Nu încerc să-mi imaginez ce-ați face dacă ați vedea așa ceva în pauzele noastre publicitare, între doi detergenți. Dar ușor curios sunt să aflu cum ați reacționa dacă aș dezvolta subiectul în ApropoTV.
Deci?
Deci?
All Posts By
Andi Moisescu
Deci?
Ca să fiu bine înțeles. Daca aș fi putut să aleg un talent pentru finală, l-aș fi ales pe Valentin Păun. Votul public nu mi-a oferit însă șansa asta. Am fost pus să aleg între un număr de arte marțiale și un imitator Michael Jackson.
Cu tot respectul pentru talentul și munca fiecăruia, nici Akikai și nici micutul Michael Jackson nu m-au convins că trebuie să ajungă în finală. Cu atât mai puțin că trebuie să câștige unicul premiu. Căci n-are rost să facem vreo comparație între cele două talente și vocea lui Narcis, de exemplu.
În absența unui pericol real de a încurca vreun destin (câștigarea marelui premiu de 120.000 de euro), am hotărât să promovez măcar ceea ce am urmărit de la bun început. Capacitatea de a crea entertainment. În opinia mea (e doar o opinie), Akikai a însemnat mai mult entertainment.
Ar mai fi ceva. Copilul Michael Jackson a fost foarte bun în preselecție și, drept urmare, am crezut că e mai mult decât un bun imitator. Ceva, însă, probabil că s-a pierdut pe drum. L-am întâlnit în Buftea în ultima săptămână și atitudinea lui m-a surprins. Pentru el concursul era ca și încheiat. Nu simțea nevoia să mai facă nimic, pur și simplu totul i se cuvenea. În loc să-mi contrazică bănuiala, în semifinală, prestația lui nu m-a lasat să văd nicio evoluție. Dimpotrivă.
În opinia mea (din nou, e doar o opinie), asta se cam cheamă suficiență. Iar eu cred că suficiența e unul dintre cele mai mari pericole pentru un talent. De ce să mint? Nu-mi vine să promovez suficiența.
E adevărat, trebuie să ai talent să-l imiți pe Michael Jackson. Dar dacă te limitezi doar la a-l imita pe Michael Jackson, în loc să încerci să devii un dansator bun, nu cred ca poți să câștigi marele și unicul premiu de la Românii au talent.
Nu spun că am făcut o alegere corectă. Am ales doar așa cum am simțit.
Refuz să cred că am distrus visul unui copil. Ba dimpotrivă. Cred sincer că numai așa îl pot ajuta să și-l împlinească, în cele din urmă. Mai exact, atunci când va descoperi că nu e suficient să ai talent, dacă nu încerci să și evoluezi de la o zi la alta.
Suntem un grup de prieteni care încearcă să salveze un suflet bun, drag nouă.
Andi are 25 de ani și deși ficatul lui nu este cel al unui fumător sau alcoolic, este diagnosticat cu ciroză hepatică virusală HBV compensată, hepatocarcinom de lob hepatic stâng și tromboză de venă portă stângă.
Șansa lui este un transplant care se poate face doar in Germania, costul fiind de 100,000 de euro, sumă enormă pentru posibilitațile familiei lui.
Încercăm să aducem la cunoștință acest caz cât mai multor persoane și sperăm să ne putem salva prietenul.
Donații se pot face în conturile:
CONT LEI: RO72BRDE300SV19654493000
CONT EURO: RO89BRDE300SV81627453000
deschise la BRD Ploiesti, Agenția Bahluiului, pe numele Andrei Teodoroiu.
Vă rog din tot sufletul să ne ajutați să transmitem acest mesaj cât mai multor persoane.
Cu admirație,
Georgiana Buliga.
Am numarat de curiozitate. Numai de pe blog am adunat 63 de mail-uri la care n-am apucat să răspund. Cum nu vreau să creez așteptări mai mari decât e cazul, prefer sa fiu sincer.
M-am apucat de blogul asta pentru că refuz să îmbătrânesc mai repede decât e cazul și pentru că blogging-ul în sine e o joacă mult prea placută pentru a mi-o refuza. Dar, dincolo de orice motivație, blogul de față ține de timpul meu liber. În condițiile date, personale și profesionale, pe care nu mă indoiesc că le cunoașteți, sper să mă-nțelegeți. În cel mai bun caz, pot răspunde mail-urilor primite via contact o dată pe săptămână.
Scuzați deranjul.
Mă înclin. Voie bună.
Foto via