Am petrecut Revelionul cu nevastă-mea, împreună cu doi pistolari din vestul sălbatic. Gazdele ne-au privit cu ochi buni. Copiii au vânat mai mult înghețate. Mă rog, fiind cu părinții n-au putut exagera.

Am făcut un om de zăpadă, împreună cu David, Luca și Olivia. În două zile a dispărut. Fiind vorba de Germania, în mod cert a fost din cauza încălzirii globale.

Am respirat aer curat, de la 2000 de metri în sus. Fie vorba între noi, m-aș fi mulțumit și cu altitudini mai mici. Dar, pas de mai respiră ceva din clipa în care se deschid After Ski-urile.
Mi-am răsfățat nevasta. Normal. Copiii au fost în tabară cu gradinița, așa că parinții și-au făcut de cap.
Am dat în mintea copiilor, cu prietenii. Asta e de fapt o exagerare. Eu n-am făcut nici cel mai mic efort. Am fost pur și simplu eu.
Și nu în ultimul rând, m-am odihnit puțin. Chiar puțin. În fiecare zi, la 8:30 eram deja pe pârtie, iar în pat, niciodată mai devreme de miezul nopții.
Recunosc. M-am gândit mai mult la mine și mai puțin la 2012.
Time out






36 Comments
andi sa stii ca esti ,personajul preferat al meu,, de cind s-a pornit trasmisia pro tv si atit iti urez sa fii sanatos sa continui,, in acelasi ritm,,,si sa-ti traiasca familia in bunastarare si fericire,,,,ps,, sa stii ca nu-ti port pica ,, ptr cele spuse la semifinala de la ,,, romanii au talent,,poate ai avut drept,,dar ptr mine ramii acelasi om pe care l-am aplaudat de fiecare data cind ai aparut pe sticla,,,,, CONTINUA LA FEL SI FII DACA ESTE NEVOIE SI DUR,,,, SUNT CU OCHII PE TINE!!!
🙂 sa-l mai inchizi…!
Sunteti niste frumosi……copiiiiiii de asemenea….mi-as dori si eu sa ne facem de cap, dar cum copiii mei nu au bunicii aici…e greu sa-i cresti departe de tara,…de familie…dar ne-am resemnat…..ma bucur ca voi ati avut timp…pt. distractie
Salut Andi,
Imi poti spune si mie unde in Germania ai skiat si daca recomanzi locatia?
Multumesc mult.
Toate cele bune,
Vlad
Sigur.
http://www.ulrichshof.com
O recomand fara ezitare.
Bravo tie Andi ma bucur ca te-ai recreeat si tu .Ai o familie superba ,o sotie superba doi pusti superrrrrrrrrrrrr …eu te ador abia astept sa iti revii la pro ..
frumoasa locatie pt.revelion si mai ales impreuna cu familia…de vis
din spania numai ganduri bune raul bihor
frumos Andi, frumos. Mi-ar fi placut sa scrii sotia in loc de nevasta (suna asa….), in rest imaginile vorbesc de la sine.
foarte fain! bine ai revenit cu forte noi 🙂
Foarte frumos!!!!!!Sunteti o familie minunata! Multa sanatate va doresc tuturor!
oo te-ai distrat . 🙂 esti veryy cooll
Hah. In poza cu voi doi, nu i-as da din 20 (sau hai, maxim 20) iubitei tale sotii. Sa va bucurati cat mai mult unul de altul, cu sau fara copii alaturi!
Foarte frumos! Merita din cand in cand sa mai lasi totul la o parte pentru a petrece clipe frumoase cu cei dragi
O familie minunata! Ma bucur pentru voi!
Sunteti o familie frumoasa! Olivia e superba!!!
exista asa ceva pentru copii si pentru vacanta de vara?
cam da…
Bravo, Andi! Astea sunt lucrurile cu adevarat importante, care ne dau energie pentru restul anului. Va urez sa fiti sanatosi si va bucurati unii de altii pentru multe alte vacante de acum incolo!
Suneti o familie superba.:)
Pana la urma vad ca ti-ai luat S95. Cum te impaci cu el? 🙂
E minunat. Senzor si procesor ca-n G12, dar mic cat sa intre in orice buzunar. Eventual ti-ai putea dori un S100, dar eu am tinut sa am ultima reduta cu senzor CCD, acum cand toata lumea a trecut pe CMOS.
In imaginea in care esti cu Olivia pare a fi restaurantul de vizavi de Castelul Lichtenstein. Asa e? Am amintiri placute de acolo, am fost acum doi ani intr-un concediu foarte frumos. N-am stiut ca e tabara de gradinita. Acolo, in Germania?
Alte poze cu toboganul ăla albastru nu mai ai?
Nu. O sa schimb culoarea toboganului in Photoshop. Alta solutie n-am.
Ce dor imi este sa inchid telefonul si sa nu-mi pese de el. De mult n-am mai facut asta.
PS: frumosi cei 2 pistolari.
Nici nu-ti imaginezi cat e de bine. 🙂
Dar nu iti vine sa-l deschizi sa vezi daca te-a contactat cineva? Nu stiu, eu nu crd ca as putea sa rezist.
Olivia e sotia taaaa????
Nu pot sa cred. Foarte frumos.
Un inceput de an bun si tot asa
cel mai frumos inceput de an: impreuna cu cei dragi
LA MULTI ANI,PENTRU NEVASTA TA MINUNATA,OLIVIA!!!!
Fie ca toate implinirile frumoase,sanatatea si spiritul acestei zile sa va insoteasca pretutindeni…si fie ca primavara iubirii sa va inunde sufletul cu bucurie si cu parfumul tuturor florilor sale.va doresc un 8 Martie cit mai frumos.
Poate ca pentru lume OLIVIA e numai o persoana, dar pentru tine ANDI e intreaga lume!
La multi ani pentru nevasta ta minunata!!!!
Cu drag
Sarut mana! La multi ani si tie!
Va admir pe amandoi, Andi si Olivia, de ani de zile. Privesc cu incantare emisiunile voastre.
Verticalitatea voastra morala, bogatia spirituala imi da sperante, intr-o tara in care nu sunt multe motive de mandrie.
Imi doresc ca si copiii mei -un tanar si o adolescenta – sa va semene.
Sa fiti sanatosi, sa va vedeti copiii mari!
Doamne, cat de frumoasa e Olivia!
esti un norocos, Andi!
cum se mentine asa, in forma?
Mananca sanatos. Niciun secret. Verific-o putin aici. http://www.oliviasteer.ro
Ulala, mai Andi dar stii sa alegi nu gluma. Am vazut-o pe sotia ta la premiile Gopo..o frumusete..o zana intruchipa in femeie..superba..Sper sa va prinda batranetile impreuna ca frumosi mai sunteti amandoi si sa nu cumva sa aud peste vreo 5 ani ca va despartiti (asa e “monden” acum) ca eu vin si va trag de urechi (la figurat bine ca nu imi permit asa ceva)..va apreciez enorm pe amandoi. Sunteti un exemplu pt mine!