întreba dacă mai venim.
00:30AM. Vorba cântecului, e târziu și lumea doarme. Nu însă și Maxi. Care ne așteaptă-n prag, în centrul Brașovului. Adevărul e că Snow on fire, fără un MC de talia lui, ar fi precum boarder-ul începător fără cască de protecție. S-ar distra poate, dar la o trântă mai zdravănă așa l-ar apuca o tristețe…
04:30AM. Mulțumim viscolului care nu numai că s-a retras la timp din calea noastră, dar a fost atât de bun încât ne-a mai lăsat totuși o urmă suficientă încât să identificăm, prin beznă, cei 17 km de drumul forestier, care leagă Vlăhița de Paradis. Inutil să mai adaug că la ora aia, tot restul găștii visa deja la ceața care aștepta cuminte să se crape de ziuă.
10:30AM. Dezmeticit, cât de cât, după doar 4 ore de somn, încă nu-mi venea să cred ce-am ajuns să fac din pură pasiune pentru snowboard. Cum, mă rog, nici azi nu-mi vine să cred că, după doar o zi, am început să mă bucur, convins fiind că o să descopăr sentimentul ăsta, abia după a doua sută de căzături. Deci, Florin, omul care mi-a pus pentru prima oară snowboard-ul în picioare, a avut dreptate.
04:00PM. Am fost o mână de oameni. In fine, una largă, dacă pot să spun așa. Căci fiecare a încercat să mă ajute cu câte ceva. Popo m-a consiliat in primele viraje, Tudorel mi-a predat primul telescaun (altă mâncare de pește când în picioare ai o placă și nu niște skiuri), Pilaf m-a încurajat c-o bere Harghita, cât despre marele maestru Geza (în zbor, mai jos, în foto), ce-aș putea să mai spun, dacă între cele două manșe de sărituri, în loc să se odihnească, mi-a predat poate cea mai folositoare lecție de snowboard de până acum?
Acum 2 luni, când am fost împreună cu echipa Burn la Innsbruck, la Air & Style, mă întrebam când va veni ziua în care o să înlocuiesc clăparii cu boots. După ce-am ajuns acum 8 zile, să duc copiii dimineața la scoală si mai apoi să fug pentru 2 ore la Predeal, ca să mă dau pe placă, nu-mi mai rămâne decât să deschid o mare listă si să spun. Radu, Doru, Cristi, Sorina, Carmen, Tudorel, Flo, Popo, Geza, sunt bun de cinste. I ride.
