În urma unei socoteli simple, în week-end-ul din Bănie am adunat cam așa: 80 de pretendenți, 24 de ore de filmare, 12 ore de somn și 4 nunți.


Sunt gata să pariez pe cel puțin 8 numere pentru semifinale. Vreo 4 voci excepționale, un rocker de poveste (cunoscut cred celor care au prins și Vama Veche, stațiunea, de pe vremuri), câteva acte nemaiîntâlnite în emisine până acum, ca tip de talent și un dansator cam de finală, după părerea mea.

Mă rog, e deja o tradiție, 2 neveste furate aduse direct pe scena și pentru prima oară Pavel neaccidentat. Sper doar să nu se observe că Smiley a reușit să-și pună sosul de roșii pe pantalonii bej, de scenă, între primele 2 spectacole.


Să nu uit. Am numărat deja 6 încercări pe bază de Vara nu dorm. E un început promițător. Urmează Clujul.

Lalaria. Un mic paradis din nordul insulei, accesibil numai cu barca sau vaporașul. Nu are niciun fir de nisip, fiind în întregime alcătuită din pietricele mici, albe și rotunde, precum ouăle de bibilică. Din pricina asta apa are o culoare rar întâlnită. Cât e de limpede se vede cu ochiul liber. E considerată una dintre cele mai frumoase plaje din lume.


Vecina Lalariei, Kastro. Pe ea poți ajunge și de pe uscat. Trecând însă prin cea mai veche așezare de pe Skiathos, fosta capitală medievală a insulei. Ruinele sunt toate la locul lor. Lipsesc doar pirații de altă dată. Jos, pe plajă, e una dintre cele mai frumoase taverne grecești. Domnul și doamna Apostolis gătesc în funcție de “ce s-a prins azi”, iar legumele și telemeaua sunt din ograda proprie.


În fine, nu plec chiar mâine, dar eu mi-am facut deja bagajele. Biletele de avion, ochelarii de soare, pașapoartele, costumul de baie și șlapii. Dacă am familia cu mine și prietenii ne așteaptă pe insulă, restul sunt detalii nesemnificative. Mă rog, cu excepția cursului euro-leu, care sper totuși să nu sară pragul 5.0 cât sunt eu luat de val.

Până la urmă nici nu mi se pare atât de grav că s-a apucat să studieze pianul la vârsta de 5 ani. Ce-ar fi putut să facă mai bine în 1984? Grav nu e nici că la 14 ani cânta deja cu Filarmonica din Praga, iar la 17 ani începea colaborarea cu Chick Corea. Așa, ca de la pianist la pianist. Sau, ca de la compozitor la compozitor. Fără s-o apese prea tare diferența de vârstă sau de notorietate.


Când am auzit-o prima oară vorbind, invitându-i pe celebrii Anthony Jackson (bass) și Simon Phillips (tobe) pe scenă, am avut sentimentul că privesc un copil simpatic pe care îți vine să-l iei acasă. Când a început să cânte, copilul a devenit un adevarat vulcan care, printr-o erupție spectaculoasă, a vrăjit instantaneu nu numai audiența, ci și colegii din trio. În ce mă privește, a fost foarte simplu. Am încremenit. În caz că v-a scăpat până-n momentul de față, mi-am permis să vă ofer o mică mostră, mai jos.

Urmărind-o anul ăsta la North Sea Jazz Festival, am fost năucit de tehnica și imaginația ei, dar și înfricoșat de lipsa celei mai mici greșeli de interpretare. Mi-am mai revenit cât de cât la vreo 20 de minute după recitalul ei, când am ajuns absolut întâmplător să-i iau un interviu în studioul Arrow Jazz FM și-am constatat că, deși nu pare, e totuși de pe această planetă.


Ca să elimin orice confuzie, Hiromi e înconjurată aici de câțiva români care au reprezentat țara cu cinste, în public, la North Sea Jazz Festival, ediția 2012. Și, da, cel de-al patrulea, de la stânga la dreapta e doctorul Edi Bălașa, chitaristul tinerei formații, care a debutat acum mai bine de 30 de ani, Basorelief.

Să mergem să bem ceva, mi-a zis Robert la ieșirea din sală. M-a năucit pur și simplu omul ăsta. Adevărul e că, deși a fost prezent pe mai bine de 3000 (trei mii, nu e nicio greșeală de tipar) de înregistrări (albume), la cei 75 de ani ai săi, Ron Carter continuă să surprindă. L-am văzut de 4 ori până acum, în 4 formule diferite și de fiecare dată m-a facut să-mi doresc să-l văd din nou, cât mai curând. Din fericire, până la North Sea Jazz mai e foarte puțin.

Sâmbătă a fost invitatul special al Festivalului de Jazz de la Sibiu. O redută care nu se predă nici măcar în fața crizei și care, deși nu s-a scăldat într-un paradis financiar, a reușit, și cu ajutorul Ambasadei Statelor Unite, să-l aducă, după 7 ani de eforturi, pe unul dintre cei mai sensibili contrabasiști ai lumii.


A fost un regal, firesc pe undeva, într-o Capitală Culturală a Europei, așa cum a rămas, în opinia mea, Sibiul. Sala Thalia a Filarmonicii de Stat a arătat superb, iar publicul este primul pe care țin să-l laud cu voce tare pentru civilizația desăvârșită, care a mers până la detaliul, esențial pentru mine, de a nu fi sărit să aplaude niciodată înainte ca vibrația ultimului instrument de pe scenă să se fi stins.

Doar atât vă rog să-mi spuneți. De câte ori ați fost într-un hotel din România (cu excepția celor de 5 stele – ar fi culmea) și ați dat peste un duș al cărui cap nu este înfundat sau măcar parțial înfundat?

Căci poate mi se întâmplă numai mie…

Când mergi regulamentar pe DN1, în localitate, cu 70 km/h și un șofer iscusit te depășește pentru că merge cu 85 km/h…


…și mai apoi, după ce ieși din localitate, treci pe lângă el pe banda 1, iar el merge pe banda a 2-a, dar tot cu 85km/h, deși limita este de 100 km/h…


…atunci fii sigur că-n scurt timp o să vireze și la stanga, peste linia dubla. Atât.

Vinerea trecută, între două evenimente corporate, am profitat de o pauză de 4 ore pentru a încinge puțin pârtiile din Poiana Brașov. Să tot fi fost cel puțin 5 ani de când n-o mai făcusem.


Le-am găsit așa cum mă așteptam. Mult mai apropiate de potențialul, fie vorba între noi, încă nefructificat al zonei. Informația de pe panourile publicitare e reală. Cei 20 de km de pârtii noi chiar există și în realitate.


Cu excepția Kanzel-ului (închisă) și a unei porțiuni din Subteleferic (închisă temporar pentru competiție), toate pârtiile erau deschise și, spre plăcuta mea suprindere, foarte bine întreținute. Funcționau ireproșabil cele doua cabine (mare și mică), teleschiul Bradul și, mai noile, gondola și cele două telescaune (de 4 si de 6).

Fermecător ca-ntotdeauna Drumul Lupului, cu excepția celebrului S, rezervat doar celor care s-au hotărât să-și pedepsească genunchii pentru a-și demonstra că nimic nu e imposibil. Inevitabil, recomand rutele 1, 1a și 3d.


Pentru rehidratare, încercați fără emoții Cabana Postăvarul. Veți descoperi aceeasi atmosferă minunată, dar, din păcate, și aceleași toalete care mi-au adus aminte de epoca de aur.

Pentru echipament, evitați centrul de închirieri de la Hotel Sport. Oamenii de acolo sunt minunați și gata să facă orice e omenește posibil, dar echipamentele sunt sub orice critică. O alternativă mai apropiata de adevăr se află în stânga Cabinei Mari.


Nu mă pronunț în ceea ce privește accesul în Poiană sau cozile la instalațiile de cablu, în week-end. Nu mă pronunț, căci am o presimțire. Pentru o zi sau două, în timpul săptămânii, mi se pare însă o opțiune de luat în calcul. Chiar dacă, sigur, mai e mult până departe.

Am fost ieri seară la locul faptei. Și m-am bucurat, de ce să nu recunosc.


O mână de prieteni vechi, degustători serioși de jazz, o masă rezervata din timp de unul dintre ei și-o garnitură care a uitat de dimineața începută crud la ora 4, de avionul anulat și de zborul cam lung Amsterdam – București, via Munchen.


Victor Bailey – bass vocal, un nume cunoscut, îmi place să cred, după cele peste 1000 de înregistrări de la Weather Report la Michael Brecker.
Poogie Bell – drums, un personaj total, care se vede c-a trecut și prin mâna lui Marcul Miller.
Peter Horvath – keyboard, singurul alb de pe scena, pe care i l-am dedicat lui Zoli Toth, singurul percuționist de la masa noastră.
Și, în fine, Michael “Patches” Stewart – trompetă, un veritabil New Orleans Jazz Guy 100%, care, din unghiul nostru, aducea ușor cu Ponta.


Prima piesă a fost de încălzire. Ca și prima bere, de altfel. După care jazz-ul a curs de la sine. Una peste alta, s-a cântat întins preț de vreo 2 ore, dar nouă ni s-a parut că n-a durat mai mult de 20 de minute.


Eu mi-am adus aminte, cu drag, de Jaco Pastorius, iar Bailey, dimpotrivă, de Nadia. Ne-a tăbăcit fundul de câte ori ne-a prins într-o competitie, ne-a spus. Important e că ne-am înteles de minune, până la urmă. El ne-a cântat strașnic, iar noi l-am ascultat impecabil.

P.S. Pentru cei care nu-l cunosc, dar sunt curioși, o mostră, mai jos. De la minutul 6:30 o să aveți o surpriză nebănuită, ușor de recunoscut însă.

Am trăit să-l vedem și pe Pat Metheny la Bucuresti. Nici el nu-și explica de ce i-a luat atât de mult să ajungă aici. Mă rog, nici eu nu-mi explic de ce Sala Palatului a fost doar pe jumătate plină, ca să nu spun pe jumatate goală.


Muzical vorbind, a fost un regal. S-a cântat impecabil, ceea ce nu-i deloc o noutate în ce-l privește pe Metheny. Larry Grenadier a fost la fel de cald si precis ca și atunci cand l-am văzut alături de Brad Melhdau, iar Bill Stewart năucitor ca-ntr-un Modern Drummer Workshop.


Am avut și piese din Question & Answer, am avut chiar și o compozitie Melhdau cântată doar în chitara și contrabas și, surpriză, am văzut pentru prima oară pe viu selecțiuni din Orchestrion, cu tot cu instrumentele minune, pe scenă. (deci presa n-a dezinformat)


Pe scurt, o seară memorabilă. O seară în care respectul pentru valoarea artiștilor a fost dată de calitatea publicului și nu de cantitatea lui.

Numele meu este Dragoș Asaftei și am discutat la gala Nikon 4 ani în România despre un proiect foto, acela cu zborul pentru fotografie. Îți voi prezenta mai jos, în mare, proiectul, și ceea ce avem de gând să facem pe viitor. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ai putea ajuta cu promovarea acestuia.


Proiectul Zbor peste Transilvania a fost inițiat de mine și de pilotul Călin Manea de la clubul KronFly.ro din Brașov. Ce ne-am propus noi și ce înseamnă proiectul? Vrem să zburăm o dată pe lună peste o zonă din Transilvania. În fiecare zbor urmărim să fotografiem obiective turistice (clădiri, cetăți, orașe), forme de relief (munți, lacuri, râuri) și să reușim să obținem o imagine din aer, de ansamblu, asupra înregii regiuni a Transilvaniei. Va dura ceva timp până vom realiza acest lucru, dar rezultatul va fi frumos. Vom publica circa 30-50 de fotografii în articole și 4-5 vor fi full HD. Iată articolele scrise până acum.


Ce planuri avem? Să realizăm în viitor un site dedicat, zborpestetransilvania.ro și să implicăm mai mulți parteneri cu ajutorul cărora să putem realiza concursuri prin care să oferim zboruri cadou. Astept cu interes feedback-ul tău!


Ce-aș putea să mai adaug? Poate doar atat. Explore the Carpathian garden.