Time out

Doar câteva gânduri de final…


Influențez oamenii prin ceea ce spun? Sper. Dacă dupa 20 de ani de media nu reușesc nici macar atât, aș zice că m-am agitat degeaba.

Influența mea poate merge până acolo încât să determin pe cineva să voteze împotriva propriilor convingeri? Sincer, nu cred. Deși, la fel de sincer, ar fi de-a dreptul impresionant dacă aș reusi asta.

Există vreun telespectator care a votat doar pentru că l-am influențat eu și acum regretă votul exprimat? Mă-ndoiesc. Dar, dacă există, clar m-apuc și eu de mentalism.

Am fost subiectiv în alegerile și comentariile mele? Evident. Pentru asta am fost angajat în Românii au Talent. Să fiu subiectiv până-n măduva oaselor, să-mi exprim public părerile personale și să nu-mi rețin nicio reacție la ceea ce văd. A fost chiar o cerință a producatorilor, nu doar o simplă dorință.

Momentele de iluzionism au presupus vreo regie? N-am nici cea mai mică îndoială. Am crezut în Moș Crăciun doar când eram copil. Oricum, ceea ce apreciez la un număr de iluzionism este acel moment în care sunt vrăjit și nici măcar nu-mi mai vine să mă întreb cum a fost făcut.

Dacă aflu că numerele lui Cistian Gog sunt de fapt foarte simple și ca “m-a făcut din vorbe”, îmi schimb părerea despre el? Da. În și mai bine. Căci mi-e și mai clar că-și cunoaște meseria.

Am făcut parte din vreo regie de-a lungul întregului sezon? Sub nicio formă. Formatul se bazeaza exact pe reacția juriului la prima vizionare. S-au luat de fiecare dată toate măsurile pentru ca juriul să nu poată vedea și afla nimic înainte. (Măcar că nu era cazul. Nici eu n-am încercat să aflu nimic, ca să nu-mi stric surpriza.)

Am jucat teatru în vreun moment al emisiunii? Sub nicio forma. N-am nici cel mai mic talent la actorie și, dacă aș fi jucat teatru, ar fi fost atât de penibil momentul, încât concurentul ar fi avut numai de pierdut. Ceea ce nu mi-am dorit să i se întâmple nimănui.

Am avut favoriți în cea de-a doua ediție a emisiunii Romanii au talent? Firește. Cred că s-a simțit asta încă din preselecții. Lista lor e destul de lunga. O să-i așez în ordine alfabetică. Aven Amentza Romale, Bogdan Balmuș, Bar Session, Vasile Godja, Cristian Gog, Krem, Radu Ionescu, Oana Lianu, Cristian Leana, Cosmin Mihalache, No Limit, Silviu Pașca & Friends, Mihai Petraichie, Roqfellaz, Trio Zamfirescu, X-Treme Brothers.

M-am bucurat c-a câștigat Cristian Gog? Normal. La fel de tare cum m-aș fi bucurat dacă ar fi câștigat oricine altcineva dintre toți cei care au participat, chiar dacă nu se află pe lista favoriților mei.

Și ultima pe listă, cu voia dumneavoastră. E posibil să mai fi făcut și greșeli în emisiunea Românii au talent? E foarte posibil. Sunt om. Când comentariile sunt spontane și emisiunea în direct, mai spune omul și prostii. Sper doar să nu fi rănit pe cineva din neatenție.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

4 Comments

  • D.M 25.05.2012 at 8:23 am

    Intr-adevar puteti sa manipulati oamenii atunci cand va aratati in mod clar si raspicat favoritii. Mai ales cand o faceti toti trei la un anume concurent. Am observat asta in prima semifinala cand nu ati fost asa de vehementi si a intrat familia Feraru iar pe locul 3 si 4 cei doi(imi scapa numele lor, cel cu “Americano” ,care a fost votat si pentru ca i-ati permis sa cante mai mult decat avea voie, si “sa trecem la treaba”. L-am vazut pe Mihai nemultumit de aceste alegeri ale publicului iar din a doua semifinala am vazut o schimbare la voi, unde ati spus clar cine credeti ca trebuie sa mearga in finala, iar publicul a inceput sa voteze exact numerele voastre favorite. Sa nu crezi ca nu sunt de acord cu tine sau ca am fost dezamagita ca a castigat Cristian Gog, am vrut doar sa-ti spun ca aveti o influenta intr-o proportie destul de mare asupra telespectatorilor. Eu ma bucur ca ati facut-o pentru ca ma saturasem sa intre in finala numere mai slabe iar cei buni sa plece acasa. Mie mi-au placut toti trei, as fi vrut sa castige Mihai, dar dupa aceea cand a spus Cristian Gog ce va face cu acesti bani(si anume sa-si plateasca un credit pentru o casa pe care o luase cu imprumut, si se stie ca la noi trebuie sa muncesti 20-30 de ani pentru asta) m-am gandit ca Dumnezeu s-a gandit ca el, in acest moment are nevoie de acesti bani. Apropoooo…..va rog ca la viitorul sezon sa nu-i lasati sa se foloseasca de problemele lor personale pentru ca atunci oamenii o sa voteze cazul social si nu talentul cum s-a intamplat sezonul trecut.

  • danny 27.05.2012 at 10:24 pm

    salutare,
    andi daca tot reusesti sa influentezi lumea de ce la urmatoarele alegeri nu influentezi lumea sa voteze cu cine trebuie?la felul cum vezi u lucrurile cu siguranta ai avea un candidat pe masura si care sa aibe curaj sa ii trimita acasa pe toti din parlament pentru ca cei din parlament au o mentalitate de comunisti…….au distrus tara…….

  • Simona 12.11.2012 at 7:10 pm

    Vă spun cu toată stima că sunteți un om deosebit și sincer, lucru rar întâlnit la oamenii din ziua de azi. E bine că sunteți conștient că puteți spune lucruri greșite în timpul emisiunii, însă mă întreb la ce vă referiți când spuneți că sperați să nu fi rănit pe nimeni.

    Nu vreau să sune aiurea, poate sunteți prea ocupat ca să mai citiți și ce am zis și eu, nici nu mă aștept să răspundeți sau să înțelegeți ce vreau să spun, dar, fie că ați vrut asta sau nu, ați rănit oameni cu sinceritatea dumneavoastră sau cu anumite scăpări. Poate că unii participanți vin cu sufletul în fața voastră, fără să-și dorească neapărat bani, ci doar să-și împlinească visul de a fi în fața juriului, în fața dumneavoastră și totuși, se văd judecați și tratați ca niște nimicuri, deși nu au intrat în sfera penibilului.
    De ce spun asta? Poate greșesc, poate am luat-o cam personal, dar am fost dezamăgită de prestația juriului de aseară, fiind și eu în public atunci, susținând o persoană dragă mie, dar care nu cred că merita să fie luată peste picior. Oricum, sunteți vedete, ce vă pasă vouă de oamenii simpli?

    Singura parte bună e că ați trezit acea persoană la realitate, deoarece eu însămi i-am spus că va fi eliminată de membrii juriului, dar nu mă așteptam și la ”glume” pe seama sa, vorbe ce au afectat. Ceea ce e și mai ironic este faptul că nici măcar nu voiam să participe, dorindu-mi doar să avem o viață liniștită, fără probleme, fără popularitate etc. și totuși, i-am susținut visul, gândindu-mă cum m-aș fi simțit eu dacă nu-mi era alături atunci când voiam să realizez ceva. Deși era târziu, ne-am plimbat pe jos până acasă, luptându-mă cu mine însămi ca să îi ridic moralul, ca să fac să uite ceea ce s-a întâmplat pe scenă, să i se pară doar un coșmar care a trecut.
    Cred că sensibilitatea umană e pe cale de dispariție, pentru că acei oameni care se lasă afectați de vorbele altora, mai devreme sau mai târziu, vor deveni indiferenți, nepăsători la problemele celorlalți și se va crea un lanț vicios al indiferenței, a lipsei de empatie.

    Înțeleg că unii din cei care au primit X-uri nu aveau ce căuta pe scenă, dar au fost și alții care s-au încurcat de la emoții, de la stres, de la oboseala cauzată de o lungă așteptare (multe ore pierdute, din ce văd), care totuși nu au fost penibili, dar au cam fost luați peste picior.
    Am ajuns să cred că membrii juriului judecă uneori pripit anumiți participanți, grăbindu-se cu X-urile alea descurajante și nu am putut să ”gust” anumite replici adresate într-un mod copilăresc, lipsit de profesionalism.
    M-ați surprins și cu atitudinea dumneavoastră, vă credeam cel mai blând dintre toți și cu cel mai mult bun simț. Nu îi răniți numai pe unii participanți, ci și pe oamenii simpli, ca mine, care poate n-au niciun talent, dar care vin cu multe emoții ca să susțină pe cineva drag și se lasă afectați, ca naivii, de vorbele unor membri simpatizați din juriu.
    Poate noi, oamenii simpli, greșim că ne atașăm de vedetele ce par a fi sincere, deschise, fără prejudecăți, poate vă idealizăm prea mult. Da, aveți influență asupra oamenilor și, fie că vreți sau nu, pe unii mai sensibili și mai creduli în felul dumneavoastră de a fi sunt afectați de ceea ce spuneți.
    Mulțumesc că mi-ați trezit la realitate acea persoană dragă și că mi-a dat dreptate într-un final, că așa este natura umană, că orice om are o doză de răutate, de ironie atunci când este într-o situație favorabilă lui și care-i oferă superioritate și autoritate și că vedetele sunt și ele oameni și că … sunt prea mult idealizate.

    • Andi Moisescu 13.11.2012 at 7:49 pm

      Eu cred c-ai luat-o personal. Atat.