Personal

Acasă la Mickey

Gata. Am făcut-o și pe-asta. Mi-am luat inima-n dinți, nevasta de mână și am plecat împreună cu ăia mici acasă la Mickey Mouse. O să vezi tu ce cozi și ce balamuc te-așteaptă acolo. Așa mi-a spus toată lumea, urându-mi nervi tari. Pentru copii, mi-am zis că merită efortul.


Să nu vă închipuiți cumva că nouă ne fac cu mâna în fotografia de mai sus. Mickey și Mini știu foarte bine cine sunt adevărații eroi ai excursiei. De altfel toata distracția e gândită special pentru cei mici. Ceea ce mai se pare absolut firesc.


Aha. Deci ăsta cu aparatul foto spre care îndrept eu degetul acum e ăla din juriu. Ești mult mai simpatic decât el, dragă Luca. Iți dau câte autografe vrei tu, căci l-am auzit povestind în ApropoTV că v-ați uitat împreună la mine de peste 275 de ori. Am înțeles că mi-a învățat și replicile pe dinafară. Să zică mersi că nu-i cer drepturi de autor când le folosește.


Doamna de poveste din imagine e foarte fericită. Cred și eu. Copiii și-au văzut visul cu ochii și pentru c-am evitat week-end-ul și am ajuns fix înainte de începutul vacanței în Franța, n-am prea avut parte nici de cozi, nici de balamuc. Ci doar de distracție.


Hello! E vreun domn pe nume Mihai Petre prin public? Nu? Păcat. Ar fi avut ocazia să vadă și el ce-nseamnă talent. Chiar dacă ne dăm în spectacol pentru copii.


Domnu fotograf, nea Andi… Scuză-mă ca ți-o spun pe șleau. Nu-ți văd doamna pe aici, o fi cu ăla mic, dar la cât e de frumos ăsta mare al tău, sigur cu ea seamănă.


Luca. Stai nu râde, că vreau să fie surpriză pentru David. Nu știu de ce am impresia că o să repetăm experiența și anul viitor.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

49 Comments

  • Liana 25.07.2011 at 5:09 pm

    🙂 Comentariile sunt geniale 🙂

  • Dani 25.07.2011 at 5:15 pm

    ce familie frumoasa!

  • Mallina 25.07.2011 at 5:16 pm

    Superb ..:X Pozele sunt splendide,iar descrierea de la penultima poza te lasa fara cuvinte:>

  • tess 25.07.2011 at 5:24 pm

    Am fost si noi, chiar inainte de inceputul vacantei in RO, pe 8 iunie 2011. Este incredibil cat “de poveste” poate fi acest loc, cum pot altii sa adune oameni de pe intregul glob intr-un singur parc de distractii. Doar ca noi am stat la coada cate 1 ora la fiecare masinarie, cam naspa, dupa care parada personajelor a meritat toti banii!!! Asteptam de-acu’ sa se faca d-soara noastra de 1.40m ca sa intre la toate distractiile… Sa aveti spor si inspiratie de-acu’, dupa ce v-ati intors!
    Tess

  • Alexandra 25.07.2011 at 5:42 pm

    Am fost in aceeasi zi. Sunteti o familie superba! Numai bine, Andi!

    • Andi Moisescu 28.07.2011 at 9:47 pm

      Mi s-a parut mie ca v-am vazut. 🙂

  • cristina 25.07.2011 at 5:53 pm

    ce nu merita copii nostri?…………………..de toate
    pentru ei facem orice,,sacrificiu,,

  • Cristina 25.07.2011 at 5:57 pm

    Superbe pozele….sunteti o famile frumoasa si implinita.Multa sanatate si fericire..si APROPO 🙂 ai o emisiune superba…cu mult drag va salut din Timisoara.

  • Pato Basil 25.07.2011 at 6:04 pm

    miky e mai batran decat varstele noastre adunate andi:)) si inca nu s-a demodat, mosneagul!

    • Andi Moisescu 26.07.2011 at 12:04 am

      Se tine bine. 🙂

    • Pato Basil 04.08.2011 at 8:17 pm

      sa stii ca in opinia mea sunt printre putinele desene animate de bun simt… n-am vazut niciodata chestii deplasate, precum vad la cele care se uita copii de azi.

  • ANA 25.07.2011 at 6:07 pm

    foarte frumos,sa fie mereu fericire in viata si in familia voastra pt ca sincer meritati!sunteti parinti de nota 10

  • ana 25.07.2011 at 6:27 pm

    Frumoasă zi aţi prins cu norii ăia pufoşi în decor.

  • Papen 25.07.2011 at 6:38 pm

    Parada tuturor celebrităților din lumea desenelor animate este genială. Am rămas eu cu gura căscată, nici nu vreau să mă gândesc ce e în sufletul celor mici, atunci când își văd idolii în carne și oase :))
    Numai bine! 🙂

  • Cristina Grigorescu 25.07.2011 at 6:44 pm

    Absolut de mare exceptzie vacantza voastra… cu sigurantza cea mai potrivita pentru kinderi… Si nu numai…
    Iar voi suntzi frumosi cu totzii… Pup cea mai frumoasa familie … si draga mie. 🙂

  • Phidas 25.07.2011 at 7:07 pm

    Era Mickey Mouse d-ala care intinde mana pentru bani?

  • Aristita 25.07.2011 at 7:32 pm

    Sunteti o familie frumoasa. Sa fiti sanatosi si fericiti si sa va bucurati de toate surprizele placute (si mai putin placute) facute de cei mici. Sa va bucurati cat mai mult posibil de copilaria lor. Timpul se scurge din ce in ce mai iute.

  • Oana 25.07.2011 at 8:14 pm

    Vai de mine, e super! Eu am 23 de ani si nu m-a da inapoi de la nimic de acolo. Pai ce, la Mickey nu i-ar sta bine langa mine in poza? :))

  • Andra 25.07.2011 at 8:16 pm

    O vacanta pe cinste! Si da, comentariile sunt geniale! Ca intreaga familie Moisescu. Aveti o familie foarte frumoasa si fericita 🙂

  • Anca 25.07.2011 at 9:32 pm

    Am avut marea sansa sa petrec 3 zile (de ziua mea) pe taramul de vis numit Disney World, in Orlando-Florida. Experienta asta nu o voi uita, am sa o repet cu siguranta si in afara de faptul ca am batut recordul de peste 5000 de fotografii, nu pot descrie in cuvinte beatitudinea in care a plutit “my inside child”.
    O experienta minunata, pentru copilul din noi…pentru fiecare dintre noi 🙂

  • roxana 25.07.2011 at 9:43 pm

    suuuuper!mi-am propus sa ajung si eu cu fetita mea peste vreo 2 ani!

  • Dan 25.07.2011 at 11:23 pm

    Am aflat un lucru fff important: se poate acasa la Mickey si fara balamuc! Poti sa-mi spui te rog cam care a fost perioada magica? Te intreb cu tot riscul de a afla magica informatie o gramada de popor muncitor romanesc 🙂 Multumesc.

    • Andi Moisescu 26.07.2011 at 12:05 am

      Ultima saptamana din iunie. 🙂

  • Chello 26.07.2011 at 12:06 am

    Te asteptam la TV , frumoasa vacanta si sa iti traiasca familia si multa sanatate !

  • Luminita 26.07.2011 at 9:56 am

    sunteti familia pe care eu o admir cel mai mult ! Imi aduc aminte de sotia ta in ziua cand a fost mireasa , dupa mine cea mai frumoasa mireasa pe care am vazut-o pana acum , era superba … Anii au trecut , ati devenit parinti iar voi ati ramas tot frumosi si dragostea vi se citeste pe chip ! Felicitari si va doresc in continuare sa aveti parte de ani plini de bucurii si impliniri !

  • Carmen 26.07.2011 at 10:12 am

    Frumos, frumos….a la Andy Moisescu! Felicitari!…Si ce familie frumoasa! Sa fiti sanatosi si fericiti!

  • Horia Jurcut 26.07.2011 at 12:04 pm

    @Andi Moisescu degeaba a fost gandita atractia pentru cei mici. Trebuie sa recunosti ca ai simtit si tu cum e sa ai un suflet de copil din nou 🙂

  • Mirela 26.07.2011 at 12:09 pm

    Sunteti SUPERBI ! Andi, esti o persoana de milioane 🙂 !

  • VirtualKid 26.07.2011 at 12:20 pm

    Cat de mult mi-as dori sa imi duc si eu copilul acolo!
    Poate ca o sa reusim, cine stie?

  • paula 26.07.2011 at 12:58 pm

    super super. ma bucur pt tine si familia ta. imi plac comentariile, esti haios ca de obicei.multumim ca ne tii la curent.

  • florina 26.07.2011 at 5:33 pm

    sunteti o familie foarte frumoasa.sper sa ramaneti asa pentru totdeauna.va pup

  • danuttz 27.07.2011 at 8:46 am

    Am fost si eu la Paris, dar n-am reusit sa ajung la Disney! Oricum am auzit ca te distrezi pe cinste acolo!

  • Anca Tănase 27.07.2011 at 4:03 pm

    Andi,
    Ai o familie superbă, lucru pe care sunt convisă că-l ştii şi tu! 😛 Însă, uitându-mă la aceste poze şi văzând entuziasmul cu care ne povesteşti, am simţit nevoia să-ţi spun, din nou, că vă admir foarte mult şi că sunteţi un model pentru mine! Sper ca viitoarea mea familie să fie la fel ca a voastră: mereu cu zâmbetul pe buze, iar membrii ei mereu fericiţi că se au unul pe celălalt şi bucuroşi în orice clipă petrecută împreună!:)
    “Mă-nclin!” 🙂

  • veverita 27.07.2011 at 4:27 pm

    Am fost si noi acolo, inainte de Paste. Orice copil merita sa ajunga pe taramul povestilor!

  • haolica 27.07.2011 at 9:36 pm

    dupa titlu si prima poza am zis ca v=ati dus la cel din State.

    :)))

    frumos si asta oricum. pe viitor poate mereti si la cel original

    • Andi Moisescu 28.07.2011 at 9:50 pm

      Eu zic sa nu exageram. 12 ore pe avioane pt copii nu e chiar un vis. 🙂

  • L'ingenuu 28.07.2011 at 11:47 am

    super misto! sunteti frumosi toti! sa va traiasca si sa-nfloreasca copilasii! si voi pe langa ei!

  • maria 02.08.2011 at 7:56 am

    Olivia e superba …

  • masaj erotic 04.08.2011 at 12:36 pm

    Orice copil merita sa ajunga pe taramul povestilor

  • claudia 06.08.2011 at 7:18 pm

    superba excursie ati avut:) eu ca adult si mi-as petrece cateva zile la disney ce sa mai vorbim de copii.

  • Monica_D 12.08.2011 at 4:20 pm

    Amintiri nepretuite!

  • Marius 13.08.2011 at 1:19 pm

    Felicitari pentru concediu!
    Data viitoare cand mergi la Paris sa incerci sa mergi la Parcul Asterix. Mult mai putin mediatizat dar mult mai frumos – mi s-a parut mie. Ai atractii pentru toata familia. Anul asta am fost deja a doua oara si as mai vrea.

  • laura david 19.08.2011 at 11:28 pm

    O familie frumoasa! Felicitari! Noi asteptam sa mai creasca cei mici, ca sa se bucure cum tb sa toate minunatiile de acolo! 🙂

  • alina 31.08.2011 at 7:29 am

    ce sa zic, noi o repetam cam de 4 ani incoace si inca mai avem de descoperit…

  • ro 12.09.2011 at 6:01 pm

    Cu cata seriozitate se prezinta Luca pentru un autograf. E un scump!