Browsing Tag

Galaxy S4

Test & Review

Samsung Galaxy S4 / review

Fac ce fac și intind iar mâna după el, deși l-am pus deoparte acum 5 minute. Știu că e din pricina rezoluției full HD și c-ar trebui să mă abțin, dar vreau să-l văd eu pe războinicul care nu se trezește din senin desenând în viteză pattern-ul care-i deblochează telefonul, fără să-i fi dat aparatul vreun semn.

S4 Home 1
M-a stârnit un comentariu la un review precedent, care mă îndemna să încerc totuși și-un S4. Trebuie să recunosc că l-am ținut vreo două săptămâni în sertar, până să îndrăznesc. Am procedat ca și în cazul jocurilor, pe care refuz să le instalez de frică să nu cad în patima lor.

S4 Cutie
Hm, plastic?… mi-a spus cineva, fără însă să-l fi ținut vreodată în mâini ca să-și facă o impresie. Are o fragilitate foarte placută la atingere și, ceva îmi spune, că mai devreme sau mai târziu ori îl acoperi cu o protecție, ori îi schimbi carcasa cu una mai iscusită. Vestea bună e că, deși iese puțin în afara exterior, fiind deci prima expusa, camera e suficient de bine protejată.

S4 Camera back
Fiind vorba de un Quad Core, la 1,9Ghz, nu mai insist asupra performanțelor. Face evident față distracției. Încă nu s-a împiedicat niciodată, dar nu ascund că nici n-am urmărit asta. L-am folosit așa cum folosesc orice telefon, în mod obișnuit.

S4 Gallery 1
O clipă am avut senzația că trecerea de la portrait la landscape îi ia cam mult. Până în momentul în care am constatat că de vină eram eu, nu telefonul. Dacă m-a împins curiozitatea să bifez Smart rotation, normal că nici o imagine nu se rotea dacă fața mea se înclina odată cu ecranul.

În general vorbind, S4 îți cam intră repede pe sub piele. Îl ajută și sistemul de operare, dar și câteva aplicații dezvoltate de Samsung, ca de exemplu S Planner-ul, care mi-a oferit până acum cea mai plăcută interfață pentru o aplicație de tip calendar (fără de care nu știu ce m-aș face).

S4 Planner 1
La un singur capitol am așteptări ceva mai mari, pentru că sunt convins că se poate. Știu că e doar un telefon în cele din urmă și nu m-aștept să aibă performanțele unui DSLR full-frame, în condiții de lumină slabă. Dar m-aș bucura ca fotografiile să arate la fel de bine și pe ecranul Mac-lui meu, cum arată pe cel al telefonului. Altfel, faptul că atunci când accesezi Gallery răspunde cu o jumătate de secundă mai târziu decât concurentul cu ecran mai mic, nu mă deranjează. Când vrei să vezi în același timp fișierele din camera, downloads, movies, instagram, whatsapp și dropbox, e de înțeles.

S4 Gallery 2
Am păstrat special pentru final cea mai neașteptată surpriză pe care mi-a făcut-o S4. Căștile, pe care nici măcar n-am avut curiozitatea să le scot din țiplă, până în ziua în care mi-am uitat acasă dragile mele Skullcandy. După gustul și urechile mele (destul de încercate) cred că sunt cele mai bune in-ear-uri cu care vine un telefon, în standard.

S4 Casti
Una peste alta, m-am lovit de-o singură problemă. Am în companie doi utilizatori de Samsung (unul de S3 si altul ne Note 2), care au pus ochii pe el și îmi tot bat, din ce în ce mai pe față, apropo-uri. O să-i dezamăgesc. Cu S4 am deja o relație serioasă. Dacă sunt cuminți, pentru ei, o să încerc să vorbesc frumos cu Moș Crăciun.

Advertising

Stirile ProTV Reloaded

Ca să vezi ce face tehnologia din om, dar mai ales un gadget proaspăt lansat dintr-un site. Inspirat de Samsung Galaxy S4, portalul stririleprotv.ro s-a dat peste cap și-a băgat suflu proaspăt în varianta mobilă. După cum m-a anunțat Vlad printr-o depeșă, principalele 3 beneficii imediate sunt: fotografiile mai mari, o noua experiență video și viteză mare de încarcare, mulțumită integrării tehnologiei HTML 5.

Stirile ProTV 2
Acum dacă încep aud claxoane din spate, la semafor, când se pune verde, măcar știu pe cine să dau vina.