Am trăit să-l vedem și pe Pat Metheny la Bucuresti. Nici el nu-și explica de ce i-a luat atât de mult să ajungă aici. Mă rog, nici eu nu-mi explic de ce Sala Palatului a fost doar pe jumătate plină, ca să nu spun pe jumatate goală.


Muzical vorbind, a fost un regal. S-a cântat impecabil, ceea ce nu-i deloc o noutate în ce-l privește pe Metheny. Larry Grenadier a fost la fel de cald si precis ca și atunci cand l-am văzut alături de Brad Melhdau, iar Bill Stewart năucitor ca-ntr-un Modern Drummer Workshop.


Am avut și piese din Question & Answer, am avut chiar și o compozitie Melhdau cântată doar în chitara și contrabas și, surpriză, am văzut pentru prima oară pe viu selecțiuni din Orchestrion, cu tot cu instrumentele minune, pe scenă. (deci presa n-a dezinformat)


Pe scurt, o seară memorabilă. O seară în care respectul pentru valoarea artiștilor a fost dată de calitatea publicului și nu de cantitatea lui.