Cred că este și ăsta un exercițiu.
Am simțit nevoia s-o fac pur și simplu.
Nu m-a rugat nimeni.
Nu-l cunosc personal pe Marian Alecsiu.
N-am nicio ințelegere cu F64.
Îmi plac oamenii de acolo.
Îmi place atmosfera din magazinul lor, pentru ca-mi amintește de B&H.
Și, nu în ultimul rănd, îmi place clipul.
Deci, să fie într-un ceas bun!
(IWC-ul din clip mi se pare perfect)
Andi Moisescu
Numele meu este Dragoș Asaftei și am discutat la gala Nikon 4 ani în România despre un proiect foto, acela cu zborul pentru fotografie. Îți voi prezenta mai jos, în mare, proiectul, și ceea ce avem de gând să facem pe viitor. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ai putea ajuta cu promovarea acestuia.
Proiectul Zbor peste Transilvania a fost inițiat de mine și de pilotul Călin Manea de la clubul KronFly.ro din Brașov. Ce ne-am propus noi și ce înseamnă proiectul? Vrem să zburăm o dată pe lună peste o zonă din Transilvania. În fiecare zbor urmărim să fotografiem obiective turistice (clădiri, cetăți, orașe), forme de relief (munți, lacuri, râuri) și să reușim să obținem o imagine din aer, de ansamblu, asupra înregii regiuni a Transilvaniei. Va dura ceva timp până vom realiza acest lucru, dar rezultatul va fi frumos. Vom publica circa 30-50 de fotografii în articole și 4-5 vor fi full HD. Iată articolele scrise până acum.
Ce planuri avem? Să realizăm în viitor un site dedicat, zborpestetransilvania.ro și să implicăm mai mulți parteneri cu ajutorul cărora să putem realiza concursuri prin care să oferim zboruri cadou. Astept cu interes feedback-ul tău!
Ce-aș putea să mai adaug? Poate doar atat. Explore the Carpathian garden.
Acum dacă tot am mărturisit aici că am cedat tentației și am ajuns să-mi înșel laptop-ul cu tableta, măcar să merg până la capăt cu dezvăluirile.
Am intrat începand de azi într-o adevarată competiție cu Cabral, Oana Cuzino, Roxana Ciuhulescu și Cristi Leonte, toți utilizatori de Galaxy Tab.
Samsung organizează un concurs pentru dezvoltatorii de aplicații Android, iar noi trebuie să venim cu ideile pe care ei să le pună în practică.
Nu știu ce idei au competitorii mei, dar eu m-am gândit să împart plăcutul cu utilul, dacă tot mi s-a oferit ocazia. Așa ca aș propune dezvoltarea următoarei aplicații. Un fel de feed (numai bun pentru documentarea ApropoTV) care să caute pe sursele stabilite de mine cele mai noi informații, după un cuvânt cheie.
Credeți că am vreo șansă să ajut un dezvoltator să câștige concursul cu ideea asta sau mai bine să-i pregătesc de pe acum un tricou cu mesaj dedicat, drept consolare?
Pentru că 3 din 4 apeluri la 112 sunt false urgențe.
Pentru că Asociația React a pornit o campanie de conștientizare a acestei probleme.
Pentru că Raed Arafat a vorbit despre impactul abuzurilor asupra răniților grav.
Pentru că peste 20 de oameni sunt răniți grav zilnic în Romania.
Pentru că Vodafone a plătit producția spoturilor de promovare.
Și nu in ultimul rand, pentru că Manafu s-a oferit voluntar pentru comunicarea online si mă bucur să-l susțin.
Vacanța s-a încheiat. Să reînceapă distracția.
Iertați-mi îndrăzneala. Mi-a sărit în ochi.
O fi vorba de un fan Pepe Latin Music?
Sau de un fan al Poliției Locale Murfatlar?
Foto 2, 3 via apropo.ro
Ne-am împrietenit acum 2 ani, de sărbători. Știam de la alții că-și face bine treaba, așa c-am zis să merg pe mâna lui. Am făcut o alegere bună, aș zice, uitându-mă cu drag peste amintirile surprinse de ochiul lui aprig.
Nu mi-aș fi închipuit că o să-i simt lipsa. Cum nici prin cap nu mi-ar fi trecut că o să mă întristez privind ultima lui fotografie.
M-a servit impecabil zi de zi. Fiind compact, îl căram peste tot cu mine. Cu vreo doua, trei excepții, toate pozele de pe blog-ul ăsta au fost făcute cu el. Până în ziua în care pompa de apa de pe barca unui foarte bun prieten s-a oprit fără să ne anunțe. Ăsta a fost destinul lui. Să se afle unde nu trebuie într-o zi cu vant de 5 grade Beaufort.
Nu știu câtă apă a înghițit. Când mi-am adus aminte de el, era deja prea târziu. Apa sărată îi atacase deja toate zonele sensibile. Ca printr-un noroc, card-ul de memorie și-a revenit după 5 zile și așa am reușit să recuperz absout toate fotografiile. El însă a închis ochii pentru totdeauna.
Ramâi cu bine, prietene TZ7. Eu și D90-ul meu o să ne amintim cu drag de tine și de eforturile tale de-a ne emoționa, cu lentila ta Leica, în ciuda senzorului mic.
P.S. Dacă aveți sugestii pertinente în ceea ce privește un înlocuitor superior, dar tot compact, sunt gata să primesc un sfat bun.















