
La două zile după, pe la ora 21:30, eram în drum spre casă după o zi grea, în care numai eu știu cum m-am împărțit între muncă și cursuri. În propria mea scară de bloc am fost atacată și lovită, fără ca vreunul dintre vecinii mei, acei vecini care-mi dau saru`mâna în fiecare zi și-mi zâmbesc în față, să intervină.
Mi-au pus capac, Andi. Când barbatul ăla mi-a rupt bluza, am țipat atât de tare că m-ar fi auzit și Papa. Ei, însă, nu au auzit nimic. Nimeni n-a auzit, nici chiar cei chiar aveau ușile la 5 pași de unde eram eu. Nu mă întreba, te rog, cum am reușit să scap de animalul ăla. Îi mulțumesc doar lui Dumnezeu că m-a salvat în ultima clipă.
Fruntea tot sus o am, înghit în sec și nu fac nimic. Pentru că nu are rost, Andi. Și pentru că mi-e teamă.
Dezgustul și repulsia pe care le simt cresc pe zi ce trece tot mai mult și asta mă sperie, fiindcă e vorba de propria mea țara, de co-naționalii mei. Nu am citit/auzit o vorbă bună la adresa Romaniei de nu știu cât timp. De-aia și evit să mai citesc ziarele. Am doar 20 ani. Număr secundele rămase până termin facultatea ca să pot pleca. Unde? Nu am habar. Doar să plec.
P.S. Din păcate nu pot spune că orice asemănare cu fapte și personaje reale este pur întâmplătoare. Povestea asta am primit-o zilele trecute, pe mail.
Foto via
Viata



68 Comments
La toate fetele pe care le stiu le-am zis: un spray paralizant nu costa mai mult de 12 lei. E un inceput .
Manuel, pana sa scoata un spray paralizant din poseta, o violeaza o armata intreaga. Si nu spune sa-l tina in buzunar, nu e cat un stick usb.
Trist… trist din toate punctele de vedere.
Dureroasă poveste, mulțumim că ne-ai împărtășit-o.
In primul rand …care e faza cu liku`ul la un astfel de articol, sper sa fi spus cum trebuie, adica va place ce a patit persoana respectiva, unde ne e ura, mania, furia, dezgustul,
…da….din pacate ma simt si eu un pic vinovat pentru ceea ce i s-a intamplat persoanei respecitve, trec cu indiferenta si frica pe langa multe lucruri pe strada,in ratb, in metrou…. si nu reactionez, nu fac nimic…doar imi treci prin gand cineva ar trebui sa faca ceva ….bag capul in pamant si ma gandesc la ale mele “probleme”….am uitat ca totul incepe de la mine, am uitat ca eu pot sa fac ceva…si acest mail mi`a reamintit asta…o sa crezi probabil ca sunt nesimtit cand voi spune asta….dar iti multumesc….
Nu ne mai iubim tara, nu ne mai iubim vecini, nu ne mai iubim pe noi…suntem reci…ne spunem buna ziua pe strada dintr-ul instinc pavlovian, zambim la fel….nu e de mirare ca toti, cei buni, pleaca…sau cel putin marea majoritate
Romania land of ostrages….
din pacate e aceeasi situatie si in Moldova de dicolo de Prut. azi am auzit despre o porcarie si mai mare decat cea din istoria fetei. cica 20 de persoane dintr-un cartier al Chisinaului au scris o petitie la Primarie prin care se revolta ca nu vor sa se construiasca un centru de zi pentru copiii cu dizabilitati in vecinatatea lor..cica: “ce le vom spune copiilor nostri cand vor intreba de ce copiii astia sunt diferiti”, “eu nu le voi permite copiilor mei sa se joace cu copiii cu dizabilitati. pot fi periculosi” sau “copiii astia vor simti ca nu sunt doriti aici. ne va enerva ca se vor plimba cu carucioarele pe aici, ca vor bloca strazile noastre”…nu exagerez catusi de putin..sunt replici adevarate ale unor oameni care chiar asa gandesc..
Daca m-ai intreba ce voi face dupa facultate, ti-as raspunde ca habar nu am..numai aici sa nu traiesc..aici e prea multa lipsa de Dumnezeu..
De unde? se pune intrebarea de unde venim si incotro ne indreptam? si de ce atata indiferenta si rautate? habar nu am cand a inceput asta si cat o sa mai dureze..am nevoie de raspunsuri, Andi! si nu are cine sa mi le dea..vreau prea mult probabil intr-o lume in care oamenii nu ies din casa ca sa-si salveze vecina de la viol..
Foarte trista povestea. Dar adevarul este ca se poate intampla oriunde nu doar in Romania.
Noi vedem toate ororile care se intampla la noi in tara, poate chiar noua daca suntem mai ghinionisti.
Dar daca ne uitam in alte tari vedem grozavii mult mai mari. Ii vedem cum se impusca pe strada pentru cativa bani, toate astea la ordinea zilei. Vedem psihopati si criminali in serie, vedem rautati mult mai mari.
Solutia nu este sa fugim de ce se intampla in Romania sperand ca in alta tara sa ne fie mult mai bine. Este adevarat ca in anumite orase, din anumite tari, totul este mult mai frumos. Dar oriunde se poate intampla sa ai ghinion. Trebuie, cum a zis domnisoara de mai sus, sa tinem fruntea sus si sa invatam din greseli. Trebuie sa invatam sa nu mai inghitem in sec si sa incercam sa facem ceva pentru a schimba lumea in care traim.
Daca nu se poate, solutia intr-adevar este fuga intr-un loc mai bun, daca il vom gasi.
Dacă povestea e adevărată, îmi pare foarte rău pentru ea, o întâmplare ca asta poate marca. Însă astfel de lucruri sunt frecvente pe întreg globul, nu e vorba doar de România… Din păcate, nicăieri nu e paradisul.
Mi se pare groaznic de trist. Si la fel de trist e ca nu e prima data cand aud o poveste de genul asta…
din pacate asa e la noi, aici in romania noastra; de multe ori si in mijloacele de transport daca te agreseaza cineva nu se baga nimeni, toti se fac-ca ploua. imi pare rau pt fata, zau ca da, insa stiu sigur ca, daca s-ar fi intamplat la mine in scara prima ieseam si sunt sigura ca apucam sa ii dau aluia cu ceva in cap pana sa vina militia, insa mi-e ciuda pe acei oameni care au auzit tipetele si nu au iesit; sunt curioasa, daca ar fi stiut ca la acea ora mama, sora sau sotia lor ar fi venit de la munca, tot nu ar fi avut nicio reactie la acele tipete/zgomote?
Este incredibilă povestea! Din păcate cred că asemenea acte au devenit normale pentru români, în sensul de uzuale, iar lumea le percepe astfel și datorită realității distorsionate de la tv.
Primul lucru pe care trebuie să-l facem cu toții este să recunoaștem faptul că asta nu e o țară civilizată din Europa secolului 21. Trebuie neapărat să renunțăm la iluzia că suntem protejați de legi sau de oamenii de bună credință de lângă noi.
Apoi al doilea pas firesc este să o ștergem de aici fără cea mai mică urmă de regret. Asta fac toți oamenii sănătoși mintal, dar și destul de norocoși să-și fi dat seama la timp de faptul că nu ei sunt problema aici, ci societatea disfuncțională în care trăiesc.
Nu am nimic de zis care sa poata schimba starea de spirit pe care o da citatul de mai sus. Nu merita un om ca baiatul din poveste sa te dea afara din locul care ar trebui sa fie casa ta. Oricum e mult mai usor sa fugi decat sa faci orice altceva. Sunt curios ce se intampla daca intamplarea avea loc in Italia, sau orice alta tara. Era mai bine, pentru ca in ziare scrie si ceva de bine despre tara aia? Nu ai sa vezi de bine in ziare pentru ca nu asta vrei sa auzi. Romanul de azi vrea sa citeasca cat de greu o duce. Pe de o parte, chiar ii place.
Imi pare rau daca e deplasat ce zic, sunt doar prea satul de atitudinea asta si de aceeasi poveste si chiar ma doare cand vine din partea unor oameni care au posibilitatea de a schimba mentalitatea asta si nu vor. Povesti din astea se intampla mai peste tot in lume. O sa ma opresc aici inainte sa mai vreo ceva care s-ar putea sa deranjeze pe altii. Inchei zicand ca sunt roman, traiesc in Romania, sunt mandru de cine sunt si fac tot posibilul sa fac traiul aici macar cu o miime mai bun. Sunt sigur ca o sa fiu criticat pentru ce am scris. Respect(sau, ca sa il citez pe Praetor, “Pace si dragoste”).
PS: imi cer scuze pentru orice greseala de exprimare din textul de mai sus. Mai faultez si eu limba romana.
Asta nu înseamnă că dacă ai fi locuit în altă scară, alt cartier, alt oraș, altă regiune a țării, nu s-ar fi găsit nimeni care să fi sărit în ajutorul tău.
Te rog să nu extrapolezi o întâmplare la o situație generală.
Dacă aș fi fost în preajmă, te-aș fi ajutat în limitele posibilităților de care aș fi dispus. Asta nu ai cum să contești.
Numai bine!
Ovidiu Ciorobîtcă
Piatra Neamț
E de plans… dar totusi daca doar de noi (ca romani ma refer) se vorbeste de rau, asta nu inseamna ca (doar) noi suntem asa… dimpotriva… imi povestea cineva zilele trecute ca niste soldati americani veniti acum in Romania au intrat intr-un bar sa bea ceva… au facut consumatie doar de 20 de lei, iar unul din ei a furat telefonul uneia dintre barmanite apoi au plecat… cand se gandeau ele ce sa faca a sosit seful acelora, american fiind si el, cu telefonul si cu ceva bani ca sa le inchida fetelor gura… de ce? ca sa nu se auda cumva ceva rau de ei… ca deee… sunt americani, nu romani… Pacat ca au luat banii… nu trebuiau luati, ci dimpotriva ar fi trebuit sa publice filmarea sa vada toti ca si americanii au cusururi,nu numai romanii… 🙁 . Problema e ca toti si-au format de-a lungul vremii idei preconcepute despre romani, dar fiecare tara are oameni de treaba , dar si epave…. 🙁 Asa m-am scarbit de cei care se cred perfecti, dar de fapt nu sunt … Dumnezeu sa aiba mila de toti!
trist…insa atat de real!poate prea real…
…trist, dar adevarat, din pacate…eu nu am frumoasa varsta a tinerei , am copii ca ea, dar chiar si asa tot asta as face si eu, as pleca din tara cu prima ocazie si nu pentru ca nu mi-as iubi tara ci pentru ca o vad lipsita de orice speranta de mai bine…schimbarea mentalitatii oamenilor din jurul nostru e cel mai greu lucru, se pare….da, si as pleca pentru ca, atat cat mai am zile, sa traiesc cu adevarat, nu sa supravietuiesc si sa vad in cotinuare promovata non-valoarea, nerusinarea, nesimtirea…ridicate la rang de virtute …!
Trist. Cotidian. Romania.
Din pacate nu este singurul caz de acest fel. De aceea Romania este blamata, din cauza romanilor, nu din cauza frumusetilor ei. Ne-am pierdut spiritul de actiune, nu mai stim ce este moral si ce nu, preferam sa ne uitam pe vizorul usii in loc sa trecem la actiune. Stam cu mainile-n san asteptand o minune dumnezeiasca, astfel suntem de 21 de ani si cu greu ne vom dezvata de naravul acesta. Multi dintre conationalii nostri nu gandesc, nu pentru ca nu ar vrea, ci pentru ca nu au cu ce. Daca am ajuns sa ne fie frica sa iesim pe strazi din cauza unor derbedei este grav dragilor. Din acelasi motiv, ca cel spus de domnisoara in articolul de mai sus, i-am cumparat iubitei un sprei cu piper pe care-l tine in permanenta in buzunar. Trebuie sa invatam sa fim oameni pentru ca altfel in cativa ani in tara aceasta o sa locuiasca doar pesti, curve, golani si pensionari.
E jalnic ce se petrece ! Dupa asa ceva , si multe altele , cum sa iti mai doresti sa traiesti aici ?
E ingrozitor ce se petrece ! Dupa asa ceva , si multe alte mizerii , la ce bun sa mai vrei sa stai aici ?
Well mcadaaima nuts, how about that.
Încotro? … oriunde dar nu in Romania … stiu ca nu e singura solutie dar se pare ca e cea mai buna solutie … 😐
Pentru ca nu exista simt civic la noi, de asta se intampla tampenii dinastea.
Tocmai ai distrus samanta de dorinta pe care o cresteam de a ma intoarce in tara. Nu sunt sarcastica: mersi.
Draga Elena, crezi ca in tara in care locuiesti momentan nu se poate intampla asa ceva? Raspunsul vine de la mine: din pacate fi sigura ca da.
Si eu am patit ceva similar, acum vreo 9 ani am fost victima unei tentative de viol, la fel am tipat cat am putut de tare nimeni nu a auzit nimic. Am reusit sa scap, pt ca s-a auzit un zgomot, nu pot sa mi explic de unde acest zgomot, insa agresorul a fugit, iar eu m am ridicat plina de sange si am intalnit un cuplu pe strada si i-am intrebat pe ce strada ma aflu pt ca din cauza socului eram dezorientata, s-au uitat la mine si doar atat, au mers mai departe, am avut iar noroc ca se afla in zona o patrula de politie care mi-au acordat ajutor, si am plecat cu ei in cautarea agresorului, pe care l-au prins. Insa justitia ….:|…nici dupa 9 ani nu am reusit sa aflu ce sentinta a avut…chiar …incotro???
Mă întristează teribil, dar are dreptate. Cu tot. Nici nu ştiu dacă are vreun rost să spun mai mult de atât.
Mi-am adus aminte de o intamplare povestita de maestrul Johnny Raducanu, in care el a intervenit intr-o bataie si dupa ce l-a sugrumat pe tip, au sarit amandoi pe el ( si ea si el) si aproape ca l-au lesinat.
http://www.youtube.com/watch?v=ZGXpxP8BcZI
la min 6:15.
Cred ca stilul nostru sensibil infect-nu e nou-ci ni se trage de mai demult-ca sa zic asa. Eu am patit-o acum 5 ani in autobuzul 300-arhiaglomerat. Dupa ce un tigan ( aparente singur ) a agresat verbal si fizic o batranica-am decis sa intervin singur pentru a il potoli. Ce s-a intamplat? Autobuzul 300 s-a golit si am fost batut mar ( la modul-au tarat cu mine pe jos ) de 3 (cenzurat, sorry) ( ceilalti doi erau mai in spate de agresor). Ce ma rugam in acel moment? Sa nu ma injunghieze. Atata. Din pacate…asta e Romania in care traim si printre oameni ca acestia traim. Toti aratam cu degetul unii pe altii…dar niciunul nu facem nimic pentru a indrepta ceva.
ce departe s-a ajuns… aproape zilnic citesc povesti triste de peste tot si ma “minunez” de cat de usor se trece cu vederea peste aceste fapte de autoritati si nu numai!
cum sa nu fi scarbit si sa nu visezi decat la un lucru: sa pleci unde vezi cu ochii! este trist, dar atat de adevarat!
vreau sa o “asigur” pe tanara domnisoara ca aceste lucruri se intampla peste tot, nu numai in Romania… eu locuiesc in Franta de 9 ani si, din pacate, am putut observa degradarea societatii, violenta gratuita si din ce in ce mai acerba, absenta fricii de urmari, fara sa mai pun la socoteala o politete aproape inexistenta la “viitorul” omenirii, adica adolescentii!
oare cand se va opri totul? pana cand si pana unde se va ajunge?
Gooooooooood! X_x!
“Nu am citit/auzit o vorbă bună la adresa Romaniei de nu știu cât timp” .. cata dreptate are.. si ce poveste.. am citit-o odata si deja mi-e groaza,nu mai vreau sa o citesc :-s.
Nici nu am cuvinte cred ca e groaznic.
Unele persoane au un “noroc” in viata asta 8-| … si cel mai grav e ca cele mai multe din cazuri sunt in Romania …:|.
In curand o sa vrea astia sa ne excluda de tot,sa nu mai existam nici ca tara … bine ca la cat de “OAMENI” suntem nu m-ar mira nimic in zilele de astazi…
Am patit-o de doua ori, pe strada, ziua. am fost atacata de “minoritari” care umblau in haita si voiau sa arate cit de tari sunt. eu eram imbracata ca o calugarita, in haine lungi si largi, sa nu se vada nimic din corpul meu, ca ma saturasem de “complimente”. si cu toate astea mi-au pus mina pe piept, si pentru ca am incercat sa ma feresc, m-au si batut. martorii la scenele astea… lumea de pe strada. multi zimbeau, probabil se gindeau “merita!”. de ce oare? nu injuram, nu tipam, doar nu-mi venea sa cred ce mi se intimpla… niste batrinei in baston, chemati la comisariatul din apropiere tremurau cu miinile pe bastoane. ei ar fi facut ceva, doar ca nu mai puteau. s-au intimplat aproape in acelasi loc, ziua, la aprox un an distanta. apoi, au tot fost faze mai putin grave. si inca o ocazie in care agresorii au fost batuti zdravan de prietenul meu si un prieten aflat in vizita…
ce mi s-a reprosat:.. ca merg prea mindra!!?? deh, am facut balet, gimnastica.. si pe atunci tineam spatele drept cind mergeam.. de parca pentru asta trebuie sa fii pedepsita!
cind vad asa ceva reactionez, doar ca stiu ca am sanse mari sa mai fiu batuta in situatia in care nici un barbat nu intervine, sau mai multi. e vorba de educatie, cumva s-au familiarizat toti cu violenta in familie, si cind e transpusa in faze de strada, li se pare normal, unora, ca o femeie sa fie agresata. o fi facut ea ceva rau…sau poate o sa faca… am discutat cu multi cunoscuti despre situatiile astea, si e uimitor cit de urit gindesc oameni in aparenta educati. si pentru asta cred ca vinovati nu sunt doar parintii, ci toti formatorii: profesori, preoti (care sunt foarte activi in a predica babelor despre pericolul sectelor, dar nu s-ar implica in altceva mai util…), politie (care, by the way, nu prea vine in scoli pentru intilniri dese si serioase cu elevii)…doctorii (care ar trebui sa se implice in educatia sexuala)
nu e vorba de saracie, ci de nesimtire. au fost epoci in care oamenii o duceau mult mai greu si nu faceau asa ceva. degeneram, din pacate.
si, daca nu stiati, psihologii din scoli au fost concediati.
n-am plecat din tara desi am avut multe ocazii, iar acum cind am doi copii mici, ma gindesc la moduri de a-i feri de asa ceva. pentru inceput, sunt ferm hotarita sa-mi trimit fetita la lectii de autoaparare.. ca doar n-o sa ma bazez pe simtul civic al cetateanului roman!
Si acesta a fost un motiv de a pleca din tara… ma doare foarte mult indiferenta ce o avem fata de cel de langa noi… Nici aici nu am gasit prea mare deschidere la inceput, dar am gandit ca pt ei sunt o straina si nu au motiv sa-mi vina in ajutor atunci cand am nevoie… Acum pot spune ca totul e altfel pt ca au ajuns sa ma cunoasca si ma considera de a lor si pot spune cu toata sinceritatea ca ei m-au ajutat mai mult decat conationalii mei atunci cand am avut nevoie… E dureros sa spui asta, dar e crudul adevar… Oare suntem un popor de oameni indiferenti?
trist… foarte trist. si mai trist este faptul ca auzim/traim cu totii, zilnic, povesti de genul asta. si eu era sa-mi iau bataie de la vreo 10 malaci, impreuna cu 2 prieteni, doar pt simplul fapt ca mergeam pe strada si unul din cei 10 era beat. n-are rost sa povestesc mai mult… si eu ma regasesc in ceea ce a zis fata a carei poveste tocmai ai postat-o. am aproape 19 ani, urmeaza sa intru la facultate. apoi ? SA PLEC!
E dureros sa citesti astfel de povesti, insa ele se petrec zilnic langa noi…si da, din teama trecem pe langa/mai departe. Tin minte ca eram la facultate si circula o poveste, cum ca o fata a reactionat vazand un hot ce fura dintr-o poseta…la cateva zile cand coborat din autobuz a fost taiata pe fata cu o lama 🙁 … Daca am reactiona toti le-ar fi lor frica de noi…asa ne este noua frica de ei! E grav 🙁
Imi pare rau ce s-a intamplat cu tanara, cand i-am citit povestea am simtit dezamagirea si acea repulsie fata de indiferenta oamenilor. Nu stiu daca e cazul sa dam vina pe romani, peste tot se intampla asemenea lucruri din cauza lipsei de educatie si a mai multor factori care determina un asemenea comportament antisocial.
Am ajuns sa traim intr-o societate in care numai banii conteaza, unde oamenii de moravuri usoare si bolnavi psihic au, din pacate, libertatea de a actiona cum vor ei pentru ca nimeni nu ii opreste, nimeni nu intervine.
Am fost si eu martora la un caz nefericit, in care o femeie dintr-o masina era batuta intr-un mod brutal de prietenul ei cat o gorila. Am vrut sa intervin, dar ratiunea mi-a spus ca sunt totusi doar o tanara si ca voi avea probleme daca ma bag, nici macar nu aveam forta fizica ca sa il pot opri pe acel monstru.
Cred ca unii oameni nu intervin mai mult din teama, pentru ca nu vor sa aiba probleme cu imbecilii astia care se considera sefi peste tot.
In cazul fetei, ceea ce e trist este ca erau totusi mai multi martori si nimeni nu a intervenit! Daca se uneau si se bagau toti in acelasi timp, l-ar fi putut opri pe acel barbat.
Traim intr-o lume murdara, bolnava, unde se promoveaza la greu femeile cu moravuri usoare (nu pot respecta asemenea oameni si nici sa le inteleg nu pot, dar nici nu vreau), o lume in care fiecare face ce vrea, iar tinerii invata de la televizor si de pe internet sa nu mai respecte pe cei din jur, sa fie mai prosti, mai indiferenti fata de ceea ce se intampla, egoisti, fitosi si multe altele, dar ar fi prea lunga lista daca as insira aici defectele oamenilor.
Inca o data, imi pare rau pentru ceea ce i s-a intamplat fetei, daca era vreo pitipoanca cu decolteu si in fusta scurta … sa ma ierte Dumnezeu, nu as fi regretat daca i se intampla asta, mi-ar fi parut bine! Cand e vorba de o tanara inocenta e alta situatie, ma si gandesc ca unii barbati ar trebui batuti cu bata in asemenea cazuri, daca eram acolo si aveam la indemana vreun obiect, daca vedeam cu ochii mei ca vecinii aceia nu fac nimic si se uita ca vitelul la poarta noua, luam eu o bata, ceva, orice si ii dadeam una dupa ceafa acelui monstru.
Numai bine, traiasca Romania in “splendoarea” ei, plina de ignoranta si de indiferenta! Sa traiti bine!
*cand cobora – imi cer scuze pentru greseala, insa pe bune ca imi tremura mana pe tastatura cand ma gandesc ca voi avea copii, aici, in Romania si vor merge pe strada pe langa astfel de bestii 🙁
Stii ce e si mai trist,Andi???Ca ea vrea sa plece din tara(chiar daca nu stie unde) si o sa se gaseasca in situatia in care iti este pur si simplu rusine sa spui de unde vii deoarece conationali tai fac tara de rusine si lumea nu o sa se opreasca nicodata din generalizari…Dar pe de alta parte e tot mai bine afara din pacate…..
Am ajuns sa tresarim la cel mai mic zgomot, sa vedem pe cel din spatele nostru un posibil agresor, sa nu mai intram in scara daca e un necunoscut acolo, sa nu ne mai urcam in lift singuri nici macar cu un copil. Am ajuns sa incuiem usa si de sus si de jos si sa ne punem alarma la orice. Nu stiu daca plecatul din tara rezolva ceva. Nu auzi toata ziua la stiri povesti despre romani infractori in afara? Si nu doar romani. Ca doar n-om fi noi cei mai hoti si mai infractori din toata lumea asta.
picture this: sunt acasa in bucatarie. imi fac ceva de mancare. se aude stins radioul si geamul e inchis. dintr-o data aud zgomotul unui tren care a iesit de pe sine. e un urlet de fapt. de caine. deschid geamul si urletul imi sparge timpanele. urletul are o gheara care imi strange stomacul. ma uit in strada sa incerc sa depistez ceva. strada e plina de oameni: trecatori, oameni la cumparaturi, tineri de mana, femei cu copii, toti isi vad de treaba in continuare si toti sunt SURZI. urletul urca pana la cer, dar nimeni nu schiteaza niciun gest. ei, cei din strada, sunt vecinii fetei din scara de bloc. sunt aceeasi oameni. si daca esti sincer cu tine, si tu faci parte dintre ei. in alte circumstante, ai fost la fel ca ei.
=((… Da, cred ca aceasta este problema, marea problema a noastra…indiferenta.Intr-o goana nebuna spre nicaieri…am devenit orbi si surzi la strigatele de ajutor a celorlalte fiinte din jurul nostru.
Asta e treaba si cu vecinii nimeni nu se baga , dar nici sa dea un telefon la politie mi se pare aiurea
Nu exista severitate in normele penale. Noi avem un Cod Penal si atat. E doar o carte. Cat priveste aplicarea Codului de Procedura Penala, acesta ofera o portita de “salvare” a acestor indivizi cand vorbim de eliberarea certificatului medico-legal.
Pe de alta parte, comportamentul unor astfel de indivizi intr-o sicietate care se doreste a fi moderna, este data fie de nivelul de educatie, fie de conditiile sociale in care traim.
Ce s-a intamplat cu aceasta domnisoara este fara tagada foarte grav, dar si resemnarea ei nu este o situatie
Inainte de a pleca din tara, trebuie sa se gandeasca ca aici, este o romanca printre romani; oriunde va pleca, va fi un strain printre straini avand in vedere etichetarea Romaniei la nivel international.
Cu respect,
Monica
Oribil… dar asta e, tara in care traim. Cred ca oricine ar dori sa plece de aici. Chestia e ca si daca pleci, ti-e rusine sa spui ca esti roman, pentru ca esti judecat.
Asa e, esti judecat ca esti roman, dar tot nu as pleca definitiv din tara – decat in vacante.
Am avut prilejul de a vedea toata tara. Avem o tara cum nu gasesti in Europa. Avem toate resursele naturale aici. Vin foarte multi straini sa viziteze bogatia naturala a tarii noastre.
Cred ca problema etichetarii acestei tari se datoreaza comportamentului nostru; nu tara e de vina, ci noi. Pornind de la chestiuni marunte, cum ar fi aruncatul tigarii pe geam si nu in scrumiera, ca de’ e mai trendy, nu? pana la a intelege ce inseamna cu adevarat democratie
Cu respect,
Monica
Mă întristez iar şi iar. E de-a dreptul deprimant ce se poate întâmpla în ţara asta…
Este strigator la cer! E uimitor cat de nepasatori sunt unii oameni! Dar aceasta indiferenta ascunde un singur motiv: teama de a nu deveni chiar noi victime! Se intampla atatea nenorociri, oriunde si oricand te astepti mai putin! De aceea multi renunta sa ofere o mana de ajutor si nu intervin nici daca cineva este agresat in fata ochilor lor. Multi se gandesc ca daca intervin, acea zi ar putea fi ultima traita, fiindca atunci cand te implici, risti sa fii chiar tu atacat.
Nu poti sti ce se afla in mintea acelui nemernic care recurge la astfel de fapte. Te poate ataca fie prin forta fizica, fie folosind diverse obiecte foarte periculoase (cutite, pistoale, bate).
Asta e realitatea si este adevarat ca ti-e frica sa mergi si pe strada ! Este trist ce se intampla!
Azi NU mai exista altruism!
Nasol.Nasol si adevarat.
“Număr secundele rămase până termin facultatea ca să pot pleca. Unde? Nu am habar. Doar să plec.”
Da, e foarte uşor să alegi calea cea mai uşoară şi anume să pleci… dar cum poţi să traieşti ştiind că alte zeci, sute de persoane vor suferi cât ai suferit tu sau poate şi mai mult, iar ele nu vor avea puterea ta de a merge mai departe… de ce lăsam ca Romania să devină un loc în care trăiesc doar oameni care sunt mânaţi de instincte primare? De ce plecăm în căutarea unei vieţi mai bune, materiale? De ce nu ne pasă de alţii? Mie mi se pare trist că oamenii inteligenţi aleg calea cea mai uşoară…se pare că multă învăţătura nu înseamnă o grijă specială pentur nevoile semenilor, ci doar gândul la propriile nevoi.. parerea mea este că cei care au rămas sunt în egală măsură vinovaţi cât cei care au plecat şi nu se mai întorc de distrugerea României..
Am discutat cu mai toti prietenii mei care au plecat la munca in strainatate si i-am intrebat daca se mai intorc in tara. Si am primit cam acelasi raspuns: nu, si mai ales aceeasi intrebare: pentru ce sa ma mai intorc. Cred ca ceea ce ne lipseste noua cel mai mult este civilizatia.
Foarte trist ce se intampla in tara asta..Romania, dar din pacate, datorita faptului ca aceste nenorociri se intampla sa fie atat de dese, deja devin nenorociri“banale“. Eu am parasit Romania de mult timp…din pacate, dar , tot din pacate o spun, nu o sa mai intorc niciodata. Pacat ca sunt atatia oameni buni si cu potential, care nu au nici macar o sansa. Ii respect pe cei ce pleaca,si reusesc sa nu ne pateze numele…..trist,….foarte trist.
Intamplarea asta imi aduce aminte de povestea aia cu ciobanasul si lupul…Poate oamenilor li s-a parut normal sau obisnuit faptul ca aud tipete in bloc deoarece pana in ziua aia poate ca baietasii din cartier mancau seminte, scuipau si in jurau in fata blocului sau in scara blocului, tot timpul era scandal…Oricum, e putin probabil. Poate ca si fata asta statea in fata blocului cu acei baietasi…
A trecut ceva vreme de cand am incetat sa mai sper ca voi mai simti vreodata mandrie..mandria de a fi roman. Rare sunt astfel de momente si la fel de repede palesc in fata “mizeriei” care domina meleagurile noastre.
Mi se confirma pentru a nu stiu cata oara, ca nu Romania are o problema. E o tara la fel de frumoasa ca multe altele. Noi suntem problema. Pentru ca nu stim altceva decat sa ne plangem. Oare cand o sa ne stergem lacrimile de crocodil si o sa tragem cu ochiul la cei cu mintea ascutita si cu bun-simt in vene? Plagiem doar lucrurile perimate, lipsite de stralucire..doar la astfel de actiuni ne pricepem..
Asta in timp ce fete lipsite de aparare cad prada nesimtirii si nepasarii. Si nu am sa zic ca e trist. E doar realitatea ce cauta sa ne domine. Si nu toti romanii cedeaza. Si eu inca mai sper…
Trist…, dar din pacate aceasta este realitatea in care traim . Am ajuns la concluzia ca ne indreptam catre ceva care in final ne va distruge.
Poate este vorba ca unii nu au atat de mult curaj pe cat au ceilalti. Nu ma mai mira nimic si asta este trist. Am ajuns sa ne familiarizam cu toate porcariile si sa fim indiferenti la tot ceea ce se petrece in jurul nostru.
Vorba unei persoane de mai sus, am ajuns sa fim agresate si in mijloace de transport. Asta am patit si eu, cel putin pana la un anumit punct. Intr-o buna dimineata, cand autobuzele sunt pline ochi si lumea sta inghesuita ca sarmalele in oala cu mancare, am avut “norocul” sa stau langa un barbat care a reusit, in inghesuiala aia, sa imi desfaca slitul de la pantaloni. Partea cea mai nasoala , a fost ca nici nu am realizat ca a facut asta, nu am simtit absolut nimic, eram obisnuita sa merg in inghesuiala si sa mai primesc un cot in cap, o geanta in spate,asa e la noi. Am realizat ce a facut respectivul de-abea la a treia statie,atunci cand jumatate din oamenii din autobuz s-au dat jos si m-am vazut cu slitul desfacut si cu o persoana de sex masculin in fata mea care ma privea pervers, imaginandu-si fel si fel de situatii. I-am tras doua palme in cap, mai mult nu am putut face in momentul acela, iar el ,cum era deja pe scarile autobuzului,a coborat in statie. Nu am avut curajul sa cobor dupa el si sa-i cer socoteala, sa chem politia, orice, riscam sa ma bata in mijlocul strazii si nimeni sa nu sara in ajutor.
Este trist ceea ce se intampla si va fi si mai trist de-acum incolo. Nimeni nu mai are curaj, nimeni nu mai face ceva bun pentru altcineva.
Am uitat sa fim oameni.
Dincolo de dramatismul scenei eu nu inteleg totusi care e legatura intre tentativa de viol, gimnaste, Romania, indiferenta civica si emigratul. Mai lipsea Basescu din tot borsul asta….
Fata tatii, bine ai venit in lumea reala unde ce surpriza, nu toti suntem civilizati, educati, morali, intregi la tartacuta…. Si nu uita un lucru pe intreaga “durata calatorie”: suntem programati pentru a supravietui nu pentru a fi fericiti!
sincer sa fiu si eu ma gandesc serios sa plec din tara!
aciduzzu,ti se potriveste nick-ul ales. un asa comentariu mai (cenzurat), mai nesarat, mai acru si mai lipsit de orice nu am mai citit niciodata. parerea celor ca tine chiar trebuie considerata nula. atitudinea asta de macho nu ti se potriveste deloc, cel putin aici. dar na, cum ai zis si tu” nu toti suntem civilizati, educati, morali, intregi la tartacuta”.
eu o admir pe fata asta, desi nu o cunosc. ii admir curajul, vointa de a merge mai departe. nu stiu de ce si cum, dar mi-a ajuns oarecum la inima. imi pare foarte foarte rau pt ce i s-a intamplat. ii urez tot binele din lume. sa fii fericita, papusa !
ahh biata fata 🙁 imi pare asa rau pt ea…si eu am o frica in mine sa nu patesc asa ceva, vai de capul meu. sunt paranoica.
ii dau dreptate totala fetii. am tot 20 ani si imediat cum termin facultatea am sa plec. sunt atatia care gandesc asa…si pe buna dreptate. oriunde ne e mai bine, dar nu aici. cine spune ca romanii nu fac nimic pt a-si imbunatati traiul, se inseala. o fac, tocmai de-astea si decid sa paraseasca tara. fiecare se gandeste la binele lui,cum e si firesc.cine afirma contrariul, e un ipocrit. cati dintre romanii deja stabiliti afara mai doresc sa se intoarca in romania ????
Tare urata treaba asta. Nu ar fi rau ca fiecare sa ia niste masuri de protectie in astfel de cazuri pentru ca lumea asta nu este un paradis. Ticalosi si bolnavi mintali sunt peste tot in lume. Oricum, romanii sunt fricosi de principiu, iar frica este sporita si de stirile in care “el” sare in ajutorul cuiva si este impuscat mortal, iar acasa raman copiii fara tatal inimos.
Si eu am fost atacata relativ recent in Timisoara. M-am speriat tare, dar a trecut. Pentru a evita repetarea incidentului, sub nicio forma nu mai ies noaptea singura. Nu plec din tara, nu anunt politia pentru ca nu ar avea rost. Fata draga, tu inca nu ti-ai dat seama ca GUNOAIE SUNT PESTE TOT? Solutia in niciun caz nu e plecarea din Romania, de langa ai tai, din tara in care ai drepturi.
Numai bine!
este realitatea cruda in care traim am ajuns sa ne fie frica sa intoarcem capul pe strada si incuiem usile la cel mai mic zgomot ….parca ne-ar putea proteja ai dau dreptate …fetei si io as pleca la prima ocazie ….nu pentru ca nu as vrea sa fac ceva aici ,ci pentru ca lipitorile de politicieni care dau legile in tara asta nu te lasa sa faci nici un pas liber ……ps plecati pana nu se inchid granitele ,care puteti ,am senzatia ca ne indreptam spre o noua dictatura mai perversa si mai periculoasa ca cealalta …….
Mai bun decat un spray paralizant este un pistol cu bile;)
Ce si mai bine e sa iei niste lectii de aparare e cel ca din cate am auzit si la televizor si in ziare cel mai bine e sa te bazezi pe propriile forte macar asa stii ca faci ceva.
traim intr-o lume “salbatica” si daca o fata incearca sa se bazeze pe propriile forte , contra unei brute cu raport subunitar brain vs muscle sunt sigur ca mai rau il intarata si-l ajuta sa se dezlantuie .
cea mai buna solutie este pedeapsa aspra , castrarea vinovatilor si tortura prelungita violatorilor !
zic eu …
Romanii ca popor, ca societate nu au nici o problema!!! este un nivel normal data fiind starea de saracie in care traim, si se va rezolva la fel de simplu odata cu cresterea nivelului de trai, cu dezvoltarea unei clase de mijloc si a unui sistem de justitie in care sa poti avea incredere.
Eu locuiesc de cativa ani in Franta si pot sa spun ca observ cu satisfactie ca structural, romanii nu sunt nici cei mai buni si mai ales nici cei mai prosti. sunt oameni cu bune si cu rele, asa cum sunt peste tot in lume. Drept exemplificare http://kungfudana.blogspot.com/2010/12/and-then-there-was-zed-birth-story-gone.html
povestea unei americance la paris, careia 2 cupluri de francezi nu i-au cedat un taxi in conditii in care era aproape sa nasca pe strada, in mijlocul unei furtuni de zapada.
daca vrei sa pleci pentru mai multi bani, pentru un nivel de trai mai ridicat poti pleca in alta tara, dar nu te astepta la miracole, oamenii sunt la fel peste tot, si buni si rai.
Eu consider ca romania si bucurestiul au totusi un nivel de siguranta incredibil de bun, considerand saracia generalizata.
la 1 an dupa incident intreb si eu, desi am tot citit povestea pe blogul tau: TU ce parere ai, ANDI ???? de ce ai postat-o???? ce impresie ti-a lasat tie ca om si ca barbat totodata??
eu ii urez doar multa putere si sanatate bietei fete….