Dacă ajungeți la Biroul de Eliberări Pașapoarte. Stați la coadă. Asta fără îndoială. Aliniați corespunzător de-a lungul clădirii. Pentru că la un metru de zid e parcarea și n-o să aveți loc de mașini. Sigur, la un moment, înaintând, dat o să dați cu ochii de afișul din imagine. Pentru că așa merge coada. Pe sub streașină, pe lângă afiș.
Mă rog, poate ar fi bine sa adaug că decizia de-a sta la coadă vă aparține. Nu v-a obligat nimeni s-o faceți. Oamenii au fost amabili și v-au avertizat. Deci să n-aud urlete sau înjurături. Căci scrie clar. Atenție! Cad țigle!
All Posts By
Andi Moisescu
Ce să fac dacă mi-e dragă? Și-am înțeles că anul ăsta are mai mult ca niciodată nevoie de mine. Mă duc s-o susțin, normal.
Face parte din Inslulele Sporade. E mică. N-are mai mult de 12 km lungime. Dar e a noastră. Căci numără nici mai mult nici mai puțin de 44 de km de coastă și 60 de plaje. Poftim, vorbesc despre ea de parcă ar fi copilul meu. E exact invers. Eu sunt copilul ei.
În Skiathos am ajuns prima oara acum 6 ani. Ne-a întâmpinat Kim. Mama ei venise cu mulți ani în urmă în insulă și, după o săptămână, s-a hotărât. A vândut tot ce-avea în Anglia și s-a mutat definitiv în Grecia. O înțeleg perfect.
Poza de mai sus e din Alonissos. Sora cea mai mică a lui Skiathos. Undeva, sus pe munte, înconjurat de smochini, e clubul meu de jazz preferat. Încă n-am apucat să-l fotografiez. Am uitat de fiecare dată. Poate-mi aduc aminte anul ăsta.
Prind mai des apusul decât răsăritul, trebuie să recunosc. Cum, la mare, nici copiii nu se mai trezesc atât de devreme, singura șansă să se schimbe ceva ține doar de ora la care, cu greu, accept să închid o zi, doar pentru o începe cu nerăbdare pe următoarea.
Șeful statului i-a sfătuit pe democrat-liberali să-şi păstreze calmul. Dar nu cred că bătea vreun apropo la videoclipul de mai jos. În fond, ce legătură ar putea să existe între cianură, aur și voturi?
Director de creație: Robert Tiderle
Regizor: Florin Șerban
Muzică: Dead Can Dance The Host Of Seraphim
Plici de-aici! Vine Hârș!
Sper că-i recunoașteți. Sunt Trache și Petrache. Declarând pe propria răspundere că voteaza, firesc, Trache și Petrache. Singura necunoscută, e dacă Trache l-a votat pe Petrache și Petrache pe Trache sau Trache pe Trache și Petrache pe Petrache.
Mama și-a dorit băiat, mânca-l-ar mama pe Mihăiță. Tata a vrut mai mult fată. Se pregătise pentru Mirela. Lasă că merge și Mirel. Acum dacă stai sa cauți mereu echilibrul în toate, dai în Benghe.
Și ultima pe listă, cu voia dumneavoastră. Doar la prima vedere off-topic. Pentru Primăria sectorului 2. Unde a fost de-a dreptul imposibil.
Memoria îşi aminteşte chiar şi de uitare, spunea Octavian Paler. A fost odata 13 iunie 1990.
P.S. “Coalmine” figurează pe albumul The Amsterdams Electromagnetica, apărut în 2011. Videoclipul a fost lansat chiar azi.
Vineri am ratat întâlnirea. Se mai întâmplă. Între a termina montajul pentru ApropoTV și a mă răsfăța în tribunele Stadionului Arcul de Triumf, n-am prea avut de ales. Rămân totuși rezultatele, ceea ce înseamnă oricum un pas înainte față de fotbal, de exemplu, unde au rămas doar amintirile.
Romania v Uruguay: 29-9
Rusia v Emerging Italy: 17-31
Portugalia v Argentina Jaguars: 9-49
O să recuperez marți și duminică, după cum urmează:
Marti, 12 iunie
Portugalia v Emerging Italy – 16:00
Romania v Argentina Jaguars – 18:00
Rusia v Uruguay – 20:00
Duminica, 17 iunie
Rusia v Argentina Jaguars – 16:00
Portugalia v Uruguay – 18:00
Romania v Emerging Italy – 20:00
Ne vedem în tribuna 2.0. Dacă n-ați aflat cum se ajunge în ea, vă spune Chinezu aici.
Când a început să scrie în Istoria literaturii române contemporane capitolul Mutația valorilor estetice, Eugen Lovinescu n-avea nici cea mai mică banuială ce se va întâmpla cu strada, altfel liniștită, care-i poartă numele.
N-a trecut mai mult de un an și jumatate de când, fără să scruteze ploaia căzătoare a veacurilor în posibilităţile lor, vorba lui Anatole France, au fost înlocuite, pentru prima oară în ultimii 3 ani, bordurile. Vremurile impuneau o noua ținută. Deci și o asfaltare adecvată.
E bine că, după nu mai mult de 6 luni, asfaltul proaspat aliniat la noile borduri, a căzut la rândul lui victima picamărelor neobosite pentru că, nu-i așa, strada avea nevoie de fapt de un nou canal colector pe măsura bordurilor.
După doar alte două luni, cea de-a treia asflatare a apucat cinci zile de liniște si împlinire. Începuse să se instaureze o plictiseală apăsătoare, când, din nou, picamărele au venit să facă dreptate. Întregul sistem de canalizare se cerea și el înlocuit. Așa că s-a trecut inevitabil la treabă.
Se uscase oarecum înfricoșător zăpada de pe asfaltul proaspăt, care ținuse de cald noilor conducte pe timp de iarnă, când locuitorii din zonă începuseră să numere îngrijorați zilele în care parcă nu se mai întampla nimic.
Până mai ieri. Când, deloc surprinzator, am aflat că dacă spiritul veacului se făureşte şi se consolidează prin facilitarea de legături, așa cum bine sesiza Lovinescu, strada care-i poartă numele trebuie din nou spartă. Pentru noile conducte de apă, care le vor înlocui pe celelalte noi, dar totuși vechi.
Într-un fel e de apreciat că deși e vorba de un singur buget, companiile care execută lucrările sunt sunt întotdeauna altele. Ar fi fost și păcat sa constatăm, tot cu ochii după comisioane, că Lovinescu chiar avea dreptate cand scria că nu mai revenim asupra trecutului şi nu ne revizuim, astfel, tabela valorilor noastre estetice.
Cum spuneam și-n ApropoTV, ediția a IV-a a festivalului Green Hours International Jazzfest începe clasic, vineri, 1 iunie. Și se termină curajos luni, 4 iunie, demonstrînd, dacă mai era cazul, că e mult mai bine să improvizezi după muncă, decît în timpul ei.
Programul complet se ascunde aici. Dar abia așteaptă să fie descoperit.
Anul ăsta, vizitatorii intră-n teren cu artişti din Norvegia, Polonia, Danemarca, Marea Britanie şi Suedia, banderola de căpitan ajungând, mai mult ca sigur, la trio-ul norvegian NILS PETTER MOLVAER. De partea cealaltă, din primul nostru 11, nu lipsesc SORIN ROMANESCU, MARTA HRISTEA, RAUL KUŞAK, LUIZA ZAN, VLAICU GOLCEA și MARIO FLORESCU.
Atenție mare la STIAN WESTERHUS, a cărui reprezentație va încheia festivalul, ca o asumare a Green Hours International Jazzfest în sensul deschiderii şi spre jazz-ul experimental, după cum a declarat împăcat Voicu Rădescu.
Accesul în Grădina GREEN se va face pe bază de brăţări (abonament sau zilnice), ușor de găsit la sediul clubului Green Hours din Calea Victoriei 120, după cum urmează:
● abonament-brăţară pentru toate cele 4 seri – 135 lei
● vineri 1 iunie (ziua I) – 45 lei
● sîmbătă 2 iunie (ziua aII-a) – 70 lei
● duminică 3 iunie (ziua a III-a) – 50 lei
● luni 4 iunie (ziua a IV-a) – 40 lei
Berea oficială a festivalului este Ciuc, în calitate de sponsor. Calitate pentru care țin să-i adresez felicitări publice. Fără suport până si jazz-ul s-ar deshidrata.
Am primit următorul mail:
Bună seara,
Am învățat că atunci când îți dorești ceva, trebuie să parcurgi câțiva pași obligatorii: să spui unei persoane potrivite, să ceri acel lucru sau să te apuci pur și simplu să-l faci. În cazul de față am ales prima variantă.
Am multă experiență în vânzări cât și în organizarea evenimentelor corporate, chiar dacă am 23 de ani. Vă scriu acest mail în speranța că v-ați propus dezvoltarea departamentului PR, iar eu cred că sunt o persoană potrivită pentru a face parte din echipa dumneavoastră.
Plăcut suprins, i-am răspuns așa:
Îți mai vând un pont. A patra variantă.
Când îți dorești ceva, gândește-te inainte de toate cum ai putea să-l câștigi.
E cea mai simplă și mai sigură cale de a-l obține.
Eu aștept.
Mi-a răspuns după cum urmează:
Adevarat, varianta propusă este cea mai ușoară, însă aș beneficia de ea doar dacă, în acest context, eu aș putea câștiga un loc în echipa Dvs prin comparație sau în concurs cu alții. Dacă-mi oferiți această variantă ca fiind posibilă, atunci cel care așteaptă sunt eu.
Să fi fost eu cel care aplicam pentru un job, odată ce aș fi câștigat atenția interlocutorului meu,
n-aș fi ratat ocazia să-i comunic imediat cele mai mari 3 succese profesionale pe care le-am obținut.
Chiar dacă nu mi-ar fi garantat imediat un loc în echipă, măcar m-aș fi asigurat că-n memoria lui sunt mai mult decât unul dintre cei care doar așteaptă ceva.
Ințelegând probabil (oricum mai bine ca mine) psihologia llamei Nicholas din Spania, care a intuit corect rezultatul final, m-a anunțat încă de la orele prânzului. Câștigă Chelsea. Am fost convins că va fi excepția care întărește regula și că de data asta se înșeală.
Ca și-n semifinală, l-am tratat cu același respect și am respectat chiar și acelasi protocol. Am fost împreună în centrul vechi, la invitația Heineken, amândoi cu setea la purtător, eu, în plus, cu ambiția de a-i demonstra că dacă poștașul sună întotdeauna de două ori, a treia oară sigur greșește apartamentul.
Am mizat pe-un 2-2 după primele 90 de minute, asta și pentru că n-o facuse nimeni până la mine. Când Muller a deschis scorul în minutul 83, chiar dacă era evident că eu voi pierde cu brio, l-am văzut și pe el, pentru prima oara, ușor dezorientat. Sau, cel puțin, așa mi s-a părut mie.
Am mers atunci pe un 5-3 pentru Bayern, după executarea loviturilor de la 11 metri și începutul părea să țină cu mine. Paradoxal însă, când însuși portarul Neuer a înscris, în loc să se agite, prezicătorul s-a linistit brusc. Mi-a mai spus doar atât. Și-acum să te ții.
Cum rezultatul final e cunoscut, ma mai întreb doar ce să mă fac eu de acum încolo cu el. Îl bag serios în pâine pentru Euro 2012, să luptăm puțin împotriva devalorizării sau mai bine îl țin odihnit pentru locale?