Să mergem să bem ceva, mi-a zis Robert la ieșirea din sală. M-a năucit pur și simplu omul ăsta. Adevărul e că, deși a fost prezent pe mai bine de 3000 (trei…
-
-
Influențez oamenii prin ceea ce spun? Sper. Dacă dupa 20 de ani de media nu reușesc nici macar atât, aș zice că m-am agitat degeaba. Influența mea poate merge până acolo încât…
-
Poporul a ales. Ei sunt cei mai talentați 3 români, dintre cei care au avut curajul și s-au înscris în cea de-a doua ediție Românii au talent. Cristian Gog, Mihai Petraichie si…
-
Suntem ţara cu cea mai ridicată rată a deceselor la copiii cu vârsta până într-un an, din Uniunea Europeană. Media mortalităţii infantile în România este de peste două ori mai mare faţă…
-
Recunoașteți personajul? Mersi Liviu pentru link.…
-
Când reușești să împarți lumea în două, unii îți spun că esti cel mai tare magician pe care l-au văzut ei, iar alții că trucurile tale pot fi făcute de oricine și…
-
Îl cunosc de aproape 12 ani și de vreo 10 e producătorul meu. L-am coprupt mai întâi cu Marcă Înregistrată, după care l-am prins pe termen nelimitat cu ApropoTV. Abia săptămâna trecută…
-
Dacă va trebui să aleg între orice altceva și cele două momente de mai jos, să n-aveți dubii. Numai să nu-mi cereți să aleg între ele.…
-
Când am publicat primul articol din seria “Oameni care mi-au marcat cariera”, am încheiat așa: “După 20 de ani de media, eu continui să învăț, iar el continuă să-mi predea.” După doar…
-
Era vara lui 1991. Am intrat în biroul lui improvizat într-un apartament de la etajul 4 al hotelului Forum. M-a luat direct. Am auzit că vrei să lucrezi cu noi. Ce știi…
