Poate vi s-a mai întâmplat. Un târg de nunți, o cumetrie, o reuniune a unei corporații sau poate chiar o expoziție specială la MNAC, mă rog, una peste alta, e puțin probabil să nu fi ajuns măcar o dată în curtea Casei Poporului, așa cum ne-a lasat-o moștenire nea Nicu sau a Palatului Parlamentului, așa cum au preluat-o în gestiune adevarații câștigători ai revoluției capitaliste multilateral dezvoltate. O știți, aia mare, care se parcurge greu.

Adăpostind Senatul României și Camera Deputaților, mă gândesc că e un loc prin care se cam perindă oaspeți străini de seamă și e posibil ca oamenii să simtă și ei că, odată ce-au trecut de porțile instituției, venind dinspre bulevard, intră practic pe un veritabil drum forestier. Sigur, lipsește vegetația aferentă, dar în schimb sunt amplificate fără dubiu senzațiile, indiferent de calitatea germana a suspensiilor mașinii.

Știu. Nu sunt bani, România face cu greu față crizei, iar presa denigrează cu o placere aproape diabolică imaginea unei instituții eminamente serioase, care se străduiește din răsputeri să fie cel mai bun ambasador al țării. De-aia le și propun parlamentarilor aleși să ia atitudine și să ne arate cât de mult le pasă, dându-ne pur si simplu peste gură. Cum? Foarte simplu. Donând fiecare câte 2000 de euro pentru refacerea aleilor din jurul Palatului, care, fie vorba între noi, arată cam ca-n Iraq, după război.

588 de parlamentari ori 2000 de euro de fiecare înseamnă 1.176.000 de euro. Fiind vorba chiar de banii lor și nu de ai noștri, ceva-mi spune că, pentru prima oară, licitația ar putea fi una corectă și lucrarea dusă la bun sfârsit, fără suplimentări ulterioare de buget. Ma rog, în speranța că n-apar peste noapte, în ecuație, bordurile.