Să fim serioși, când am intrat eu în televiziune habar n-aveam cu ce se mănâncă meseria asta. Aveam cel mult impresii. Mi-aduc aminte că am avut decența să-l refuz politicos atunci când mi-a propus prima oară să vin în emisiunea lui, cu niște inserturi legate de muzică. Nu voiam nici să părăsesc radioul, nici să-i compromit cele câteva minute de emisie în care urma să apar.

Până la urmă, într-un moment de rătăcire, am cedat. M-am trezit ca și când m-ar fi aruncat cineva în mijlocului lacului, fără să știu să inot. Aveam doua șanse. Să încep să urlu sau să stau cu ochii lipiți de Maestru, urmărindu-i atent fiecare gest. Am ales-o pe cea de-a doua.


A fost norocul și ghinionul meu în același timp. Numai un norocos ca mine putea avea șansa să învețe atât de mult de la un Maestru ca el. Și tot numai un ghinionist ca mine putea fi pus în situația de a prelua emisiuni de la un Maestru ca el, oferindu-i publicului ocazia nefericită de a face comparație. Nefericită pentru mine, vreau să spun.

L-am studiat cu multă atenție pe Florin Călinescu. Și din fața televizorului și din culisele emisiunilor lui, unde mergeam cât de des puteam. Am furat meserie de la el poate mai bine decât au escrocat alții bugetul statului. Mă rog, am furat e un fel a spune, căci el mi-a lăsat mereu deschis seiful cu secrete.

Dupa 20 de ani de media, eu continuu să învăț, desi el pare că s-a cam plictisit să-mi tot predea. Important pentru mine e c-am apucat să-i mulțumesc chiar de mai multe ori. Și-n public și-n particular.