Hopa. Ia stai puțin, mami. Pe undeva parcă seamănă cu Bucovina noastră. Munți, cât vezi cu ochii. Doar că pe la ei oamenii n-au reușit să radă pădurile așa cu una cu două. De ce râde tati? Am spus o glumă bună sau un mare adevăr?


Deși la noi pare un basm de adormit copiii, la ei infrastructura chiar există. Sfârâie și autostrăzile, torc și șoselele, au canalizare trasă până-n vârf de munte, așa că nu mai miră pe nimeni o astfel de pensiune, ivită din senin într-o poeniță. Aici ne-am odihnit copiii, dar numai dupa ce i-am alergat bine prin pădurile din zonă.


În vârf de munte, o familie prietenoasă crește capre dar frige și placintă cu spanac și ricotta, la foc mic. Nestăpânind prea bine limba română, doamna Schifereger îi spune frittata. Copiii o ascultă vrăjiți, pentru că abia așteaptă să le aducă și desertul, pregătit tot în casă.


După masă, puțină mișcare, propune mami. Nu, nu e vorba de leagănul din spate. Ci de cireșele pe care urmează să le mănânce, direct din copac, personajele din imagine.


Mă scuzați. Dacă văcuțele astea s-au oprit pentru o gustare la 1400 de metri altitudine, dați-mi voie să mă înfig și eu într-un măr. Dacă reușesc să-l rup în două, o să-i dau și ei jumătate. Ca să vadă că românii sunt ospitalieri și-n deplasare, nu numai la ei acasa.


Dacă am avea infrastructura și disciplina lor peste Bucovina noastră, i-am face din vorbe. Zise fotograful în mintea lui, mulțumindu-va pentru atenție.


Și uite așa, am încălecat pe-o șa și-am bifat o săptămână din vacanța noastră, în Dolomiti, așa.