Am tot răspuns astăzi la interviuri, de când m-am instalat la butoane. Sigur, mă măgulește faptul că oamenii încă mai au întrebări pentru mine, deși s-au adunat între timp niște ani de când eu tot răspund. Dar asta nu mă împiedică să-mi pun din ce în ce mai des, singur, o întrebare. Oare cât va mai rezista interviul?
De întors, m-am întors. Vacanța s-a încheiat. Vă mulțumesc pentru răbdare și înțelegere.
În curând mă reapuc și de scris. Însă încet-încet, să nu-mi stric mâna.
Mi-am făcut un obicei. De câte ori văd pe geamul de la birou nori negri încercând să-mi întunece buna dispoziție nativă, deschid imediat iPhoto, la colecția Skiathos și mă uit timp preț de 10 secunde la fotografia de mai jos.
Ziua mult așteptată o văd deja, in detaliu. Eu trezesc copiii, Olivia pregătește masa de dimineața, cobor bagajele, în 20 de minute suntem în aeroport, în 45 de minute decolăm si peste fix 55 de minute, charter-ul e pe Papadiamantis. De doar 15 minute mai am nevoie pentru a arunca bagajele în apartament și-n următoarele 5 minute, suntem toți pe plajă.
Prima cafea o beau întotdeauna la Mariana. Am cunoscut-o acum 7 ani, când am fost vrăjit de înghețata ei de caimac, cu dulceață de cireșe amare. Astăzi n-o mai are în meniu, pentru că furnizorul de înghețată, care-o făcea în casă, a îmbătrânit și s-a lăsat de meserie. Iar cea pe care ar putea-o cumpăra acum din comerț “nu mai e cum o știe ea din copilărie”. Așa c-a renunțat. Dar cafeaua ei grecească are în continuare parfumul insulei de-acum 30 de ani.
Încă n-am luat o hotărâre cu ce ieșim prima dată în larg. Cu canapeaua sau cu colacele. David și Luca încă dezbat aprins subiectul. Luca înclină spre canapea, căci riscul de-a cădea în apă de infim. David, dimpotrivă, ține cu dinții de colace. Pentru că în maxim al doilea viraj, “tati zboară”. Vasilis e oricum pregătit. Așteaptă doar un semn.
Anul trecut mi-a spus pentru prima oară, în glumă.”De ce nu încerci și wakeboard-ul? Nu te-ai plictisit de ski-uri?”. Acum plecăm împreună de pe plajă, dar niciodată mai devreme de 9 seara. Ultima tură e întotdeauna pe întuneric. Și e numai vina lui, că nu s-a gândit la urmări, atunci când m-a întrebat.
Cei doi frați (în alb) din fotografia de mai jos au un obicei. Se duc în fiecare dimineață, cu barca, la câțiva pescari “pe care-i știu ei” și aleg, personal, peștele pe care urmează să-l pregătească seara la Infinity Blue. În prima seară când i-am cunoscut, mi-am imaginat că n-are cum să dureze o cină mai mult de 2 ore. Mă rog. Fotogtafia de față am facut-o după vreo 5. Și asta doar pentru că unul dintre ei devenise, de foarte puțin timp, tată.
E încă înnorat afară. Nu-i nimic. În Skiathos am văzut o singură dată ploaia, cu ochii mei, în trei săptămâni. Și-atunci pentru jumătate de oră. În rest a fost numai așa, ca pentru sufletul omului.
Îmi cer scuze dacă am deturnat pe cineva de la ritmul obișnuit al unei zilei normale de lucru. Îl mai rog doar, pe această cale, pe amicul Sakis să nu uite să pună totuși retsina la rece și, tot respectuos, rog norii să erupă odată într-o ploaie zdravănă sau să plece, căci dacă mai stau mult cu ochii beliți în prima fotografie, mă enervez și plec mâine.
Tot mă întreabă lumea întruna, după ce am făcut doi băieți, dacă nu mă gândesc cumva și la o fată. Așa că am încercat să rezolv într-un fel sau altul chestiunea.:)
Are deja două luni de când a devenit a noastră. O cheamă Mercedes. B Klasse, după cum scrie în certificatul ei de naștere german.
Ținând cont de faptul că până și aia mici, în loc să fie geloși, o privesc din prima zi cu gingășie, aș zice că am făcut o alegere înțeleaptă.
P.S. “Fata” e cea din poză, pentru cine trece prea repede peste subtilitatea textului. 🙂
10:15PM. Primesc mesaj de la Radu. Sunt în față. Take your time. Ținând cont că abia mă dădusem jos de pe-o scenă, am mai avut nevoie de vreo 10 minute. Cât să ies din black tie. Plăcile erau deja la el în mașină, așa că pe la 10:30PM am fixat cap compas Harghita Mădărași. Pe Instagram, Cosmin Tudoran tocmai se întreba dacă mai venim.
00:30AM. Vorba cântecului, e târziu și lumea doarme. Nu însă și Maxi. Care ne așteaptă-n prag, în centrul Brașovului. Adevărul e că Snow on fire, fără un MC de talia lui, ar fi precum boarder-ul începător fără cască de protecție. S-ar distra poate, dar la o trântă mai zdravănă așa l-ar apuca o tristețe…
04:30AM. Mulțumim viscolului care nu numai că s-a retras la timp din calea noastră, dar a fost atât de bun încât ne-a mai lăsat totuși o urmă suficientă încât să identificăm, prin beznă, cei 17 km de drumul forestier, care leagă Vlăhița de Paradis. Inutil să mai adaug că la ora aia, tot restul găștii visa deja la ceața care aștepta cuminte să se crape de ziuă.
10:30AM. Dezmeticit, cât de cât, după doar 4 ore de somn, încă nu-mi venea să cred ce-am ajuns să fac din pură pasiune pentru snowboard. Cum, mă rog, nici azi nu-mi vine să cred că, după doar o zi, am început să mă bucur, convins fiind că o să descopăr sentimentul ăsta, abia după a doua sută de căzături. Deci, Florin, omul care mi-a pus pentru prima oară snowboard-ul în picioare, a avut dreptate.
04:00PM. Am fost o mână de oameni. In fine, una largă, dacă pot să spun așa. Căci fiecare a încercat să mă ajute cu câte ceva. Popo m-a consiliat in primele viraje, Tudorel mi-a predat primul telescaun (altă mâncare de pește când în picioare ai o placă și nu niște skiuri), Pilaf m-a încurajat c-o bere Harghita, cât despre marele maestru Geza (în zbor, mai jos, în foto), ce-aș putea să mai spun, dacă între cele două manșe de sărituri, în loc să se odihnească, mi-a predat poate cea mai folositoare lecție de snowboard de până acum?
Acum 2 luni, când am fost împreună cu echipa Burn la Innsbruck, la Air & Style, mă întrebam când va veni ziua în care o să înlocuiesc clăparii cu boots. După ce-am ajuns acum 8 zile, să duc copiii dimineața la scoală si mai apoi să fug pentru 2 ore la Predeal, ca să mă dau pe placă, nu-mi mai rămâne decât să deschid o mare listă si să spun. Radu, Doru, Cristi, Sorina, Carmen, Tudorel, Flo, Popo, Geza, sunt bun de cinste. I ride.
Doamnelor și domnilor, să-i mulțumim printr-un rând de aplauze lui 2012, pentru că ne-a dat totuși ocazia să-l privim râzând cum se pregătește să lase loc unui 2013, sper din tot sufletul, mai bun.
Cu această ocazie, în limita stocului disponibil, vă urez inevitabil La mulți ani!
P.S. Fotografia e desprinsă din mijlocul petrecerii de final de sezon a echipei ApropoTV, deci vă rog să scuzați deranjul din jur care n-a putut fi cenzurat prin tradiționalul procedeu crop picture.
Dragă Moș Crăciun,
Noi știm că dar din dar se face rai. Așa că ne-am permis să luăm exemplu de la tine și să dăruim ce-avem noi mai bun, mai departe, tuturor. Sperăm din tot sufletul să le placă.
A fost odată ca niciodată, săptămâna trecută, pe 6 decembrie, a 12-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, organizata de Salvați Copiii România.
Din licitaţia celor 26 de brăduţi creaţi special pentru noi de designeri, instituţii şi de copiii de la Salvaţi Copiii, din bilete de tombolă şi sponsorizări am reușit să adunăm 185.000 de euro. Toți banii vor fi utilizați de Organizaţia Salvaţi Copiii pentru 2.500 de copii şi familiile lor, deja cuprinşi în programele de Educaţie Preşcolară, Şcoală după Şcoală şi A Doua Şansă.
Le mulțumesc pe această cale celor care ne-au dăruit o parte din timpul si talentul lor, sub forma brăduților de Crăciun: Doina Levintza, Wilhelmina Arz, Lena Criveanu & Mihaela Glăvan, Rita Mureşan, Stephan Pelger, Alexandru & Mihnea Ghilduş, Ana Wagner & A. David Gallery, Kristina Dragomir & Europa FM, Cristian Samfira, Carmen Ormenişan, Iris Şerban, Claudia Castrase & artistul vizual Bodo, Irina Solomon & Azay, Veronica Zaharia & The One, Mădălina Dorobanţu, Maria Marinescu, Mirela Diaconu, Hamid Nicola Katrib & United Media, Rhea Costa şi Malvina Cervenschi, Oxette, Anca Rusu, pictorul Bogdan Mihai Radu, Mark Twain International School și copiii din centrele educaţionale Salvaţi Copiii.
Dar, mai ales, țin să le mulțumesc celor care au înțeles că, deși a fost un an foarte dificil, copiii au în continuare nevoie de educație, așa c-au sprinijit finaciar Salvați Copiii, în calitate de sponsori ai Festivalului sau de cumpărători ai brazilor.
Mulțumesc BCR (Sponsor Diamond), Renovatio Solar, Five’s, EDP Renewables, Henkel, Luxoft (Sponsori Platinium), Banca Românească, Petrom, Porsche România, Romanian Business Consult, Anchor Group (Sponsori Gold), Apa Nova Bucureşti, Carrefour, Catena, Kaufland Romania, Lemet, Oscar Downstream, PayPoint, UPC, Teraplast Grup, Class Living, Radisson Blu Hotel, TTS Group (Sponsori Silver).
Mulțumesc Anca Vlad, Radu George şi Ruxandra Andronache (Catena), Marius Ivan, Cristina Zegheru (Europa FM), Andrei Dumitrescu (Henkel România), Andreea Mihai (Carrefour), Irina Florea (Sorla M&D), Georgiana Radu (Lidl România), Dana Bulat (United Media), Alina Iaciu, Corneliu Cojocaru (BCR), Frank Colin, Ovidiu Buta şi EDPR.
Nu în ultimul rând, țin să mulțumesc pentru suportul pro-bono agenţiilor Wunderman, Eventures şi 2ActivePR, bunilor mei prieteni de la Five’s, companiilor Pernod Ricard și Purple Flowers & Events și evident artiștilor de mare talent, Trio Zamfirescu, Cobzality, Cristian Gog, Silviu Pasca & friends, cu ajutorul cărora seara de 6 decembrie, de la Radisson Blue, a fost una magică.
P.S. Aș vrea să le transmit colegilor mei din Comitetul de Organizare (Corina Bârlădeanu, Tereza Munteanu, Amalia Năstase, Andreea Raicu și Liviu Sfrija) că apreciez în mod deosebit faptul că dăruiesc în fiecare an Salvați Copiii timp prețios din viața lor personală și profesională, pricepere, experiență, ore de lucru pro-bono și, în general, cam tot ce au ei mai bun, fără să aștepte nimic în schimb și, nu cred că mai e nevoie să insist, îi asigur de întreaga mea prețuire.
