Pe scurt. Niște băieți s-au suit într-o zi pe bucată de lemn, suficient de lată cât să le încapă tălpile așezate de-a latul și-au luat-o ușor, pe dealul din fața casei, în jos. A fost atât de distractiv, c-au repetat experimentul și-au invitat și câțiva prieteni să încerce. Cam în aceleași vremuri, noi abia încheiasem cu succes colectivizarea, deschizând drum liber societății multilateral dezvoltate.


Au încercat mai apoi să intre pe pârtiile de schi, dar au fost dați imediat afară, pentru că erau altfel și păreau cam periculoși. Cam ăla a fost momentul în care noul sport a devenit cultură urbana “altfel”. Dacă schiorii își asorteză costmul până și cu clăparii, ei au grijă să pună cât mai multe culori la un loc, iar dacă schiorii poarta costume mulate, ale lor o sa fie cât mai largi. Și dacă tot n-au voie pe pârtii, o să se dea în afara lor. Și-așa o să simtă cu adevărat liberi.


Pentru c-a pierdut lotul de schi, din pricina unui accident de mașină, un tânăr student la Universitatea din New York s-a hotărât să încerce să ducă puțin mai departe joaca de-a datul pe placă, așa că s-a suit pe ea și-a început s-o modifice din mers. Când a fost în sfârșit mulțumit de rezultat și-a scris numele pe snowboard și așa s-a născut brandul Burton. De la aventură la corporație n-a mai fost decât un pas. Absolvent de studii economice fiind, Jake l-a făcut repede.


La povestea asta, pe care-o văzusem în detaliu c-o seară înainte la Cineplexul din Innsbruck, mă gândeam în timp ce priveam mai bine de 10.000 de suflete, care ar fi în stare să-și cumpere azi și periuțe de dinți, pe care scrie Burton.


Adevărul că e povestea snowboardului e cel puțin la fel de fascinantă precum sportul în sine. Când vezi niște “nebuni” cum se dau peste cap, se învârt în jurul tuturor axelor până te amețesc și aterizează ca niște pisici, parcă în glumă, îți vine să-ți notezi toate detaliile pe-o hârtie, doar doar echipamentul o fi marele secret.


Realmente unică a fost experiența pe care am trăit-o timp de 3 zile, alături de echipa Burn, la cea de-a 20-a ediție a Air & Style, de pe Bergisel Stadium din Innsbruck. 30 de ani am fost convins că n-o să înlocuiesc niciodată schiurile. Cred că e suficient. La 40 de ani, oricine merită un nou început.


N-o să sar în prăpăstii precum Gigi Ruf, dar o să mă bucur uitându-mă la ai noștri Kinda Geza și Tudor Cristea cum o fac relaxați, de parcă s-ar destinde, la un pahar de radler.


Și, în mod cert, o să dau de băut în ziua în care o să-mi iasă prima coborâre fără trânte.


P.S. Filmul “We ride / The story of snowboard” o să fie în curând disponibil on-line. O să-l recomand la momentul oportun, căci merită.