Ce să fac dacă mi-e dragă? Și-am înțeles că anul ăsta are mai mult ca niciodată nevoie de mine. Mă duc s-o susțin, normal.

Face parte din Inslulele Sporade. E mică. N-are mai mult de 12 km lungime. Dar e a noastră. Căci numără nici mai mult nici mai puțin de 44 de km de coastă și 60 de plaje. Poftim, vorbesc despre ea de parcă ar fi copilul meu. E exact invers. Eu sunt copilul ei.

În Skiathos am ajuns prima oara acum 6 ani. Ne-a întâmpinat Kim. Mama ei venise cu mulți ani în urmă în insulă și, după o săptămână, s-a hotărât. A vândut tot ce-avea în Anglia și s-a mutat definitiv în Grecia. O înțeleg perfect.
Poza de mai sus e din Alonissos. Sora cea mai mică a lui Skiathos. Undeva, sus pe munte, înconjurat de smochini, e clubul meu de jazz preferat. Încă n-am apucat să-l fotografiez. Am uitat de fiecare dată. Poate-mi aduc aminte anul ăsta.
Prind mai des apusul decât răsăritul, trebuie să recunosc. Cum, la mare, nici copiii nu se mai trezesc atât de devreme, singura șansă să se schimbe ceva ține doar de ora la care, cu greu, accept să închid o zi, doar pentru o începe cu nerăbdare pe următoarea.
Time out




50 Comments
Postul ăsta miroase aşa de bine… a vacanţă. M-a binedispus şi motivat să trec cu bine peste hopurile care urmează, ca să mă bucur şi eu de vară. Mulţumesc. Iar prima fotografie e simpatică rău… :))
🙂
ai perfecta dreptate Andi, Grecia e de vis… si nu ma refer doar la plajele multe si marea albastra ca cerul ci si la istorie, la cultura ,doar a foat leaganul civilizatiei candva ,nu?
offfff..ce-ai cu noi? :-)) anul trecut am fost in Zakynthos si parca si-acum imi zboara gandul acolo…merita incercat 😉
Zante ruleazaaa !
pfff.si uite asa mi-ai adus un dor de Grecia!!!si de ospitalitatea si bucataria lor:)
Publicitate for free ?!?!? Hm… greu de acceptat !! :))) Glumesc ! O vacanta mai frumoasa chiar decat ai visat-o, alaturi de cei dragi !!! Petrecere maxima, Andi !!
Bravo Andi!!! E bine ca mai avem si romani care sustin Grecia, nu numai ziare care scriu vestile rele (unele chiar false). Eu fac facultatea aici, imi place la nebunie si sper sa raman in continuare (daca gasesc de lucru, hopefully). Este o tara superba. Nu va luati dupa tot ce se scrie/se zice la TV. Vacanta placuta si tie Andi, si tuturor!
Da….dar si la noi in Kefalonia e minunat!!! Odata te asteptam si aici!!!Cu cel mai mare drag, sa nu uiti!
Salutare Andi,
Nu am fost niciodata in Grecia, ma gandeam sa merg dar nu foarte profund, te-am auzit pe tine la “Romanii au talent”, in preselectii, la momentul lui Gigel Frone, spunand “Va las sa faceti ORICE legat de Grecia…” si atunci mi-am zis, daca Andi Moisescu, zice asa despre Grecia atunci merita vazuta. Anul asta o sa fac primul meu concediu in Grecia, cu sotia si fica mea, am studiat problema, ce este de vazut, traditii, muzica, mancare… Ma duc acolo s-o vizitez .. vad eu daca ma mai intorc 🙂
Ai ceva recomandari? 🙂
Chiar insula despre care vorbesc. Skiathos.
Si eu as sustine Grecia asa.
Criza sau nu, Grecia tot frumoasa ramane. Sau macar litoralul ei…
Ar fi pacat sa o pierdem.
Si eu am sustinut-o: http://bit.ly/HAqC3N
Am fost in Skiathos de 15 ori incepand cu 1993 si m-as intoarce oricand…este cel mai frumos loc din Grecia,odata ce ai ajuns acolo te indragostesti imediat.Este locul meu de suflet si-l recomand cu draga inima…!!!
Chiar daca nu este foarte cunoscuta si este o locatie mai greu mai greu de accesat mergeti la Aghios Alexandros…Daca vreti sa va distrati incercati Banana Beach…
Am recomandat insula multor prieteni si toti s-au intors incantati si cu planuri pentru concediile urmatoare in aceeasi locatie 🙂
Ai perfecta dreptate,Andi.Grecia ramane destinatia favorita pentru concedii a multor romani,pentru peisajele sale fantastice,ospitalitatea recunoscuta a grecilor,marea de un albastru uimitor,bucataria extrem de variata si,nu in ultimul rand,pentru cultura sa fabuloasa.
…iar la intoarcere, nu uita sa ne arati si noua, celor care nu putem sa o sustinem decat cu gandul,niste poze!
Sa aveti doar zile frumoase!
Frumos,
Oamenii de acolo traiesc intr-o tara atat de frumoasa, iar noi restul Europei ne asteptam ca ei sa puna mana la munca.
Eu sunt de fel din Ialomita, iar acolo nu avem nici munte, nici mare.. doar muuulta campie, si totusi cunosc muulti oameni care prefera sa fie asistati sociali decat sa puna mana la treaba. Ganditi-va cum am fi fost sa mai aiba si o plaja superba in apropiere.
In rest..
See my website and like it if you like it
Felicitări pentru asemenea vorbe şi sentimente. Îţi doresc vacanţă frumoasă şi să iubeşti Grecia cel puţin tot atât cât o iubesc eu. Καλό καλοκαίρι!
io aici m am indragostit!..in grecia,ma rog!
andi, sa iti dea Dumnezeu ani multi,ca in rest te-a inzestrat cu tot ce putea El mai mul: mult bun simt,umor, o voce calda, un om care stie sa se impuna nu prin rautati ci prin cuvinte dulci si intelepte,spuse din inima cu adevarat!…..pt mine esti un OM!
Am fost si eu anul trecut in Skiathos pentru a doua oara. Este o insula superba , diferita de alte zone , am avut unul din cele mai relaxante concedii din viata mea . Anul acesta tind spre zakynthos sau lefkada , ai fost cumva si pe aici ??
lefkada am fost.e super.(partea dinspre italia)
9
Si eu o tot sustin de vreo 15 ani, da dependenta! :)) Partea frumoasa este ca am o familie de greci care’mi sunt prieteni buni, i-am cunoscut inca din primul an in care am fost acolo si de atunci am facut turul Greciei cu ei in fiecare vara (si al Romaniei iarna 🙂 ). Peste o luna o sa fiu si eu prin Skiathos, Alonissos, Skopelos… hai ca mai am putin.
Hmm Grecia …..oare e cineva sa nu adore Grecia si insulele sale?.Skiathos e locul care mi-a furat inima si va ramane acolo pentru multi ani de acum incolo fermecata de frumusetea , de caldura si linistea care se regaseste la orice pas.Skiathos semnifica umbra lui Athos iar cineva spunea ca Dumnezeu a avut un vis si a creat un colt de Rai si acel loc este Skiathos.Cu mult respect va saluta un alt copil al insulei.Va urez distractie placuta si poate ne vom intalni intamplator acolo….va fac cinste cu o crepa :D.
eu recomand lefkada
ma bucura sa aud aceste aprecieri din partea ta… in afara nemaipomenitelor atractii turistice,grecia este suflet…este legenda…este prima ramura verde a civilizatiei si nucleul cultural al intregii lumi… ma numar printre fericitii vizitatori ai acestei tari, si ma bucur enorm de fiecare data cand ii trec granita…
noi ne-am intalnit la una din preselectiile romani au talent, fac parte din ansamblul artistic olympos, galati, asa ca daca vei dori sa fii vreodata mai aproape de grecia te asteptam la unul din spectacolele noastre…. salutari!!!
Cum ajungi in skiathos?
Foarte simplu. Charter. Zbor direct, Bucuresti-Skiathos. In jur de-o ora si 10 minute. Iti bei cafeaua direct pe plaja.
E bine sa ii sustinem si pe ei, dar totusi parca si pe noi ar trebui sa ne sustina cineva..Atatea locuri la noi prin tara, pe care nimeni nu le sustine…Dar oricum e frumos acolo unde esti, distractie…
Tare frumos! Asa mi-a venit cheful de vacanta de cand am citit postul asta… Problema e ca nu ia pauza online-ul. Ce sa fac?! 🙂
Ma bucur de fotografii!
Asteptam cu interes pozele clubului de jazz. 🙂
Si eu sustin Grecia,de vreo 10 ani de cand sunt aici,dar din pacate situatia financiara a Greciei ne-a pus pe ganduri si de aceea ne vom intoarce in Romania…pacat de tara asta atat de frumoasa si plina de istorie,pentru mine fiecare pietricica a acestei tari imi spune o poveste despre zei si zeite…IUBESC GRECIA si nu pot sa fiu suparata pe ea…
Si noi sintem indragostiti de Grecia din 2007 de cind ne petrecem acolo cam doua saptamini pe an 🙂 Am cunoscut si egeea si ionica dar ne simtim vrajiti ,de fiecare data ,de coasta maritima a Epirusului ,mai exact de provincia Thesprotia ,unde vrem sa mergem si anul acesta in septembrie la inceput 🙂 Recomandam cu placere si increderea caci nimeni nu va reveni acasa fara a-si promite ca se va intoarce cit mai curind acolo 🙂
Deci in concluzie ,parerea mea este ca fiecare loc al Greciei este deosebit ,dar fiecare dintre noi avem un loc special 🙂 asa cum pentru Andi este insula Skiatos,unde si eu imi doresc sa ajung in viata aceasta :-)))
Inca ceva ,noi mergem de fiecare data cu masina ,este extraordinar sa strabati Grecia cu masina ,deoarece ai ocazia sa cunosti altfel tara asta ,mult mai indeaproape 🙂
Vacanta placuta si cele mai frumoase amintiri tuturor celor care vor pleca de miine in Grecia 🙂
PS asemenea si celor care isi petrec vacanta oriunde ar fi pe pamint 🙂
Ma bucur sa revad poze din Grecia, unele cu locuri cunoscute. Si eu iubesc Grecia din suflet, e o tara care te uimeste cu diversitatea ei si cu caldura (la figurat) pe care o radiaza!
Draga Andi, iti doresc sa ai o vacanta cu amintiri de neuitat, cu multa bucurie si drag! 🙂
poate cu o alta ocazie ajungi in Thassos..noi am inchiriat un jeep micut, am luat harta si-am strabatut insula in lung si-n lat, oprindu-ne, bineinteles, la fiecare plaja gasita (tin minte si acum Paradise Beach – in fata marea, in spate, in plan apropiat – muntele). dar cel mai frumos loc de pe insula aia a fost, pentru mine, o piscina naturala (apa a sapat in stanca de-a lungul anilor un spatiu foarte adanc, incat puteai sari fara probleme de la o inaltime de 10m; de fapt, intampinasem o problema – aricii de mare; trebuia doar sa fii atent cum escaladezi peretii la iesirea din apa); in rest – snorkeling, seri cu muzica buna, mancare tipica si relaxare cu R. asta iti urez si eu acum, tie si familiei tale! 🙂
Eu anul asta am sustinut Turcia :))) Nu ca nu mi-ar fi draga Grecia, dar nu fac acte de caritate doar de dragul Greciei. Poate mai lasa si ei un pic la pret. De cele mai multe ori serviciile nu reflecta preturile umflate… precum este si economia ei…
Anul acesta am fost si eu pentru prima data la ei. Serviciile, marea si zambate m-au surpins. Am scris mai pe larg si la mine. Se pare ca vom fi din ce in ce mai multi care prefera grecii.
tot in zona este si insula skopelos! cea mai verde insula a greciei (zic ei) unde s-a filmat filmul mamma mia. recomand!
Am avut sansa sa termin o facultate in Grecia. La 18 ani, tara asta m-a primit si mi-a oferit multe din cele cate Romania mea nu a fost in stare…..Imi iubesc tara, dar Grecia mi-a patruns in suflet si mi-e draga. Ma bucur sa vad o asa actiune din partea ta, Andi. Inca o data mi se dovedeste ca esti un barbat cu ratiune si meriti aprecierea pentru actiunile tale. As fi chiar onorata sa-mi fiti oaspeti, tu si familia, sa va pot oferi din ospitalitatea ce numai de la greci o puteam invata. Skiatosul e minunat, dar mai sunt si alte zone de vis si sugerez sa veniti sa va bucurati de ele. Anul trecut am lucrat in Mykonos, acum sunt in Creta. Daca e pe lista de vacanta, va astept cu multa, multa bucurie. 🙂
Salut Elena,
Nu stiu daca ai sa primesti mesajul asta, se pare ca l-ai scris peste un an in urma dar te caut de ceva vreme si nu pot da tine. Faptul ca nu am Facebook ori nu am tinut legatura cu nimeni in Galati nu prea ma ajuta. Daca tot ce scriu eu acum nu are nici o logica inseamna ca am nimerit persoana gresita.
Adresa mea este diana13_ro pe yahoo.
Skiathos, Skopelos, Alonisos, Plaja Lalaria, Kastro, Barul Rock’n Roll, Koukounaries, Ag. Paraskevi, au trecut 3 ani si incaimi aduc aminte in detaliu Skiathos. M-am simtit ca Magicianul lui Fowles cand am ajuns in Grecia, wow.
din poze arata superb 😡
Eu o sa merg in Paralia Katerini. Am inima cat un purice. Este prima data cand merg in Grecia si sunt sigura ca o sa fie exact cum ma astept.
P.s: abia astept sa reinceapa Apropo.tv. Inca putin pana la toamna.
Sfatul meu este sa iei cel putin o excursie optionala catre Skiatos. Eu am fost acum 3 ani in Olympic Beach (la circa 2 km de Paralia). Cu siguranta ca din Paralia vei gasi excursii optionale.
Wow! Vreau si eu! 🙂 O insula mica mica mica si greaca!
Oooo da!!!La anul merg si eu,prima data,dar vor mai urma,Grecia e mare si frumoasa,si nu doar plajele si insulele,asa ca am multe de vazut.Abia astept!
Buna, e prima data cand vreau sa plec in Grecia. V-as ruga cei care ati mai fost sa-mi spuneti ce statiune recomandati, care sa aiba si plaja buna de calitate si hotel bun, dar si locuri de vizitat. Astept informati si sugesti urgent.
Pentru Skiathos, ce recomandati pentru cazare? Noi vrem sa mergem anul acesta cu copiii pentru ca ne-a placut foarte mult cum ati descris insula 🙂
Mergem in Grecia de 7 ani si daca o sa fim sanatosi…..vreau sa mergem in fiecare an,pana la batranete,iubesc si ador aceasta tara!Am inceput cu Paralia Katerini,ca multi alti romani dar de 4 ani am descoperit Halkidiki Sithonia(Ormos Panagias,Vourvourou,Sarti) si plaje ca acolo nu am mai vazut decat in Skiathos,sunt superbe!!!!Anul acesta am ales Skiathos,Hotel Telis,sper sa fie ok,plecam pe 20 august.Am mai fost pe insula de 3 ori dar doar in croaziera,nu am fost cazati acolo.De abia astept……..asa ca pentru cei ce sunt inca nehotarati,alegeti Grecia si descoperiti-i frumusetile,nu veti regreta!!
romania si grecia sant tarile superbe si la grecii place romania aveti si voi tara superba nici eu pot fii suparat din romania un grec care a trait in bucuresti acum 25 de ani poporii nostrii avem legaturi marii din trecut vreau si eu sa vizitez romania ultima oara a fost acum de 20 de ani am fost student in bucuresti acum de 30 de ani am fost la multe tari dar romania este la inima Mea iubesc romania iubesc bucuresti