Până la urmă nici nu mi se pare atât de grav că s-a apucat să studieze pianul la vârsta de 5 ani. Ce-ar fi putut să facă mai bine în 1984? Grav nu e nici că la 14 ani cânta deja cu Filarmonica din Praga, iar la 17 ani începea colaborarea cu Chick Corea. Așa, ca de la pianist la pianist. Sau, ca de la compozitor la compozitor. Fără s-o apese prea tare diferența de vârstă sau de notorietate.


Când am auzit-o prima oară vorbind, invitându-i pe celebrii Anthony Jackson (bass) și Simon Phillips (tobe) pe scenă, am avut sentimentul că privesc un copil simpatic pe care îți vine să-l iei acasă. Când a început să cânte, copilul a devenit un adevarat vulcan care, printr-o erupție spectaculoasă, a vrăjit instantaneu nu numai audiența, ci și colegii din trio. În ce mă privește, a fost foarte simplu. Am încremenit. În caz că v-a scăpat până-n momentul de față, mi-am permis să vă ofer o mică mostră, mai jos.

Urmărind-o anul ăsta la North Sea Jazz Festival, am fost năucit de tehnica și imaginația ei, dar și înfricoșat de lipsa celei mai mici greșeli de interpretare. Mi-am mai revenit cât de cât la vreo 20 de minute după recitalul ei, când am ajuns absolut întâmplător să-i iau un interviu în studioul Arrow Jazz FM și-am constatat că, deși nu pare, e totuși de pe această planetă.


Ca să elimin orice confuzie, Hiromi e înconjurată aici de câțiva români care au reprezentat țara cu cinste, în public, la North Sea Jazz Festival, ediția 2012. Și, da, cel de-al patrulea, de la stânga la dreapta e doctorul Edi Bălașa, chitaristul tinerei formații, care a debutat acum mai bine de 30 de ani, Basorelief.