All Posts By

Andi Moisescu

Time out

Mai mult sau mai bine?

În seara asta, când am plecat de la birou mi-am îndesat în geantă nici mai mult nici mai puțin decât 5 încărcătoare diferite. Sunt încă foarte departe de performanța lui Sorin Apostu, primarul cu 17 telefoane mobile. Și totuși.


Ceva pare în neregulă. Nu cumva tehnologia trebuia să ne simplifice viața și nu să ne-o încarce?

Foto via

Viata

Lecţia de prim ajutor

După ce a făcut voluntariat pe ambulanțele SMURD și la camera de gardă a Spitalului Floreasca, Dragoș Bucurenci s-a hotărât să împarta cu noi experiența acumumlată, într-o emisiune de televiziune.


Să ne ferească Dumnezeu s-avem vreodată nevoie. Dar dacă o fi să se întample, măcar să știm de unde s-o apucăm.


Pentru detalii concrete, urmăriți Lecţia de prim ajutor, în fiecare sâmbătă, începând cu ora 10.30, în cadrul emisiunii Ce se întâmplă, doctore?.

Apropo

Upgrade

Mult a fost, puțin a rămas. Suficient am trait doar din imagini.



În seara asta ajunge și la noi. La ora 22:00, la Plaza Romania, Vodafone deschide larg ușile pentru iPhone 4S. Eu lipsesc puțin din peisaj, din princina filmării pe care o termin, din experiență spun, mult după miezul nopții. O să-i întâlniți însă la fața locului pe Cabral, Andreea Raicu și Robert Turcescu.

Mă rog. Chiar și fără mine, toți cei prezenți la lansare vor putea cumpăra, începănd cu ora 0:00, iPhone 4S cu reducerea de “bun venit” și cadouri la pachet, de “bun găsit”. Pe primul telefon vândut, cei trei mai sus pomeniți au promis că vor da și autografe. Ceva-mi spune că vor da și pe urmatoarele, dar în fine, nu vreau să pară că am idei pe pielea altora.

Dacă vă surâde norocul puteți să câștigați un iPhone 4S, pe Facebook, pe pagina Vodafone Buzz. Dar pentru asta, vă previn, trebuie să răspundeți la o întrebare. Sper să nu vi se pară prea dificilă.

În final, aș vrea să-i mulțumesc iPhone-ului meu 3GS pentru colaborare, urmând să i-l dedic mamei mele, începând de mâine. Any other comments, Siri?

Viata

Ajutor pentru Cătălin

Cătălin Sandu are doar 25 de ani. A absolvit în acest an Facultatea de Medicina cu media 9.60 și avea o viață frumoasă înainte. Până când a primit o lovitura greu de suportat. Diagnosticul de SARCOM INTRAABDOMINAL – TUMORA DESMOPLAZICA.

Acum se află la Clinica de Oncologie și Hematologie a Spitalului Universitar Freiburg, Germania, una dintre singurele 5 din lume care au experiență cu acest tip de tumori.

Costurile tratamentului ajung la 200.000 de euro, din care Cătălin a reușit să adune în jur de 150.000 de euro.

Are deci nevoie de ajutorul nostru. Atât cât poate fiecare dintre noi. Din puțin se face mult. Detalii aici.

Time out

Peisaj nocturn

De la stânga la dreapta: șeful de sală, mirele și-un mesean.


Trei personaje în căutarea unui autor. La deschiderea Flair Angel, în prag.

P.S. La Flair Angel muncește, se antrenează și se distrează Luca Valentin. Ca să fie cadoul complet. 🙂

Apropo

De ce Vama?

Pentru ca încă nu m-am decis ce-mi place mai mult. Muzica sau clipul?
Oricum, e ideal când și sună și arată într-un fel.



Maestre Victor Rebengiuc, dragă Tudor Chirilă, platoul ApropoTV s-ar simți măgulit să-l onorați cu prezența.

Viata

Primiți cu colindul?

Un produs proaspăt din laboratoarele Eventures, pentru o cauză Salvați Copiii, de peste 20 de ani.



O campanie în care s-au mai implicat, evident pro bono, Andra, Nadia Comăneci, Andreea Marin, Cătălin Măruță, Melania Medeleanu, Ilie Năstase, Andreea Raicu și Smiley.

Le mulțumesc public, încă o dată.

Test & Review

Victor Bailey Live

Am fost ieri seară la locul faptei. Și m-am bucurat, de ce să nu recunosc.


O mână de prieteni vechi, degustători serioși de jazz, o masă rezervata din timp de unul dintre ei și-o garnitură care a uitat de dimineața începută crud la ora 4, de avionul anulat și de zborul cam lung Amsterdam – București, via Munchen.


Victor Bailey – bass vocal, un nume cunoscut, îmi place să cred, după cele peste 1000 de înregistrări de la Weather Report la Michael Brecker.
Poogie Bell – drums, un personaj total, care se vede c-a trecut și prin mâna lui Marcul Miller.
Peter Horvath – keyboard, singurul alb de pe scena, pe care i l-am dedicat lui Zoli Toth, singurul percuționist de la masa noastră.
Și, în fine, Michael “Patches” Stewart – trompetă, un veritabil New Orleans Jazz Guy 100%, care, din unghiul nostru, aducea ușor cu Ponta.


Prima piesă a fost de încălzire. Ca și prima bere, de altfel. După care jazz-ul a curs de la sine. Una peste alta, s-a cântat întins preț de vreo 2 ore, dar nouă ni s-a parut că n-a durat mai mult de 20 de minute.


Eu mi-am adus aminte, cu drag, de Jaco Pastorius, iar Bailey, dimpotrivă, de Nadia. Ne-a tăbăcit fundul de câte ori ne-a prins într-o competitie, ne-a spus. Important e că ne-am înteles de minune, până la urmă. El ne-a cântat strașnic, iar noi l-am ascultat impecabil.

P.S. Pentru cei care nu-l cunosc, dar sunt curioși, o mostră, mai jos. De la minutul 6:30 o să aveți o surpriză nebănuită, ușor de recunoscut însă.