Când am primit zilele trecute o invitație de la Silva, să redescopăr spiritul orașelor din Transilvania, am pus mâna repede pe youtube și într-o secunda am redescoperit perioada pe cât de blonda, pe atât de romantică a publicitații autohtone, din vremea lui D’Arcy.

Carevasazica Reghin, noblețe, specific local. Vremuri. Am sărit aproape inevitabil la Metallica și-al ei Fade to Black…


Și uite așa mi-am adus aminte de anii 90, în care am câștigat o ladă de bere, extrem de onorabil, cu ajutorul unui prieten, la șah.

Am zis să-ncercăm. Nu-l trăda practic nimic. Era doar Mare Maestru Internațional, dar asta știam numai noi doi. Așa c-am făcut puțin pe fraierii și-am reușit să-i conving pe înrăiții de pe terasa Radio Vacanța să-l accepte la masa de joc, pentru o încercare.

Am reușit să ne atingem obiectivul, după doar câteva runde și priviri din ce în ce mai intrigate. Când atmosfera a devenit încordată și campionii zonali au început să ridice tonul, am ridicat și noi lada, ca doi domni, fără prea mult tamtam, sub promisiunea fermă de a dispărea definitiv din peisajul șahistic al terasei.

Acum, recitind cu câtă bucurie îmi amintesc toate amănuntele astea, plecând de la o simpla bere, mă mai întreb doar atât. Am îmbatrânit sau, vorba bancului, te pomenești că de fapt mi-e sete?