Personal

Road to Wembley

Când sună ceasul la 7 dimineața și-n tur a fost 4-0 pentru Bayern, tot ce poți spera e să mai prinzi avionul și, eventual, să vezi un meci frumos, demn de o semifinală de Liga Campionilor. Ce-i cert, e că la ora 12, eram deja în Princesa Sofia, la o aruncătură de bâț de Camp Nou, în echipă completă. 11 jucători de câmp, atent supervizați de Gemma, până la ora respectivă, singura prezența feminină din cadrul lotului.

IMG_1048
Cum până la debutul oficial al partidei mai erau 8 ore, gazdelele noastre ne-au propus un scurt program artistic. Citez din program: Official Lunch, Guided tour of Barcelona, Beer testing session, Visit three of Heineken’s key concept bars in Barcelona & entertainment. ÃŽncălzirea fiind făcută, nu s-a opus nimeni. Dimpotrivă.

IMG_1106
Mi s-a părut puțin ciudat când am vazut c-am trecut cu autocarul pe lângă aeroport, părăsind orașul, dar m-am liniștit gândidu-mă că începem probabil cu degustarea. Începusem să fac glume pe tema asta, când brusc, în mijlocul câmpului, autocarul nostru a început să scoată un fum îngrozitor. Am tâșnit cu toții afară din el, în timp ce ghidul își cerea scuze, asigurându-ne că în scurt timp, agenția va trimite o altă mașină și că totul va continua, conform planului.

IMG_0056
După vreo 5 minute, apare într-adevăr o mașină, iar ghidul, nici una nici două, sare în fața ei, făcând semne disperate, în timp ce striga, Stop, Stop! N-am apucat să mai zic nimic, pentru că noul bus părea desprins dintr-un film cu nebuni. Cum nebunii însă păreau extrem de prietenoși, iar noi suficient de singuri în câmp, am zis că merită încercat. Așa că, într-un minut, am bătut palma.

IMG_0173
În autocar, după cum se poate constata, a început o cumetrie generalizată, în toată regula. Claie peste grămadă, printre baloane și confetti, trebuie să recunosc că n-am suferit câtuși de puțin. Aproape că și uitasem de ce-am venit.

IMG_0134
Mă rog, când ne era lumea mai dragă și mai aveam puțin până la prima destinație sigură, ne-am trezit cu două echipaje de poliție, care au tras imediat bus-ul în care ne aflam pe dreapta. A urmat un dialog aprins în limba spaniolă, din care am reținut doar esențialul. Bus-ul n-avea acte. Prin urmare, am fost coborâți imediat, pentru un control amănunțit.

IMG_0157
Poate am omis să precizez. Toate actele noastre rămăseseră în mapa Gemmei, care ne-a asigurat că-i mai bine așa, ca să n-avem grija lor. Am primit, pe șest, un atestat de preot, cu care mi s-a sugerat să mă legitimez, atunci când va imi va veni rândul și, în general, să stau calm, pentru că, de regulă, polițiștii nu prea citesc cu atenție.

IMG_3115
Nu mai insisit cu detaliile, una peste alta, ne-au arestat pe toți, invitându-ne respectuos la secție. Acum, pas de-i convinge pe polițiști că noi n-avem niciun amestec și că totul e doar o întâmplare. (Nefericită, dar, de fapt, fericită, după cum se putea citi pe fețele noastre).

IMG_0167
Părea că totul s-a sfârșit când polițiștii ne-au propus un troc. Dacă tot am venit pentru meci, să ne jucăm libertatea la penalty-uri. Câte cinci lovituri de căciulă. Cine înscrie, e liber. Cine nu, nu. Mai jos, după cum se poate observa, mi-am luat în serios rolul de eliberator.

IMG_0204
Liberi, deci, am pornit spre prima terasă de pe plajă, să sărborim ceea ce se dovedise a fi de fapt The Heineken Experience. Mai ales că, într-un final, gazdele ne-au asigurat că asta a fost.

Mi s-a părut puțin ciudat că, imediat după terasă, părea să aibă loc o nuntă în aer liber, dar m-am gândit că-n ziua unui meci mare, orice e posibil. Foarte agitat părea tatăl miresei, care urla la un telefon, că nu-i admisibil ca preotul să-l anunțe cu 5 minute înainte, că nu mai poate ajunge, când are deja toți invitații pregătiți pentru marele eveniment. În momentul ăla mi-a fost limpede. Clipa în care, pe baza atestatului proaspăt primit, urma să oficiez căsătoria nu putea fi foarte departe.

IMG_0268
A urmat o petrecere memorabilă, în care singura mea grijă, în calitate de “părinte”, a fost să consum responsabil entertainment. Ca să dau un exemplu bun tinerilor căsătoriÈ›i.

IMG_0432
Ca niște adevărați zei ai mării, am părăsit petrecerea cu ajutorul bărcii pe care tata socru ne-a pus-o la dispoziție, până la iahtul care ne aștepta în larg.

IMG_0484
Ca și când n-ar fi fost de ajuns, din iaht am sărit direct într-un elicopter, devenind tot mai evident faptul că retrăiam, într-un fel, o aventură apropiată de cea din reclama Road to Wembley.

IMG_0543
În mod firesc, de la heliport am fost preluați de o ricșă-bicicletă, cu are am ajuns, într-un final, pe Camp Nou.

IMG_0580
Ce-i scriam Oliviei, într-un mesaj, în fotografia de mai sus? Dacă-ți spun că autocarul în care m-am suit a luat foc, că am fost cules de pe câmp de niște nebuni, cu un bus hippie, că am fost arestat, că mi-am câștigat libertatea la penalty-uri, că am devenit preot, că am căsătorit un cuplu pe plajă, că am plecat de acolo cu un iaht, după care am fost preluat de un elicopter și, într-un final, am ajuns cu ricșa la stadion, mă crezi în toate mințile?

Previous Post Next Post

You Might Also Like

80 Comments

  • onutza 03.05.2013 at 2:18 pm

    Pana sa ajung la sfarsitul articolului am tot crezut ca e vorba de o farsa pusa la cale de Maruta 🙂

    • Iulian 03.05.2013 at 6:35 pm

      nu face ala farse asa bune…

  • Alice 03.05.2013 at 2:19 pm

    Mai ceva ca in filme. Pare ireal… si totusi adevarat.

  • cecilia 03.05.2013 at 2:21 pm

    si te-ai bucurat de rezultat?

    • Andi Moisescu 03.05.2013 at 2:26 pm

      Se face sa te bucuri de raul altuia? 🙂

  • Cristina Stoica 03.05.2013 at 2:25 pm

    Ta-re.
    Share pe Facebook. O intamplare atat de amuzanta nu o pot pastra doar pentru mine.
    😀

  • Andrei U 03.05.2013 at 2:29 pm

    Sunt foarte indiscret daca intreb cat a costat aceasta experienta ?

    • Andi Moisescu 03.05.2013 at 2:36 pm

      Habar n-am. Am fost doar unul dintre cei 11 invitati (fiecare din alta tara). Cert e c-a meritat toti banii. 🙂

  • Papa 03.05.2013 at 2:36 pm

    Voi aveați în program arestarea și ceremonia de pe plajă sau au fost făcute pe loc? Mă gândeam că dacă toate situațiile de mai sus au venit așa, de nicăieri, trebuie să fi fost o experiență pe cinste. 🙂

    • Andi Moisescu 03.05.2013 at 2:40 pm

      Eu n-am organizat nimic. Tot meritul apartine echipei Heineken. Eu am fost doar cel invitat si, evident, surprins!

    • Daniela 03.05.2013 at 3:51 pm

      Felicitari pentru tot ceea ce faci ! Ma bucur sa vad ca inca o data echipa Heineken face o treaba extraordinara. Te invit si la Heineken Experience in Amsterdam, nu ai ce pierde! Istoria unui brand inovativ la picioarele tale intr-o atmosfera de petrecere!
      I am proud to be HEINEKEN!

  • Adrian 03.05.2013 at 2:39 pm

    Pur si simplu genial. Daca nu erau si pozele care sa ateste toata nebunia cred ca se gasea cineva care sa va roage cuviincios sa va treziti ca pierdeti avionul ;))

  • Many 03.05.2013 at 2:39 pm

    Super tare povestit.
    Bravo Heineken.

  • Oana 03.05.2013 at 2:40 pm

    Si nu vedem nicaieri o filmare? ar fi super amuzant! mi-ar placea sa prind si eu o asemenea zi :))

    • Andi Moisescu 03.05.2013 at 2:41 pm

      Nu-i exclus. Astept si eu. 🙂

  • Felix 03.05.2013 at 2:44 pm

    Omul cu sombrero nu este Alex Dima ? Puteam sa jur prima oara cand am vazut poza 🙂

    • Andi Moisescu 03.05.2013 at 3:01 pm

      Nu era. Am fost singurul norocos autohton. 🙂

  • Marina 03.05.2013 at 2:50 pm

    Super traseu :)…vreau si eu o zi ca asta 🙂 🙂 …sigh…

  • eBogdan 03.05.2013 at 3:06 pm

    Foarte tare experieinta, zici ca-i rupta din filmul Hangover :)))

    Foarte tareee !! :))

  • Oana 03.05.2013 at 3:14 pm

    Andi trebuia sa le fi cerut onorariu pentru slujba de casatorie :))

  • George Sima 03.05.2013 at 3:15 pm

    Felicitari , tocmai ai avut parte de o aventura demna de regizorul lui ” The hangover ” , eu inca o astept pe a mea 😉

  • Mihai 03.05.2013 at 3:18 pm

    Genial!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Vlad P 03.05.2013 at 3:19 pm

    Cool story bro!
    Lasand gluma balta, eu zic ca echipa Heineken merita o bere dupa ce nebunii v-au pus in cale.

  • Leo 03.05.2013 at 3:27 pm

    Daca pana acum nu ai avut, acum sigur ai o poveste pe cinste de spus la nepoti 🙂

  • Carmen 03.05.2013 at 3:29 pm

    Pare a fi un scenariu demn de Kusturica. Parca si aud muzica de fundal…
    A…si ca sa nu uit…frumosi papuci, Andi! 🙂

  • Zoltan Martonos 03.05.2013 at 3:33 pm

    O experienta de neuitat, cine nu si-ar dorii sa treaca prin asa ceva?
    Cu acestea fiind spuse Andi daca tu raspunzi la mesaje, eu am mai incercat sa dau de tine, dar nu am reusit, uite ca incerc si aici.
    Eu sunt participantul la Romanii au Talent cu tablourile realizate cu spray si dat fiind faptul ca din cate am vazut ti-a placut as vrea sa iti fac cadou un tablou doar ca trebuie sa stiu cum pot sa ti-l livrez, astept un e-mail de la tine cu detalii!
    Sarbatori Fericite!

    • Andi Moisescu 03.05.2013 at 3:43 pm

      M-as bucura foarte tare sa primesc unul de la tine. Biroul meu abia l-asteapta. 🙂 revin pe mail.

  • MrSport 03.05.2013 at 3:41 pm

    Urmatoarea oprire Wembley? :))

  • Madruga 03.05.2013 at 3:42 pm

    Cate lucruri se pot face intr-o zi, nici nu-ti trece prin cap 🙂

  • Emilia 03.05.2013 at 3:47 pm

    Pana la ultimul cuvant am stat in suspans :))
    Eu sunt curioasa ce ti-a raspuns Olivia 😀

  • Djorkaeff 03.05.2013 at 3:47 pm

    Politistul ala din poarta cine e ? Neuer Portaru` lu Bayern l-ai antrenat inainte de meci ? =))

  • Adi G 03.05.2013 at 3:48 pm

    Suuper… felicitari, asa sa tot traiesti la intensitate maxima!

    • Andree 17.06.2014 at 1:22 am

      Asta de experienta, foarte tare

  • Ramona 03.05.2013 at 3:56 pm

    Ma inclin…bravo tie,ai avut parte de o aventura frumoasa ! Cu siguranta Olivia te-a crezut:))))

    • Kristy 22.07.2014 at 6:11 pm

      Asta de experienta, foarte tare

  • Ben 03.05.2013 at 4:13 pm

    F. tare! Te cam invidiem, stii, nu?

    • Andi Moisescu 03.05.2013 at 6:32 pm

      Te inteleg perfect. Iti doresc din suflet sa ai parte de-o astfel de experienta!

  • ADE 03.05.2013 at 4:26 pm

    DACA, CEEA CE AI RELATAT SI AI DEMONSTRAT CU FOTO, AR FI VENIT DIN PARTEA ORCAREI ALTE PERSOANE,SINCER,NU AS FI CREZUT…INSA PT.CA E VB.DE TINE,SITUATIA SE SCHIMBA.FELICITARI PT.EMISIUNILE CARE NE ADUC ZAMBETUL PE BUZE(CATEODATA CHIAR AMAR…DATA FIIND REALITATEA IN CARE CARE TRAIM)
    SI LA CAT MAI MULTE!PASTE FERICIT !

  • connexion 03.05.2013 at 4:35 pm

    hey andi te citesc in fiecare zi, congrats!!

  • Popescu Adrian Ionut 03.05.2013 at 5:07 pm

    O zi excelenta si memorabilia in opinia mea, la mai multe “ghinioane”, o intrebare totusi ai oficializat nunta in spaniola ?

  • CipBtRO 03.05.2013 at 5:49 pm

    Coooool! 🙂
    Plec sa beau o bere.

  • Daniel 03.05.2013 at 6:03 pm

    Super tare,s-ar putea sa fie un scenariu pentru un film ceea ce ai trait!

  • Adnana 03.05.2013 at 6:20 pm

    Pare un scenariu desprins din Shapito-Show

  • Alex 03.05.2013 at 6:27 pm

    Pantofii rosii nu ti se potrivesc.

    • Andi Moisescu 03.05.2013 at 6:30 pm

      Ma indoiesc. Sunt chiar numarul meu. 🙂

  • ioana 03.05.2013 at 6:50 pm

    Frumoasa experienta! cand vrei sa retraiesti putin din aceea experienta, poti sa o faci, in Barcelona, in Port Vell (in drum spre plaja plina de viata a Barcelonetei) si ii vei vedea cantand pe cei din autobusul hippie. Fac un minunat spectacol de fiecare data. Ii gasesti aproape in fiecare dupa-amiaza, cat e vara de lunga.
    Da, Barcelona e un intreg spectacol! de aceea iubesc locul acela!

  • Florin 03.05.2013 at 6:51 pm

    Andi sper ca sti cat de norocos esti!.”apropo” iti urmaresc emisiunea cu mare interes,mult succes in continuare si mai asteptam astfel de surprize.

  • ovidiu 03.05.2013 at 6:52 pm

    bravo andi te-ai distrat prin barcelona si in plus ai vazut un meci destul de bun. dar totusi preferi Heineken sau Ursus

  • Costy 03.05.2013 at 7:16 pm

    Bravo,ma bucur pentru tine, a meritat din plin mini-vacanta asta,iti doresc un Paste Fericit alaturi de cei dragi si sa sarbatoresti de 2x pt ca pe 5 e si Ziua Barbatului!:P

  • NISIPEANU CRISTIAN VIRGIL 03.05.2013 at 7:25 pm

    – ANDY .. CA DE OBICEI . ESTI DIVIN SI SEDUCATOR ! POVESTIOARA TA , M-A AMUZAT SI MARTURISESC CA MI-AS FI DORIT SA SIMT ASTFEL DE TRAIRI SI EU ….. CHIAR DACA NU CUNOSC LIMBA SPANIOLA ! APRECIEZ MUNCA TA , APRECIEZ OMUL CARE ESTI , ATAT LA TV CAT SI IN AFARA LUI – DIN CE SIMTZEAM SI DIN CE AM MAI AUZIT SI EU , ESTI UN CARACTER DESAVARSIT ! M-AS BUCURA ENORM , CA INTR-O BUNA ZI , SA AM SI NOROCUL DAR SI ONOAREA , SA TE POT CUNOASTE , SA-TI SPUN PERSONAL CAT DE MULT TE RESPECT SI TE APRECIEZ ! ESTI CU ADEVARAT UN ” NEBUN FRUMOS AL MARILOR ORASE ” . RAMAI ASA , CA-TI SADE BINE , SARUTARI DE MAINI D-NEI OLIVIA , – SCUMPEI TALE SOTZII – SI IMPLINIRI IN TOATE PLANURILE ITI DORESC !

  • emma 03.05.2013 at 8:05 pm

    pffff….scena desprinsa din filmele cu prosti:))pardon expresia=))ti se potriveste meseria de preot:)

  • Dragonul 03.05.2013 at 8:51 pm

    E foarte tare frate. Mai ales faza cu autobuzul. 🙂

    PS. Ce s-a intamplat cu apropotv?

  • Sorin 03.05.2013 at 9:15 pm

    Cei drept, intr-un cuvant se poate defini doar: FRUMOS!
    Pe de alta parte, cronologic vorbind: 1.cat a fost spaga pt politisti (inainte de a ajunge la penalty-uri)? 2.cum a mers darul la nunta? 3.berea, eh de bere nimic…? 4.dar meciul si trairile din timpul meciului?
    ( toate au ca sufix: :)) )
    In rest, sanatate, voie buna si un Paste fericit!

  • Adi 03.05.2013 at 9:30 pm

    Toate ca toate, meciul l-ai vazut pana la urma, ca experienta traita, e clar, memorabila si te povestit la nepoti ? 🙂

  • Mirela 03.05.2013 at 10:47 pm

    Andi , asta e Barcelona …. surprize , surprize… salutari de langa Barcelona , Lleida….

  • andreea 03.05.2013 at 10:56 pm

    Buna Andi,
    Ma intereseaza daca inca esti in posesia atestatului de preot, si daca da, la ce tarif “innozi” cununiile 🙂
    La cat mai multe astfel de aventuri!

  • nicolai pro fm 04.05.2013 at 7:05 am

    :))))))) geniaaaaaaaaal !!!!!!

  • Miruna 04.05.2013 at 7:17 am

    Wow, o aventura in toata regula! Asta numesc eu un tur reusit:).

  • ady 04.05.2013 at 11:02 am

    frumos….o aventura pe cinste…si numai comparati cu maruta….orice…emisiune de 2 bani..cu oameni de 2 bani…va rog…andi….the best…The Experience of your life;)….si vorba ta ..a meritat toti banii…

  • Raluca Panait 04.05.2013 at 12:33 pm

    Super!
    Cred ca ar fi interesant de citit si relatarile celorlalti participanti.
    Ne poti ajuta cu un link, poate?

  • Nana 04.05.2013 at 4:25 pm

    BUUUUNNNNAAA….organizarea,precum BERRRREEEA de altfel,PROFESIONISTI la toate inclusiv la reclame.TARI DE TOT.Imi plac.Ferice de tine ca ai savurat asa un moment delicios cu de toate.

  • Camelia 05.05.2013 at 8:48 pm

    Extrem de amuzant….am ras cu lacrimi. Mi-am imaginat toate situatiile. Va ramane cu siguranta o intamplare momorabila.

  • mihaela 06.05.2013 at 10:05 am

    o super experienta, din primele randuri eram convinsa ca este o farsa, cred ca o sa-ti ramana mult timp in memorie

  • Bogdan 06.05.2013 at 10:46 am

    Asta de experienta, foarte tare

    • Doc 24.04.2017 at 4:12 pm

      nu reusesc sa trmiit..imi zice ceva de genu sa cumpar premium la ei si apoi pot trimite 100 de sms!dak inca mai merge..poti sa`mi raspunzi sa`mi explici.ms

  • cris 06.05.2013 at 8:23 pm

    Maruta e mai limitat…nu face el chestii asa fine.

    • Andi Moisescu 06.05.2013 at 11:15 pm

      De buget, inainte de toate. 🙂

  • Irina Radu 07.05.2013 at 9:19 am

    Inca o dovada ca viata bate filmul 🙂

  • Ramona 07.05.2013 at 4:05 pm

    Suuper tare!

    Pare-se ca ai avut o zi in care ai trait autentic fiecare moment!

    Felicitari si sa-ti mai dea Domnul zile d-astea, ca sa iti dai seama cat esti de norocos!

    • Andi Moisescu 07.05.2013 at 5:00 pm

      Realizez cat sunt de norocos si-n celelalte zile. Te asigur. Doar norocul si-l mai face omul si cu mana lui… 🙂

  • Natural 07.05.2013 at 7:25 pm

    La Beer testing session sper c-ati testat Heineken, ca berile locale sunt… mai pe ne-gustul meu 🙂 Foarte frumoasa inlantuirea de evenimente :))

  • Liuta Jucan 09.05.2013 at 3:22 pm

    Cred ca nu intamplator ai fost invitat! Tot ceea ce ti s-a pregatit, e in stilul tau: spontan, inteligent, inedit si cu mult umor.

  • ruxi marcu 10.05.2013 at 8:54 pm

    cred ca echipa heineken a ales calitatea .Asta si in ceea ce te priveste. Oricum nu avea foarte multe optiuni 😀

  • Andrei 11.05.2013 at 1:51 pm

    Foarte fain !

  • Ilie Moromete 19.05.2013 at 11:00 pm

    de regula iesirile romanilor in strainatate sunt demne de filme … 🙂

  • Blogul Cristinei Bazavan: vrei aventura vietii tale? inscrie-te in competitia The Voyage Heineken 27.06.2013 at 2:22 pm

    […] Heineken despre a te bucura de viata si a trai aventuros e real. uite aici ce i s-a intimplat lui Andi Moisescu in urma cu doar citeva saptamini cind a mers la finala Champions […]

  • Ana 04.07.2015 at 3:03 am

    Căsătoria e cireaşa de pe tort 🙂 🙂 😀