Am mușcat-o, trebuie să recunosc. Când mi-a dat cartea pentru prima oara, mi-a spus așa: “Sper să treci de primele 60 de pagini, care sunt ceva mai plictisitoare.” Când am ajuns la pagina 67, pe nerăsuflate, am înțeles și de ce.
“V-am avertizat. Puteați închide această carte de mult, pe când primele foi încă nu erau îndoite, iar muchiile nu li se înegriseră ușor, delimitându-se astfel clar de cealaltă zona, a necunoscutului. Acum e prea târziu….”
Adrian Georgescu, cunoscut unora mai mult din presă, e de părere că nu e scriitor, după cum chiar el declară în Adevărul. E doar un om care scrie. Un om care scrie cu un umor nebun, aș adăuga fără nici cea mai mică rezervă.
Mă abțin cu greu să nu citez din cartea sa de debut, Câteva sfârșituri de lume. E ca un film atât de bun, încât ți-e milă să-l povestești cuiva ca să nu-i strici plăcerea.
Autorul e atins în asememenea măsură de paranoia, încât și-a scris singur și cronicile de pe copertă. O spune Igor Kravciuk, un personaj. Asta mi-ar fi plăcut s-o scriu eu, atât de mult îmi place.
Sâmbătă, 28 mai, ora 15:00, la Bookfest, voi fi inevitabil la standul editurii Humanitas, pentru a-i spune din suflet ce cred despre el și despre carte. Înca mă mai gândesc cum să-i mulțumesc lui Radu Paraschivescu că s-a gândit la mine, acum o săptămână, când mi-a lansat invitația.
