Poate că unii sunt mai norocoși toamna asta.
Din punctul meu de vedere, putea să nu câștige niciun GRAMMY. După ce l-am auzit pe Bitches Brew-ul lui Miles Davis și i-am numărat cei 25 de ani în Standars Trio, alături de Keith Jarret, ar putea să nici nu mai cânte. Ar fi suficient să apară lângă setul lui de tobe și să stea, pur și simplu. Tot m-aș duce să-l văd.
Fiindcă tot aniversează 70 de ani, Jack DeJohnette vine la Sala Radio cu un proiect proaspăt, alături de Rudresh Mahanthappa (saxofon alto), David Fiuczynski (chitară), George Colligan (pian/clape) și Jerome Harris (chitară acustica bas).
Ca să fie sărbătoarea completă, aperitivul poartă numele Iordache. Adica Mihai Iordache (saxofon), Sebastian Burneci (trompeta), Florian Radu (trombon), Sorin Romanescu (chitara), Toni Kuhn (sintetizatoare), Uțu Pascu (bas) și Tavi Scurtu (baterie).
Pentru detalii complete, vă recomand cu încredere jazz.ro.
All Posts By
Andi Moisescu
Începând în seara asta, timp de patru zile avem treabă. Pentru că n-a îndrăznit nimeni până acum, spargem noi gheața. Noi românii. Cu primul eveniment din lume dedicat exclusiv chitarii bass electrice si contrabasului.
În primele 3 zile, sper să avem loc cu toții în grădina Green Hours 22 Jazz Cafe. Luni, pentru instituția numită Anthony Jackson, se deschid porțile Sălii Radio. Cine lipsește primește din start absență nemotivată și i se scade nota la purtare.
Constat că ne-am obișnuit să vorbim numai despre învingători. Le contabilizăm medaliile și ne emoționam doar atunci când ele sunt de aur. Am uitat, cred, că la Olimpiadă cel mai important e să participi.
A început în urmă cu trei ani. Mai întăi a fost o simplă încercare. A devenită ulterior o adevarată pasiune. Pasiunea care a propulsat-o la doar 16 ani, recent împliniți, direct în liga celor mari: Jocurile Paralimpice de la Londra.
S-a născut cu deficiențe de vedere. Dar asta n-a împiedicat-o să își urmeze visurile și să aibă încredere totală că ele se pot împlini. Acum trei ani nici măcar nu știa să înoate. Astăzi se trezește zilnic la 5 dimineața, pentru primul antrenament. Merge mai apoi la școală, după care revine la sala de forță sau pe pista de alergare și imediat la al doilea antrenament la bazinul de inot.
Chiar ea e înotătoarea din spotul de mai jos.
La Jocurile Paralimpice de la Londra, înotul a fost a doua cea mai dură competiție. Naomi a fost primul reprezentant al României într-o astfel de competiție și cea mai tânără sportivă din concurs.
Peste patru ani, la Rio de Janeiro, vrea sa urce pe podium. Ca să continue drumul deschis anul ăsta de fantasticul Eduard Novak și să scrie din nou istorie.
Modele sunt peste tot în jurul nostru. Trebuie doar să le vedem. Noi, cei care putem.
O întrebare complexă la care încearcă să răspundă simplu Dan Teodorescu. Orice asemănare cu personaje și fapte reale este pur întâmplătoare.
În urma unei socoteli simple, în week-end-ul din Bănie am adunat cam așa: 80 de pretendenți, 24 de ore de filmare, 12 ore de somn și 4 nunți.
Sunt gata să pariez pe cel puțin 8 numere pentru semifinale. Vreo 4 voci excepționale, un rocker de poveste (cunoscut cred celor care au prins și Vama Veche, stațiunea, de pe vremuri), câteva acte nemaiîntâlnite în emisine până acum, ca tip de talent și un dansator cam de finală, după părerea mea.
Mă rog, e deja o tradiție, 2 neveste furate aduse direct pe scena și pentru prima oară Pavel neaccidentat. Sper doar să nu se observe că Smiley a reușit să-și pună sosul de roșii pe pantalonii bej, de scenă, între primele 2 spectacole.
Să nu uit. Am numărat deja 6 încercări pe bază de Vara nu dorm. E un început promițător. Urmează Clujul.
Ca să-mi reîncarc bateriile, în vacanță am apelat la următoarea rețetă:
JOSHUA REDMAN with METROPOLE ORCHESTRA conducted by VINCE MENDOZA
JOHN SCOFIELD HOLLOWBODY BAND
(John Scofield, Kurt Rosenwinkel – guitar, Ben Street – double bass, Bill Stewart – drums)
JOE LOVANO AND DAVE DOUGLAS QUINTET
(Joe Lovano – saxophone, Dave Douglas – trumpet, Lawrence Fields – piano Linda Oh – bass, Joey Baron – drums)
TERRI LYNE CARRINGTON’S THE MOSAIC PROJECT FEATURING DIANNE REEVES
(Dianne Reeves – vocals, Tineke Postma, Tia Fuller – saxophone, Nir Felder – guitar, Helen Sung – piano, Joshua Hari Brozoski – bass, Terri Lyne Carrington – drums)
LENNY KRAVITZ
(Lenny Kravitz – vocals, guitar, Harold Todd – saxophone, Gabrial McNair – trombone, Louis Ludovic – trumpet, Steve Baxter – trombone, Craig Ross – guitar, George Laks – keyboards, Gail Dorsey – bass, Royal Prince Franklin Vanderbilt R. – drums)
PAT METHENY UNITY BAND
(Chris Potter – saxophone, Pat Metheny – guitar, Ben Williams – double bass, Antonio Sanchez – drums)
DAVE HOLLAND, KEVIN EUBANKS, CRAIG TABORN, ERIC HARLAND: PRISM
(Kevin Eubanks – guitar, Craig Taborn – Fender Rhodes, Dave Holland – bass, Eric Harland – drums)
CHRISTIAN SCOTT
(Christian Scott – trumpet, Matt Stevens – guitar, John Escreet – piano, Kristopher Funn – bass, Jamire Williams – drums)
MILES SMILES FEATURING JOEY DEFRANCESCO, ROBBEN FORD, OMAR HAKIM, DARRYL JONES, RICK MARGITZA, AND WALLACE RONEY
(Rick Margitza – saxophone, Wallace Roney – trumpet, Robben Ford – guitar, Joey DeFrancesco – trumpet, Hammond B3 organ, Darryl Jones – bass, Omar Hakim – drums)
BRAD MEHLDAU TRIO
(Brad Mehldau – piano, Larry Grenadier – bass, Jeff Ballard – drums)
HIROMI, ANTHONY JACKSON, SIMON PHILLIPS
(Hiromi – piano, Anthony Jackson – bass, Simon Phillips – drums)
BUDDY GUY & QUINN SULLIVAN Live in Lowdown Hudson Blues Festival
CHRISTIAN McBRIDE Live in Dizzy’s Club Coca-Cola
KINKY Live in “Central Park Summerstage”
ORRIN EVANS TRIO at Jazz Standard
(Orrin Evans – piano, Vicente Archer – bass, Obed Calvaire – drum)
SPYRO GYRA Live in Blue Note
(Jay Beckenstein – saxophone, Julio Fernandez – guitar, Scott Ambush – electric bass, Tom Schuman – keyboards, Lee Pearson – drums, percussion)
CIRQUE DU SOLEIL: Zarkana (Radio City Music Hall)
MAMMA MIA (Wintergarden Theater on Broadway)
Acest tratament se eliberează fără prescripție medicală. Înainte de folosire se recomandă ascultarea cu atenție a artistilor pe youtube. Dacă apar manifestări neplăcute adresați-vă proprietarului acestui blog.
Am primit pe mail. Și mi-a plăcut.
Salut Andi,
Mă numesc Radu Făciu (27) și am îndrăznit să îl rog pe Cristi Leana să obțină adresa ta de e-mail.
Să mă prezint pe scurt. Eu sunt băiatul în tricou roșu, care după semifinală îl aștepta pe Cristi, când vorbeai cu el și îi strângea cuburile.
Mă ocup de promovarea acestui “sport” în Romania, de câțiva ani. Se numește speedcubing. Am reușit să formez o comunitate, să organizez întâlniri și competiții în țară. Suntem deja un nucleu solid de prieteni care ne-am cunoscut prin intermediul cubului și încercăm să atragem cât mai multa lume.
Speedcubing-ul este un hobby într-o continuă dezvoltare în lume, exista și World Cube Association unde sunt delegat pentru România. Mai multe detalii poți găsi aici.
Concursurile pe care le-am organizat au fost fie în universități (ASE de ex.), fie în mall-uri (Polus Center Cluj, Arena Bacau)… după cum am reușit să obțin și eu sala.
Toate lucrurile astea le facem de plăcere, pe banii noștri și din pasiune. De ex. la Romanian Open 2012, la Cluj, noi ne plătim cazarea, transportul, tipărim diplomele, cumpărăm tricourile, etc.
Ca să ai o idee cum a arătat o astfel de competiție te poți uita la cateva poze aici.
Anul ăsta am obținut o sponsorizare cu echipament din Anglia, ca recunoaștere a ceea ce am facut în Romania și ca să pot organiza și mai multe astfel de evenimente. Până acum eram nevoit să împrumut cronometrele din Ungaria sau alte din țări. Pe viitor mi-aș dori să găsesc și alți sponsori care să suțină mișcarea asta și să promoveze un hobby diferit și inteligent și la noi în țară.
Aș mai vrea să adaug că la aceste evenimente oricine este primit și se poate înscrie, indiferent de vârstă, sex, naționalitate, etc. Am avut concurenți de la 7 la 50 de ani, iar la Bucharest Open a participat și mama lui Cristi. Deci, e o activitate pentru oricine și care ne face să ne reunim de câteva ori pe an într-o atmosferă relaxantă.
Motivul principal pentru care ți-am scris este să-ți prezint aceste lucruri succinct, nu știu dacă le cunoșteai, iar dacă ți-am trezit un pic interesul despre mișcarea asta, poate ne vei putea ajuta în viitor într-un fel sau altul. Poate cu un pic de promovare, găsit sponsori, găsit sală pentru o competiție… orice fel de ajutor va fi binevenit.
Multumesc!
Radu Făciu
P.S. Indiferent de ce zic unii, că există metode sau că se poate învăța, fără o minte strălucită și o voință de fier, nu ai cum să ajungi la performanțele lui Cristi! De aceea, ce face el, o să vezi 1 dată la 1 milion… sau la 20 de milioane. 🙂
Ce ziceți, încercăm să-i ajutăm?
Lalaria. Un mic paradis din nordul insulei, accesibil numai cu barca sau vaporașul. Nu are niciun fir de nisip, fiind în întregime alcătuită din pietricele mici, albe și rotunde, precum ouăle de bibilică. Din pricina asta apa are o culoare rar întâlnită. Cât e de limpede se vede cu ochiul liber. E considerată una dintre cele mai frumoase plaje din lume.
Vecina Lalariei, Kastro. Pe ea poți ajunge și de pe uscat. Trecând însă prin cea mai veche așezare de pe Skiathos, fosta capitală medievală a insulei. Ruinele sunt toate la locul lor. Lipsesc doar pirații de altă dată. Jos, pe plajă, e una dintre cele mai frumoase taverne grecești. Domnul și doamna Apostolis gătesc în funcție de “ce s-a prins azi”, iar legumele și telemeaua sunt din ograda proprie.
În fine, nu plec chiar mâine, dar eu mi-am facut deja bagajele. Biletele de avion, ochelarii de soare, pașapoartele, costumul de baie și șlapii. Dacă am familia cu mine și prietenii ne așteaptă pe insulă, restul sunt detalii nesemnificative. Mă rog, cu excepția cursului euro-leu, care sper totuși să nu sară pragul 5.0 cât sunt eu luat de val.
O să fiu scurt, căci nu-mi permit să vă rețin prea mult pe căldurile astea. Acum mai bine de-o lună, harnicul Chinez m-a invitat să fac parte din Înaltul Comandament de Colectare Selectivă, convins fiind că vacanța n-are cum să-mi încurce prea tare obiceiurile sănătoase. Trebuie să-i dau dreptate. Pe cât de selectiv am fost cu deșeurile, pe atât de rar am scris pe blog.
Ținând cont că până pe 28 iulie nu mai e prea mult, mă grăbesc să reamintesc, în scris, că s-au pregătit și niște premii, ca să existe totuși un echilibru în viața celor care aruncă selectiv. Pe-o parte dau, pe alta s-ar putea să ia.
După cum scrie într-un document oficial pe care l-am primit în dimineața zilei de ieri, citez:
– Cine duce minimum 10 deșeuri de ambalaje la punctele de colectare selectivă, primește niște tichete răzuibile
– Unele sunt necâștigătoare (ca-n viață), altele însă au un cod (tot ca-n viață)
– Codul de pe tichete trebuie introdus pe colecteazaselectiv.ro (ca-n noua viață 2.0)
– Codurile norocoase aduc mai multe premii, printre care un binemeritat Ford Ka
În ce ne privește, în urma votului, s-a decis. Dacă o fi să câștigăm noi marele premiu (ceea ce e imposibil), nevastă-mea a hotărât să-l conducem selectiv. O dată ea, o dată ea.
Până la urmă nici nu mi se pare atât de grav că s-a apucat să studieze pianul la vârsta de 5 ani. Ce-ar fi putut să facă mai bine în 1984? Grav nu e nici că la 14 ani cânta deja cu Filarmonica din Praga, iar la 17 ani începea colaborarea cu Chick Corea. Așa, ca de la pianist la pianist. Sau, ca de la compozitor la compozitor. Fără s-o apese prea tare diferența de vârstă sau de notorietate.
Când am auzit-o prima oară vorbind, invitându-i pe celebrii Anthony Jackson (bass) și Simon Phillips (tobe) pe scenă, am avut sentimentul că privesc un copil simpatic pe care îți vine să-l iei acasă. Când a început să cânte, copilul a devenit un adevarat vulcan care, printr-o erupție spectaculoasă, a vrăjit instantaneu nu numai audiența, ci și colegii din trio. În ce mă privește, a fost foarte simplu. Am încremenit. În caz că v-a scăpat până-n momentul de față, mi-am permis să vă ofer o mică mostră, mai jos.
Urmărind-o anul ăsta la North Sea Jazz Festival, am fost năucit de tehnica și imaginația ei, dar și înfricoșat de lipsa celei mai mici greșeli de interpretare. Mi-am mai revenit cât de cât la vreo 20 de minute după recitalul ei, când am ajuns absolut întâmplător să-i iau un interviu în studioul Arrow Jazz FM și-am constatat că, deși nu pare, e totuși de pe această planetă.
Ca să elimin orice confuzie, Hiromi e înconjurată aici de câțiva români care au reprezentat țara cu cinste, în public, la North Sea Jazz Festival, ediția 2012. Și, da, cel de-al patrulea, de la stânga la dreapta e doctorul Edi Bălașa, chitaristul tinerei formații, care a debutat acum mai bine de 30 de ani, Basorelief.